Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au stabilit ca pe lângă vacanțele cu copilul să aibă din când în când și câte o escapadă în doi. Această regulă funcționează de minune și le întărește și mai mult relația. Cei doi au un plan și pentru această vară toridă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit în 2021, iar la scurt timp și-a făcut apariția în viața lor Tiago, fiul lor, care le-a schimbat întreaga existență. Deși este centrul universului pentru ei, cei doi și-au obișnuit de mic fiul să doarmă în camera lui, chiar dacă micuțul mai dă năvală în camera părinților peste noapte. Și aceasta nu este singura regulă pe care o au.
Dani Oțil și și Gabriela Prisăcariu pleacă în vacanță cu copilul, dar și singuri
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu își vor lăsa copilul cu bunicii în această vară și vor pleca într-o destinație de poveste doar ei doi.
„Mie îmi place să fiu organizată, să știu dinainte, să-mi planific tot. Am stabilit lucrul acesta: trebuie să avem câteva zile, o dată la ceva timp, numai pentru noi doi. Atâta vreme cât avem o bonă, avem bunici, deci copilul este pe mâini nu că bune, foarte bune, trebuie să ne permitem luxul ăsta, să plecăm doar noi doi. Cred că este foarte important pentru cuplu să te reconectezi așa o dată la ceva timp', a declarat Gabriela Prisăcariu, pentru Ciao.ro.
Gabriela Prisăcariu nu își asortează ținuta cu cea a copilului
Gabriela Prisăcariu este adepta ținutelor sport în viața de zi cu zi, iar spre deosebire de alte vedete nu obișnuiește să se asorteze cu fiul ei. E important doar ca Tiago să aibă hainele curate.
„De când am copil mizez pe haine sport, să mă îmbrac repede, să fie comod, să pot să alerg după copil. Așa că ținutele mele de zi cu zi sunt casual', a mai spus Gabriela Prisăcariu.
„Nu țin să ne asortăm. Important este să fie curat, să aibă hainuțele curate, acesta este cel mai important lucru. Dar nu țin la branduri, chiar deloc să fie îmbrăcat în haine de brand, pentru că oricum crește și atunci nu are rost să investim foarte mulți bani în hăinuțe. Important este să fie curățel. Oricum, mai nou, are o personalitate foarte puternică și îmi zice el cu ce să se îmbrace', a povestit soția lui Dani Oțil.
Tiago e mai atașat de Dani Oțil
Tiago petrece timp cu ambii părinții. Cu toate astea, cele mai multe năzdrăvănii le face cu tatăl lui.
„Cred că are caracterul lui taică-su și atunci e și mai rece și mai independent. Dani îl învață toate lucrurile, îi transmite mult din caracterul ăsta, din a fi bărbat și asta mă bucură', a precizat Prisăcariu.