Regizorul Petre Năstase spune că soția este cel mai mare critic al său: "De fiecare dată când termin un proiect, până să-l public, i-l arăt și îmi spune foarte direct ce crede. Secretul căsniciei de lungă durată..." Cu ce se ocupă fiica și fiul lor / EXCLUSIV

.

Are o carte de vizită absolut impresionantă, numele său fiind în spatele multora dintre cele mai iubite producții de televiziune și nu numai. Regizorul îndrăgitei pelicule „Retreat Vama Veche, prima comedie romantică românească din ultimele patru decenii, ne-a răspuns în paginile revistei VIVA! la toate curiozitățile despre viața personală. Ne-a spus secretul mariajului său longeviv, precum și cu ce se ocupă cei doi copii ai săi.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI


Despre viața dvs. personală nu știm prea multe și ne-ar bucura să ne vorbiți despre familie, pentru că aveți o soție și doi copii superbi.

Secretul unei căsnicii de lungă durată este prietenia, înțelegerea și cred că toate acestea se traduc în iubire. Atunci când îți respecți partenerul, ești prieten cu el, ai încredere în el, asta înseamnă iubire. Avem doi copii minunați: Mara și Rareș.

Citește și: Petre Năstase, regizorul comediei „Retreat Vama Veche', le-a distribuit în film pe Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi fără să știe că sunt prietene: „Atunci când s-au întâlnit, a fost un mix de sărbătoare cu emoție, chimia între ele era deja creată, evidentă, minunată' / EXCLUSIV


Citește și: Povestea de dragoste dintre Cătălin Cazacu și Nicoleta Delinescu, mama fiului său: „Copilul abia se născuse când ne-am despărțit. Nu eram pregătiți…’ / Au fost împreună 5 ani

Citește și: Oana Roman este de partea „fratelui' Pepe, în scandalul cu Raluca Pastramă: „Este un super tată și că are super grijă de fetele lor. Le oferă iubire și mediu stabil'

Citește și: Luca Reghecampf a răbufnit la adresa Anamariei Prodan: „Să înceteze cu intrigile! Am tăcut până acum din respect față de tatăl meu. Nu sunt fiul ei, am o singură mamă'

Cu ce se ocupă cei doi copii ai regizorului Petre Năstase

Mara este pasionată de mică de lumea televiziunii, de lumea internetului, editează, face grafică 3D. Ea studiază acum Marketingul și își dorește să se ducă pe un drum foarte specializat: marketingul de produs. Am încercat să-i ofer cât mai multe instrumente pentru a putea să-și dezvolte această latură creativă în zona graficii 3D. Sper să performeze. Rareș este încă elev, în clasa a 10-a, la Liceul Media, un copil care a terminat școala generală cu o medie foarte mare, după care l-am dat la un liceu media foarte aproape de casă, tocmai din dorința de a învăța cât mai multe despre meseria în care activez eu. La Liceul Media se predau cursuri de televiziune, de cinematografie. Am încercat să-l ghidez în această meserie sperând că își va dezvolta abilități pentru a duce firma lui taică-su mai departe. (zâmbește). Dacă nu, asta e, fiecare pe drumul lui, să vedem ce facultate va vrea să facă mai departe. Sunt amândoi copii foarte echilibrați, nu am nicio problemă cu ei, comunicăm foarte bine, ne iubim, avem clipele noastre de intimități prietenești, suntem o familie frumoasă și fericită.


Secretul mariajului longeviv al regizorului Petre Năstase

Aveți un mariaj longeviv, așa că mi-ar plăcea să aflu dacă există un secret al căsniciei armonioase. Cum
este soțul Petre Năstase?

Secretul căsniciei este soția mea. (zâmbește) Pentru că ea m-a înțeles mereu, mă înțelege și azi și mă iartă. Este foarte important într-o căsnicie să fii prieten foarte bun cu partenerul de viață, să ai încredere în el și micile greșeli să le treci cu vederea. Nu cred că o înfruntare pe fiecare problemă în căsnicie duce la rezolvare, așa că fiecare mai lasă de la el, când eu, când ea. Eu sunt un bucătar foarte bun, îmi plac foarte mult ordinea și curățenia și particip constant la treburile casnice. Ne completăm și eu, și soția mea, ea având un program foarte, foarte dificil, are două magazine, pleacă de dimineață, vine noaptea, când ea, când eu. În toată treaba aceasta, trebuie să te înțelegi și să te completezi. Soția mea este inginer chimist la bază, dar acum este antreprenoare, are două magazine de succes și muncește la fel de mult ca mine, dar noroc că avem programe diferite.


Regizorul Petre Năstase susține că soția este cel mai mare critic al său

Este soția și cel mai obiectiv critic al dvs.? Vă sfătuiți atunci când începeți un proiect nou, țineți cont de sfaturile ei?


Daaa, soția este cel mai mare critic al meu. De fiecare dată când termin un proiect, până să-l public, i-l arăt și îi cer părerea. Știu exact când îi place și când nu-i place ceva, pentru că îmi spune foarte direct ce crede. Țin cont de părerile ei, de multe ori are dreptate, și atunci omul cel mai apropiat, în care ai încredere, contează, pentru că este un spectator obiectiv și nu face altceva decât să te pună pe șine. Nu am orgolii, deși, pentru un regizor, atunci când i se spune că undeva nu e bine, e greu de acceptat, pentru că ajungi să te inflamezi, o înghiți mai greu. Trebuie să mai ascultăm și de alții, numai proștii nu ascultă de nimeni – asta era vorba tatălui meu.


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE OCTOMBRIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!