Pe data de 3 august, Rihanna a devenit mamă pentru a doua oară și recent artista a postat în social media primele imagini cu cel de-al doilea copil al ei. Artista și partenerul ei, ASAP Rocky, mai au un băiețel în vârstă de 1 an și 4 luni. Iată ce nume neobișnuit a primit micuțul!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Rihanna a dat publicității recent primele imagini cu cel de-al doilea fiu al ei, iar așteptarea a fost imensă, deoarece, se spunea, micuțul este absolut adorabil și a moștenit trăsăturile mamei sale – „Seamănă leit cu Rihanna, mai ales când vine vorba de ochii de culoare deschisă’, dezvăluia o sursă pentru mediatakeout.com. Și, într-adevăr, micuțul este adorabil, după cum se poate observa din primele imagini publicate de Rihanna. Artista a dezvăluit și ce nume a primit cel de-al doilea copil al cuplului.
Rihanna, primele imagini cu cel de-al doilea fiu al ei
În luna ianuarie a anului 2022, îndrăgita cântăreață anunța că o să devină mamă pentru prima oară. Rihanna și rapper-ul A$AP Rocky s-au fotografiat pe străzile din New York, iar artista și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. În data de 13 mai, aceasta a adus pe lume primul ei copil. Anul acesta, în urmă cu două luni, Rihanna devenea mamă pentru a doua oară.
Pentru a-l prezenta pe cel de-al doilea copil al cuplului, Rihanna a pus în scenă o poză gen paparazzi. Renumitul fotograf de modă Miles Diggs, aka Diggzy, a fost cel care le-a făcut prima fotografie în 4. Cel mai nou membru al familiei, care se numește Riot Rose, arată adorabil în prima sa sesiune foto, alături de fratele său RZA Athelston și părinții săi, îmbrăcat, așa cum îi spune și numele, în roz.
După cum au remarcat și fanii, artista arată spectaculos la doar două luni după ce a devenit mamă pentru a doua oară.
De ce își îmbracă Rihanna băieții în roz
Rihanna este, fără doar și poate, o artistă cool, lipsită de inhibiții, așa că era de așteptat să nu se formalizeze nici în privința celor doi băieți ai ei, pe care îi îmbracă în roz fără probleme, deși aceasta este o culoare îndeobște folosită pentru fetițe. Mai mult, puștiul ei cel mic, Riot, a primit și numele Rose.
Artista a dezvăluit pentru Vogue că adoră să-și îmbrace fiii în roz, dar și în hăinuțe cu motive florale.
„Una dintre ținutele mele preferate pe care le are este o versiune în miniatură a uneia dintre cele ale lui Rocky’, a declarat Rihanna pentru publicația mai sus menționată.
„Îmi place să îl îmbrac în lucruri care nu arată ca niște haine de bebeluș. Îmi place să îl forțez. Îl îmbrac în chestii florale. L-am îmbrăcat în roz aprins. Îmi place asta. Cred că fluiditatea în modă este cea mai bună. Întotdeauna îmi fac cumpărăturile de la raionul pentru bărbați, să știți’, a mai spus artista.