Sanda Ladoși, despre decizia de a-și lăsa cei doi copii să învețe acasă. Artista se împarte între cariera profesională și viața personală, mai ales că are doi adolescenți care urmează cursurile elementare acasă și nu la școală. Vedeta își dorește ca Bogdan și Ioana să se descurce singuri în viață și să plece cu o bază de cunoștințe care le vor prinde bine pe viitor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Sanda Ladoși este una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar melodiile ei au făcut furori acum mulți ani, cum ar fi hiturile „Când vine seara’ sau „Mi-e dor’. În plan profesional, cântăreața a cunoscut succesul, reușind să-și construiască cariera de la zero, iar în plan personal se simte o mamă împlinită. Vedeta are doi adolescenți de care e tare mândră, Bogdan în vârstă de 15 ani și Ioana, de 13 ani.
Cei doi copii ai artistei urmează un sistem alternativ de educație, cum ar fi homeschoolingul. Sanda Ladoși nu regretă deloc decizia asta, spunând că există mai multe avantaje. Mai mult, ca să compenseze faptul că acasă nu au parte de socializare cu colegii, artista le-a oferit și oportunitatea de a avea activități extrașcolare, să cunoască alți copii și să comunice cu ei.
Citește și: Teodora Marcu de la Insula Iubirii a făcut videochat:'Mă accepți așa cum e…'
Sanda Ladoși și-a retras copiii de la școala de stat și studiază acasă
Sanda Ladoși se consideră o mamă împlinită, având doi adolescenți care învață acasă. Artista recunoaște că a muncit o viață întreagă pentru ei și își dorește ca cei doi să poată să se descurce singuri pe viitor. Vedeta le este un mare sprijin și este acolo pentru a le îndruma pașii. După o carieră de succes, Sanda Ladoși a preferat să le acorde mai mult timp de calitate celor dragi. Într-un interviu pentru Click.ro, Sanda Ladoși a vorbit despre decizia de a-și lăsa copiii să învețe acasă.
„Copiii mei încă fac homeschooling și sunt prinsă cu ei, nu prea am timp liber. Nu am timp să mă plictisesc. Deocamdată homeschooling-ul nu este reglementat în România, deși nu cred că ar fi fost deloc rău să existe o școală acasă reglementată, ca acei copii care au fost vitregiți de situație să poată beneficia de cursivitate în educație.
Pentru mine a fost foarte simplu să-i transfer în homeschooling, pentru că la școala la care învață ei există un astfel de sistem internațional. Funcționeză foarte bine de ceva timp și din foarte multe puncte de vedere este avantajos', a declarat cântăreața.
Sanda Ladoși: „Amândoi fac activități extrașcolare’
Artista a adăugat că există însă un dezavantaj și anume lipsa socializării de la școală. Ea a precizat că face tot posbilul ca celor doi adolescenți să nu le lipsească nimic.
„Singurul lucru este că cei sunt vitregiți de societatea din școală, dar amândoi copiii fac activități extrașcolare și atunci încerc să le echilibrez. Au activitățile acelea, vin copii la noi, mai merg ei la alți copii. Au ieșirile lor, totuși să nu se rupă, asta e scopul', a mai continuat ea.
Sanda Ladoși: „Copiii mei sunt într-o vacanță’
Vedeta a specificat că decizia de a face homeschooling nu este una definitivă. Astfel, copiii se vor întoarce la școală, atunci când se va putea.
„Homeschooling-ul de multe ori poate fi bine-venit, însă nu știu dacă la ai mei este cel mai potrivit, la vârsta lor, dar a fost o soluție de urgență pentru a continua școlarizarea coerent. Fiindcă ba îi duceau la școală, ba nu, ba online, ba nu, iar aceste lucruri nu sunt bune.
Eu la bază sunt învățătoare, iar chestiile acestea sunt foarte frustrante și mai ales la cei mici. Eu nu știu cum au făcut școală, să-ți pună stiloul în mână și tu să faci online. Am încercat ca impactul să fie cât mai mic, dar până la urmă fac cât pot. Ei se vor întoarce la școală în condițiile în care vom avea viață normala', a mai spus artista pentru sursa citată.
Copiii au luat o pauză și se relaxează așa cum știu ei mai bine. Recent, vedeta a fost cu cei doi într-o vacanță în care s-au plimbat și au avut parte de experiența vieții lor.
„Am fost plecată într-un scurt concediu. Copiii mei sunt în vacanță și m-am gândit unde să-i duc. O prietenă de-a mea a găsit un loc frumos. Am mers împreună în Cappadocia să zburăm cu balonul. Am trăit și această experiență, de a zbura cu balonul alături de copilașii mei, a conchis vedeta.
De ce este Sanda Ladoși extrem de strictă cu cei doi copii ai săi
Sanda Ladoși este de părere că datoria ei ca părinte trebuie să fie o educație aleasă pentru cei doi copii ai săi. Vedeta își dorește ca cei doi adolescenți să poată să se descurce singuri în viață.
„Mie ce mi-au dat ai mei? Copiii să învețe să pescuiască și să trăiască. Nu să le dau eu mură-n gură. Le-am și spus: ‘Am o obligație să vă dau o educație și să vă învăț să munciți, să învățați, să vă găsiți un loc de muncă, astea-s datoriile mele. Să-și facă ei proprietăți, nu eu, mie nu mi-a dat nimeni nimic. A trebuit o viață de om ca să fac ce am făcut. Oricum ei pornesc de la alt nivel, mult mai ridicat decât al nostru.
Ce, eu am avut parte de școlile pe care le au ei? Ei studiază la Școala franceză. Sunt în sistemul de home schooling, care e mult mai convenabil, decât dacă merg fizic la cursuri. Plătesc de la trei ani, de când sunt la grădiniță. În vacanță o să plec cu ei în Turcia. Stăm șapte nopți. Într-una din zile vreau să-i duc cu balonul, deci despre ce vorbim…ce am primit eu și ce primesc ei. Ei să pună osul, așa e ușor să primești’, a mărturisit Sanda Ladoși pentru impact.ro.
Sursă foto: arhivă