Cum s-a descurcat Mihai Călin în perioada grea a teatrului, când salariile erau "de mizerie": "Nu se putea supraviețui"

.

Mihai Călin a vorbit despre perioada grea a teatrului, când salariile erau unele „de mizerie” și actorii erau nevoiți să mai facă și altceva pe lângă pentru a putea supraviețui. Actorul dezvăluie că acum s-a remediat situația cât de cât, însă până acum cinci ani, salariile din teatru erau extrem de mici și mulți dintre colegii săi au fost nevoiți să renunțe la pasiunea lor pentru a putea trăi.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Mihai Călin recunoaște că a avut întotdeauna și un alt proiect pe lângă joburile avute la teatru, iar asta pentru ca partea financiară să nu îl pună în dificultate. Actorul spune că mulți dintre cei cu care a plecat la drum și cu care a terminat o facultate au renunțat la profesie pe parcurs, iar asta din cauza veniturilor.

Mihai Călin, despre salariile mici din teatru și actorii nevoiți să renunțeâ


Mihai Călin recunoaște că și el a traversat perioade mai puțin fericite din punct de vedere financiar, însă nu a renunțat la meseria lui. S-a descurcat, însă, altfel.

„Din 1994 de când am terminat facultatea și am fost angajat, în urma unui concurs, la Teatru Național, unde sunt și acum, întotdeauna, până acum cinci ani, cam până în 2018, am avut niște salarii de mizerie. Nu se putea supraviețui fără să faci ceva, să colaborezi, să faci un film ceva, televiziune, reclamă, radio, pe lângă teatru’, mărturisește Mihai Călin, pentru UNICA.RO.

Situația e puțin diferită acum, iar asta pentru că partea financiară nu îi mai stresează atât de mult pe cei din breaslă. „Acum s-au mai reglat lucrurile, au crescut salariile la teatrele de stat.

Sunt alte probleme. Vorbeam mai devreme cu Emilia Popescu, cred că din colegii mei, care au terminat facultățile de teatru prin anii 90, cam jumătate s-au lăsat de meserie. Nu se putea trăi. Noi suntem printre cei norocoși. Îți trebuie și ceva șansă’, mărturisește Mihai Călin.


Mihai Călin: „Se pune mult accent pe cum arăți, pe ce îmbraci, câți bani ai'

Mihai Călin crede că în România respectul față de celălalt nu există, iar asta dacă aruncăm o privire la toate categoriile din societate.

„În general, în societatea românească, din foarte multe motive, nu ne respectăm unii pe alții ca oameni. E un grad mare de lisă de respect față de celălalt ca om. Observăm asta în trafic, în multe aspecte ale societății.

Se pune mult accent pe cum arăți, pe ce îmbraci, câți bani ai. Nu aș spune că actorii nu sunt respectați. Profesorii sunt respectați? Medicii sunt respectați? Un muncitor care își face treaba bine e respectat? Nu prea’, adaugă el.


Citește și: Cine este Diana Sar. Tot ce nu știi despre cea mai cool actriță a momentului

Citește și: De ce Misha și Connect-R și-au mutat fiica la altă școală: „Nu aveam voie fără uniformă’. Maya merge acum la Școala de Arte

Citește și: De ce Dinu Maxer nu a însoțit-o pe Deea, pentru prima zi de grădiniță a fiicei lor, Maisa: „Pur și simplu a predat-o Deea la poartă și…’ / EXCLUSIV

Mihai Călin joacă în comedia romantică „Lasă-mă, îmi place! Camera 609′

Mihai Călin joacă în comedia romantică „Lasă-mă, îmi place! Camera 609′, la Antena1, rolul unui tip cu bani, care nu vrea să munceasă.


„Trebuie să recunosc că există o anumită lene a personajului, pe care o am și eu, uneori. Mă simt foarte bine la filmări. Eu și cu soția mea din serial, care este Emilia Popescu, cu fratele meu din serial, care este Claudiu Bleonț, noi cel puțin ne distrăm foarte mult. Acum sigur că există o mică emoție și un semn de întrebare să vedem dacă și telespectatorii se vor distra.


Nu e nimic dramatic pentru telespectatori, dar pentru cei care luptă pentru această moștenire, povestea are, uneori, aspecte dramatice. Sunt haioși și totul e de fapt o comedie’, mărturisește Mihai Călin.

Actorul crede că personajul cu care se impune acum va ajunge să trezească amuzamentul privitorilor.„În orice caz, personajul mi se pare haios. E un tip cu bani, care provin din averea făcută de tată, un tip care nu este deloc ambițios, nu vrea să muncească, să își facă o carieră. Nici nu are nevoie. Vrea să trăiască bine și totul se accidentează cu moștenirea care apare, care determină o luptă întreagă pentru obținerea ei’, adaugă Mihai Călin pentru unica.ro.