Regele Charles al III-lea şi regina consoartă au ajuns la Palatul Buckingham, unde au fost întâmpinaţi de mii de londonezi adunaţi în faţa reşedinţei regale cântând „Long Live the King” şi au intonat imnul Marii Britanii. Noul suveran britanic, regele Charles al III-lea, a făcut un gest surprinzător, neanunțat, oprindu-se să dea mâna și să asculte cuvintele de simpatie ale numeroșilor oameni adunați în fața Palatului Buckingham.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
În jurul prânzului, Regele Charles al III-lea s-a urcat în avion și a plecat din Scoția, cu destinația Londra, unde se va prezenta lumii, în această seară, drept noul monarh. Suveranul se va adresa poporului într-un discurs transmis începând cu ora locală 18.00 (20.00, ora României), urmând ca proclamarea ca rege să aibă loc mâine la ora locală 10.00 (12.00, ora României).
Regele Charles al III-lea a ajuns la Londra. Ce gest a făcut la Palatul Buckingham
Charles a venit din Scoția, de la castelul Balmoral, unde a petrecut noaptea după decesul mamei sale, regina Elisabeta a II-a. El a aterizat la o bază militară din Londra a Royal Air Force după un zbor de circa o oră și jumătate.
În jurul orei 16, ora României, regele a cerut coloanei motorizate să se oprească pentru a interacționa cu mulțimea adunată în fața Palatului Buckingham.
Alături de soția sa, Camilla, Charles a petrecut mai multe minute în mijlocul oamenilor și a dat mâna cu zeci de persoane, în timp ce acestea strigau „God save the King', „We are sorry', „We love you, Charles' sau „God bless Her' (‘Doamne, mântuiește-l pe Rege, ‘Ne pare rău, ‘Charles, te iubim, ‘Dumnezeu s-o binecuvânteze).
Citește și:Legătura dintre Regina Elisabeta a II-a și Regele Mihai.Au fost rude
Citește și: Câți copii avea Regina Elisabeta a II-a.Regina Angliei a murit la vârsta de 96 ani
Citește și; Ce avere avea Regina Elisabeta a II-a și cine o moștenește după decesul ei
CNN notează că una dintre persoanele de față, o femeie, l-a sărutat pe rege pe obraz, citează Antena 3.
După multe alte minute în care au parcurs drumul decorat cu buchete de flori aduse de cetățeni în memoria reginei, Charles și Camilla au intrat pe poarta palatului Buckingham.
Clopotele sunt trase la Londra, la Catedrala Sf. Paul și Abația Westminster, dar și în Windsor, precum și la catedralele din Edinburgh, Cardiff și Belfast.
La ora locală 13 (ora 15 în România) au fost trase salve de tun în Hyde Park și în alte locații din capitala britanică.
Au fost 96 de salve, la distanță de 10 secunde fiecare, câte una pentru fiecare an din viața Reginei.
Regina Angliei a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 ani, la castelul Balmoral din Scoția, la un an și patru luni după soțul său, prințul Philip, Duce de Edinburgh.
Când va avea loc proclamarea ca rege a Prinţului Charles
Charles al III-lea urmează să fie proclamat oficial rege al Marii Britanii în cursul unei reuniuni la Londra a Consiliului Succesiunii. Acest Consiliu se reuneşte sâmbătă, începând de la ora locală 10.00 (12.00, ora României), la Palatul St. James.
Proclamaţia urmează să fie citită în public – o oră mai târziu (13.00, ora României) -, de la balconul acestei reşedinţe, iar apoi în toate provinciile Regatului Unit, a doua zi, duminică.
Este de aşteaptat va momentul încoronării regelui Charles să fie amânat aşa cum s-a întâmplat în cazul mamei sale, Regina Elisabeta a II-a. Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron după moartea tatălui său, regele George al VI-lea, la 6 februarie 1952, când avea doar 25 de ani. Încoronarea ei a avut loc abia în iunie anul următor.