Regele Charles a împlinit 75 de ani. Prințul Harry și-a surprins tatăl la prima aniversare ca monarh, deși nu și-au vorbit mult timp

 Oana Pantazi
.

Regele Charles a împlinit 75 de ani, însă nu toată familia i-a fost aproape, așa cum era de așteptat. Fiul său cel mic, soția lui, Meghan Markle, și copiii lor nu au participat la aniversare. Conform publicației Sunday Times, Prințul Harry ar fi refuzat invitația, însă totuși i-a făcut o surpriză tatălui său…

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Pe 14 noiembrie, Regele Charles a împlinit 75 de ani, aceasta fiind și prima sa aniversare în calitate de suveran al Marii Britanii. Anul trecut, actualul suveran a avut parte de o aniversare tristă, deoarece pe 8 septembrie, mama sa, Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață. Anul acesta însă, Regele Charles a fost aniversat la Clarence House, alături de prieteni și de familie. Printre invitați nu s-a numărat, din păcate, mezinul familiei, Prințul Harry.

Commissioning of HMS Prince of Wales aircraft carrier in EnglandCommissioning of HMS Prince of Wales aircraft carrier in England

Regele Charles a împlinit 75 de ani. Cum și-a surprins Prințul Harry tatăl

Suveranul Marii Britanii, Regele Charles al III-lea, a împlinit ieri 75 de ani, pe care i-a sărbătorit alături de Camilla, fiul său, William și familia acestuia, dar și alături de prietenii apropiați. Marele absent a fost chiar Prințul Harry, pe care, scria Sunday Times, monarhul l-ar fi invitat, dar ar fi refuzat să vină. Ulterior, zvonul a fost infirmat de un purtător de cuvânt al Ducilor de Sussex, care a declarat MailOnline că Prințul Harry și Meghan Markle nu au fost contactați privind aniversarea lui Charles.

Citește și: Lucruri neștiute despre Regele Charles. A absolvit cursul de parașutiști și este membru al unei societăți de magicieni

Citește și: Bianca Drăgușanu critică dur vedetele din România. Ce le reproșează: „Sunt aceleași gagici, care își schimbă rochiile între ele

Citește și: De ce a divorțat Elena Lasconi de tatăl fiicei sale, după doar 4 ani de căsnicie: „Cu mintea de acum, aș fi divorțat a doua zi sau nu m-aș fi căsătorit / Regretă că nu a mai făcut un copil

„Nu a existat niciun contact cu privire la o invitație la ziua de naștere a Majestății Sale. Este dezamăgitor că Sunday Times a raportat greșit această poveste', a spus acesta.

Tot pentru aceeași publicație a făcut dezvăluiri și un apropiat al Ducilor de Sussex, care a confirmat că cei doi nu au fost invitați la aniversare.

„Nu primiseră nicio invitație și nu știau că va avea loc vreo petrecere până când au apărut poveștile', a spus sursa citată.

După ce Prințul Harry și-a publicat cartea biografică, „Spare”, relațiile dintre mezin și restul familiei s-au răcit considerabil. Cu toate acestea, Harry nu a lăsat să treacă momentul și i-a făcut tatălui său o „surpriză plăcută”, după cum afirmă surse regale, sunându-l de ziua lui, după ce nu mai vorbiseră de foarte mult timp.

Desigur, asta nu va șterge cu buretele problemele care au adâncit ruptura din familia regală.

„Prințul Harry dorește scuze din partea familiei regale pentru felul în care el și Meghan cred că au fost tratați atunci când erau activi. Din moment ce acest lucru nu se va întâmpla și Regele i-a evacuat din Frogmore Cottage după lansarea și publicarea memoriului său, Spare, ruptura este adâncă', a spus comentatorul regal Richard Fitzwilliams pentru Daily Express.

De ce nu primește Regele Charles cadouri de ziua sa

Regele Charles, care a împlinit pe 14 noiembrie 75 de ani, și-a aniversat ziua de naștere fără fast, în cadru restrâns, alături de familie și de prieteni. După cum afirmă însă Paul Burrell, fost majordom al Prințesei Diana, se pare că Regele Charles, la fel ca și alți membri ai familiei regale, nu primește cadouri de ziua sa de naștere.

„Zilele de naștere nu sunt cu adevărat sărbătorite în Familia Regală. naștere era considerat ceva ca ceva vulgar, pentru că le reamintește oamenii că sunt cu un mai bătrâni. Așa că niciodată nu am văzut cadouri de ziua de naștere pe șemineu și niciodată nu a trebuit să iau daruri de ziua de naștere”, a declarat Burrell, care i-a fost majordom Dianei, fosta soție a lui Charles, din 1987 până la moartea ei, în august 1997.

Charles primea totuși cadouri de la mama lui, însă acest lucru se petrecea de Crăciun, ocazie cu care se întâlnea toată familia la Sandringham.

„Regina nu îi dădea cadouri de ziua lui. Ea oferea cadouri de Crăciun, la masa de Crăciun de la Sandringham. Dar de obicei era ceva util, ceva ce putea folosi când ieșea la călărie, dar ea afla de la personalul lui ( al lui Charles – n. red.) ce i-ar fi fost de folos. Cadourile în familia regală sunt de obicei foarte frumoase sau foarte utile”, a conchis fostul majordom, conform Daily Express.

Foto: Hepta, Profimedia

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton