Ruby aruncă bomba despre căsătoria cu iubitul ei după Asia Express: ”Purtăm același nume de familie”

 Oana Popoiag
.
Ruby Asia ExpressRuby Asia Express

Despre Asia Express, Ruby și iubitul ei, Adrian, au mărturisit că a fost cea mai frumoasă, bogată și dificilă experiență prin care au trecut împreună. Dar și cea care le-a pus relația la încercare, din cauza firilor vulcanice ale amândurora. Iată ce ne-a declarat focoasa brunetă despre căsătorie, după șase ani de relație.

 Deși sunt împreună de șase ani, Ruby și partenerul ei, Adrian, au fost întotdeauna discreți când a venit vorba de povestea lor de dragoste. Participarea la Asia Express a făcut ca relația lor să devină una expusă atât ochiului public cât și pericolului, având în vedere că show-ul i-a adus nu de puține ori în pragul unor căderi nervoase. Și mai ales că ambii sunt firi vulcanice, competitive și, așa cum a recunoscut chiar Ruby, ușor imature.

Ruby, despre căsătorie și copii

Relația lor a scăpat 'nevătămată' din marea provocare, iar în numărul de martie al revistei VIVA! Ruby a vorbit inclusiv de căsătorie: 'Cu siguranță vor bate și clopotele nunții odată cu cele ale maturității, într-una dintre zile. Până atunci, noi ne iubim și cu acte în regulă, și fără. În prezent, cred că o căsătorie ne-ar face să ne simțim oameni mari peste noapte. Acum suntem copii, avem aceeași relație ca un cuplu căsătorit, ba, mai mult, purtăm aproape același nume de familie (Grigoriţă\Grigore), dar fără statutul de Mr. și Mrs și presiunea care vine odată cu el.'

Ruby ne-a povestit că ea și Adrian sunt în mod sigur suflete-pereche și, deși nu se gândesc să aibă copii în viitorul apropiat, sunt ocupați până peste cap cu animalele de companie: 'Suntem în treaba cu parenting-ul până peste cap, avem şapte copii, dintre care patru sunt pisici și trei căței. Și dacă visele din copilărie devin realitate, într-o zi, sper cât mai repede, înainte să avem un copil adevărat, o să avem și un copil maimuțică! Sau o să am eu, pentru că e visul meu cel mai mare'.

Foto: Antena 1, Instagram

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton