Richard Abou Zaki face vâlvă cu preparatele lui culinare. Chef Richard Abou Zaki a primit ieri, la Milano, în cadrul galei Identità Golose – Le Guide Ristoranti 2024, premiul pentru cel mai bun Chef din Italia.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
În cadrul evenimentului, ajuns la cea de-a 17-a ediție, au fost premiate tinerele talente în domeniul culinar, cu vârsta sub 40 de ani. Chef Richard Abou Zaki a obținut cea mai importantă distincție a anului alături de Pierpaolo Ferracuti, Cheful împreună cu care a înființat restaurantul Retroscena.
Richard Abou Zaki, de la la Chefi la cuțite, premiat în Italia
Richard Abou Zaki se declară mândru de distincția primită. „Sunt foarte fericit, mândru și recunoscător pentru acest premiu care vine după patru ani în care eu și Pierpaolo am investit energie și creativitate în ceea ce am reușit să construim la Retroscena. M-am implicat cu totul în acest proiect, dar nu îmi vine să cred că am trăit acest moment incredibil la doar patru ani de la deschiderea restaurantului și că distincția a venit în cadrul unui eveniment atât de important cum este Identità Golose.
Sunt extraordinar de emoționat și le mulțumesc tuturor celor din echipa noastră, care muncesc alături de noi cu pasiune pentru a păstra cel mai înalt nivel în acest domeniu', a declarat juratul Chefi la cuțite, Chef Abou Zaki.
Din juriul evenimentului de la Milano au făcut parte critici culinari foarte cunoscuți și proprietari de restaurante cu trei stele Michelin. Gala a culminat cu o cină exclusivistă, desfășurată la Centrul Internațional Identità Golose, pentru care marii câștigători și-au arătat încă o dată măiestria cu preparate spectaculoase.
Richard Abou Zaki are mai multe premii la activ
Premiul obținut ieri se adaugă impresionantului palmares al lui Chef Richard, care a primit o stea Michelin pentru restaurantul Restroscena, iar asta la numai opt luni de la inaugurare, și a fost distins cu premiul 'Inovația anului' în urmă cu două luni, în cadrul galei Identità Golose pentru Pizzerii și Signature Cocktail Baruri.
Foto: Facebook, Pr