Roxana Ciuhulescu a trecut printr-o sperietură groaznică atunci când mama ei nu i-a mai răspuns la telefon. A trebuit să spargă ușa casei și să se confrunte cu o imagine greu de povestit în cuvinte. Mama ei nu se mai putea ridica de jos. O pneumonie interstițiară îi acuza o stare de rău, așa că a fost internată la Spitalul Pantelimon.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Starea ei s-a îmbunătățit după episodul prin care a trecut, iar asta după câteva săptămâni de spitalizare. Acum, Roxana Ciuhulescu se pregătește pentru evenimentul important din familie. Fiica ei împlinește 17 ani pe 14 februarie, iar petrecerea pentru ea va avea loc în tren. Roxana Ciuhulescu și-a dorit-o foarte mult pe Ana Cleopatra, iar ea o face, astăzi, mândră în fiecare clipă. Roxana Ciuhulescu este căsătorită în prezent cu Silviu Bulugioiu, cu care un băiat, pe Cezar. Din fostul mariaj, cel cu Mihai Ivănescu, vedeta o are pe Ana.
Roxana Ciuhulescu și-a găsit mama căzută în casă și a fost nevoită să spargă ușa
Roxana Ciuhulescu nu o să uite prea curând episodul dureros prin care a trecut. Vedeta și-a găsit mama căzută în casă, iar aceasta a fost internată de urgență. Acum se află în perioada de recuperare.
„Pe 2 ianuarie a trebuit să-i sparg ușa casei unde locuiește mama pentru că nu mai răspundea la telefon. Am găsit-o într-o stare… nu se mai putea ridica de jos, comunica, dar era de câteva ore pe jos, a făcut o pneumonie interstițiară, o viroză pe care a luat-o de la o prietenă și care a evoluat și a dus apoi la pneumonie, dar când ai deja 70 plus evoluează, probabil, mai repede. A fost un început de an foarte greu, mi-a fost frică pentru ea pentru că nu mai răspundea la telefon iar din momentul în care am ajuns în fața ușii și până am reușit să spargem ușa cu o echipă specializată, am crezut că fac eu infarct în fața ușii. Când am găsit-o pe jos și am văzut că nu avea putere să se ridice, mi-am dat seama cât de neputincioși suntem!’, a povestit Roxana Ciuhulescu pentru Click!
Mama Roxanei Ciuhulescu sa depășit perioada critică
Mama vedetei a depășit acum perioada critică și se simte mult mai bine. Astfel că Roxana Ciuhulescu respiră acum ușurată și speră să nu mai treacă niciodată printr-o situație asemănătoare.
„Mama este bine acum, i-am luat și un cadru cu roți, are și pe cineva care stă cu ea și o ajută. A fost foarte greu pentru noi pentru că urma să plec din țară, doctora m-a asigurat că este în afara oricărui pericol, eram pregătiți să anulăm vacanța, dar până la urmă am plecat. A fost greu. Este singurul părinte pe care îl mai am, tata s-a stins când eu aveam 10 ani, a murit în 89 și îmi doresc să o am pe mama alături de mine cât mai mult timp’, a mai spus Roxana Ciuhulescu.
Fiica Roxanei Ciuhulescu împlinește 17 ani
Roxana Ciuhulescu va avea și un motiv de sărbătoare în curând. Fiica ei, Ana Cleopatra, va împlini 17 ani de Valentines Day, iar vedeta îi pregătește o petrecere aparte.
„Fiica mea, Ana, împlinește 17 ani de Valentines Day. Este născută chiar pe 14 februarie, la ora 14.02, în aceeași zi în care s-a născut și fiica medicului cu care am născut-o, Ilinca. Iată că au trecut 17 ani de când a apărut prima minune din viața mea. Urmează și Cezar în vară, pe 12 iulie, împlinește 7 ani. Ana s-a născut de Ziua Îndrăgostiților. Putea în aceeași măsură să ne nască și de Dragobete’, povestește vedeta.
Citește și: Trucurile la care apelează Andreea Mantea ca să nu mai aibă fața umflată: „Doare un pic’
Roxana Ciuhulescu îi face fiicei sale petrecere în tren
Roxana Ciuhulescu are planuri mari pentru aniversarea fiicei sale. Ea îi va organiza o petrecere în tren, asta pentru că familia va pleca în weekend la Brașov.
„Pe Ana o vom sărbători pe tren, facem un mic party pe tren, pentru că urmează să plecăm în weekend la Brașov, eu joc etapa din campionatul de Catchball și plec cu toată echipa, și cu ea, Cezar și soțul. Ne-am hotărât să facem o petrecere pe tren. Nu am mai mers cu trenul de an de zile iar pentru Cezar va fi chiar o premieră pentru că el nu a mers deloc cu trenul’, mai spunea ea.