Prezent la Festivalul de film de la Toronto, actorul Ryan Gosling a făcut, în sfârşit câteva dezvăluiri despre frumoasa sa familie.
Din 2011, Ryan Gosling si Eva Mendes formează unul dintre cele mai glam cupluri de la Hollywood, însă cei doi au ales să-şi ţină viaţa privată dincolo de privirile indiscrete.
Între timp au devenit părinti de două ori, având două fetiţe, pe care, de asemenea, nu le expun deloc pe reţelele de socializare. În perioada în care a fost însărcinată, Eva nu a putut fi văzută aproape deloc, lipsind de la evenimentele mondene şi apărând foarte rar, doar în fotografiile realizate cu mare dificultate de paparazzi.
Extrem de multumit de familia pe care o are, Ryan s-a declarat un om fericit. „Se comportă incredibil şi au făcut din mine un om mai bun’.
Ryan Gosling (35 de ani) şi Eva Mendes (42 de ani) sunt părinţii Esmeraldei, în vârstă de 2 ani şi ai Amadei, de doar 4 luni, iar actorul a mărturisit acum că el şi Eva nu ar putea fi mai fericiţi decât sunt deja.
Foto: Hepta