Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor. În cadrul consiliului de marți, 19 aprilie, în pericol de eliminare au fost Mari Fica, TJ Miles și Relu Pănescu. Cel din echipa Tigrilor care a părăsit emisiunea a fost Relu Pănescu. Iată primele declarații oferite de fostul concurent.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor. Săptămâna aceasta, Tigrii au pierdut jocul de imunitate în fața Vulturilor și au fost nevoiți să facă nominalizări pentru eliminare. Mari Fica, Relu Pănescu și TJ Miles au fost cei propuși și au fost trimiși la votul publicului. Cel care a avut cea mai mică susținere din partea celor de acasă a fost Relu Pănescu, iar asta a însemnat că el a fost cel care a părăsit competiția.
Cu puțin timp înainte de eliminare, Ionuț Popa a spus că Relu este cel care trebuie să plece acasă, întrucât nu și-a adus aport nici la Tigri și nici la Vulturi.
„A fost o săptămână grea, dar toți am acceptat înfrângerea. Vulturii au avut noroc, au avut șansă. De săptămâna viitoare vor vedea alți Tigri. Cu siguranță nu vom mai ajunge la ștafetă. Simt asta. Ceva se va schimba. Abia aștept jocurile următoare!
O să fiu foarte sincer. Nu prea și-a adus aportul nici la Tigri, nici la Războinici, eu cred că nu poate mai mult de atât. Vorbesc de Relu. A dat tot ce a putut. Avem nevoie de cei mai buni oameni.’, a spus Ionuț Popa la consiliul de eliminare.
Citește și: Cum arată soția lui Relu Pănescu, de la Survivor.Imagini de la nunta lor
Citește și: Elena Udrea va fi extrădată în România.Decizia nu este definitivă
Citește și: Magda Catone, studentă la 63 de ani. La ce facultate studiază actrița:’E o pasiune de familie’
Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor
Relu Pănescu a fost eliminat de la Survivor. Vizibil emoționat, după ce Daniel Pavel i-a strigat numele, Relu Păunescu a oferit primele declarații. Fostul concurent a spus că a avut multe de învățat din această competiție și că apreciază mult mai mult anumite lucruri.
„Prin prezența mea aici, am ajuns să apreciez cel mai mult mâncarea. Am ajuns să apreciez că în viața de zi cu zi sunt persoane care trăiesc în aceste condiții. În toată viața mea nici măcar o zi n-am trăit în așa condiții. Sunt multe lecții cu care plec acasă. E fantastic, e incredibil ce am putut să trăiesc aici’, a spus Relu Pănescu despre experiența din Republica Dominicană, vizibil emoționat.
Toată lumea s-a bucurat că TJ Miles și Mari Fica nu au plecat din competiție. Chiar concurentul a spus că nu avea cum ca Relu Pănescu să meargă mai departe în competiție.
„Ce mare surpriză? Adică n-avea nicio șansă. Mamă, e săptămâna noastră’, a fost reacția lui TJ Miles.
În echipa Tigrilor de la „Survivor România’ 2022 au mai rămas Ionuț Popa, Oana, Ștefania Ștefan, Alex Nedelcu, Mari Fica și Tj Miles.
sursă foto- Comunicat, Captură de ecran