De ce Roxana Nemeș nu regretă că a fost eliminată de la Survivor All Stars. Frumoasa Roxana Nemeș a părăsit competiția din Republica Dominicană din cauza unor probleme medicale. Deși fosta concurentă din tribul „Faimoșilor” a rezistat mai puțin decât în cadrul experienței precedente la Survivor, Roxana Nemeș este perfect împăcată cu acest aspect și nu regretă nimic.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Roxana Nemeș a fost eliminată de la Survivor All Stars, din cauza unor probleme de sănătate. Vedeta mărturisește că, de această dată, condițiile au fost ceva mai greu de îndurat, iar probele mai dificile. Dacă atunci când a participat prima dată la Survivor România, a rezistat trei luni, de această dată, Roxana Nemeș a plecat acasă după câteva săptămâni. Vedeta se declară recunoscătoare că a revenit sănătoasă și că nu e deloc dezamăgită de prestația ei la Survivor All Stars.
De ce Roxana Nemeș nu regretă că a fost eliminată de la Survivor All Stars
Roxana Nemeș a trăit experiența vieții ei la Survivor All Stars, dar nu regretă, că a capitulat în momentul în care organismul ei a dat semne că este afectat. Fosta concurentă din tribul Faimoșilor a trecut pe la medic, care i-a administrat un tratament, imediat după revenirea din Republica Dominicană.
„Nu sunt absolut deloc dezamăgită! Din contră, îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru faptul că m-a scos de acolo, la momentul potrivit! Am avut o problemă, dar am făcut tratament și acum sunt foarte bine. Sunt sănătoasă. Tot rău spre bine. Clar a fost Dumnezeu și m-a păzit de ce era mai rău. Eu în fiecare zi cât am stat în competiție, m-am rugat să stau atât cât trebuie, încât să nu fac rabat la sănătate. Să plec acasă sănătoasă. Și așa a fost. Am ieșit în momentul potrivit. Mi-aș fi dorit să am și al treilea duel și să ies jucând, dacă era să ies, dar a fost așa cum a trebuit să fie.„, a declarat Roxana Nemeș, pentru Unica.ro.
Roxana Nemeș, despre Survivor all Stars: „Traseele au fost mai grele, foamea mai mare'
Pentru Roxana Nemeș, condițiile de la Survivor All Stars au fost mai dificil de îndurat, decât acum trei ani, când a participat prima dată în competiție. Vedeta recunoaște că a făcut foamea în această ediție, întrucât nu mai suporta să mănânce cocos.
„Acum 3 ani, în prima competiție, am stat trei luni. Dar sunt convinsă, ca fiecare are drumul lui și că va sta exact atât cât trebuie. De data această, a fost puțin mai greu. Chit că știam cumva ce ne așteaptă. Traseele au fost mai grele, foamea mai mare. Eu nici nu am vrut să mă mai ating de cocos, având problema din trecut. Automat mi-a fost mult mai foame. Acolo singurul lucru pe care îl poți mânca când nu câștigi altă mâncare, este acel cocos.„, a declarat Roxana Nemeș.
Roxana Nemeș: „Soțul meu a fost atât de fericit să-mi audă vocea'
Roxana Nemeș mărturisește că primul lucru pe care l-a făcut după ce a ieșit din competiția Survivor All Stars, a fost să îi sune pe cei dragi, în special pe soțul ei și pe părinți. Mama vedetei a fost extrem de emoționată când a auzit vocea fiicei sale la telefon, mai ales că se accidentase în competiție.
„Când am primit telefonul, am vorbit cu soțul și cu părinții mei, cu familia mea. Cea mai mare bucurie. Mai ales că mama văzuse deja că m-am accidentat și era atât de emoționată când m-a auzit, încât îi tremura vocea. Draga de ea. Nu vă pot explica ce sentiment de mulțumire am avut, în momentul în care i-am spus că sunt bine și am simțit-o cum s-a liniștit. Și soțul meu a fost atât de fericit să-mi audă vocea și să știe că sunt bine. Familia e cea mai importantă. Și liniștea pe care o ai când îi auzi, nu se compară cu nimic„, a mai menționat Roxana Nemeș.
FOTO: Instagram Facebook