Scandal la Chefi la Cuțite între Ionuț Belei - cuțitul de aur - și Vlăduț Manoliu. De la ce a pornit totul

.

Ionuț Belei, cuțitul de aur din echipa lui Chef Sorin Bontea și Vlăduț Manoliu, din echipa lui Chef Florin Dumitrescu, s-au certat în ediția de luni seară a emisiunii Chefi la Cuțite. Spiritele s-au încins atunci când cele două echipe au intrat la duel, după ce au pierdut proba de scoici, câștigată de Chef Cătălin Scărlătescu și echipa lui.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Timpul s-a scurs rapid și bucătarii au început să alerge în toate părțile, în dorința de-a face platingul și de-a pune la timp farfuriile pe bandă. În tot acest haos, Ionuț Belei a pregătit un file de pește lângă care a ales să pună o spumă. Cu toate că timpul expirase, cuțitul de aur al lui Chef Bontea a vrut să își pună spuma pe farfurie în ultimele secunde, astfel încât aceasta să nu se lase.


Vlăduț Manoliu s-a enervat cumplit când a văzut că toți concurenții au ridicat mâinile la expirarea timpului, iar Ionuț continua să își facă platingul. Și-a ieșit din minți și a început să țipe la Ionuț, spunându-i să se oprească pentru că proba s-a terminat.


Văzând că Ionuț nu se oprește, Vlăduț Manoliu a aruncat cu un prosop spre el, moment în care concurentul din echipa dungilor a luat foc. Ionuț Belei a fost șocat de gestul bucătarului și s-a simțit extrem de jignit.

Cei doi și-au aruncat cuvinte grele, iar tensiunea din platou a atins cote alarmante. Cu toate că ceilalți concurenți încercau să calmeze spiritele, tensiunea s-a păstrat până în momentul în care cele două echipe au ajuns în fața chefilor pentru jurizare.

Pentru că au auzit țipete din bucătărie, cei trei chefi i-au întrebat pe concurenți ce s-a întâmplat. Se pare că animozitățile dintre ei erau mai vechi, astfel că echipa lui Chef Bontea s-a plâns că este marginalizată de celelalte echipe, în afara platoului de filmare.

Chefii i-au explicat lui Vlăduț Manoliu că este o înțelegere tacită între ei ca atunci când se pun spume sau ingrediente delicate pe farfurie, acestea să fie puse după expirarea timpului, chiar înainte de servire, pentru a nu se lăsa și a ajunge în fața juraților cât mai prezentabile.


În plus, chefii i-au mai spus că e normal ca atunci când cineva mai are nevoie de câteva secunde după expirarea timpului să fie lăsat, asta pentru că nu va schimba cu nimic rezultatul din farfurie.

Vlăduț Manoliu și-a dat seama că a greșit și a mers să îi strângă mâna lui Ionuț, cerându-i scuze. Mai apoi, la testimoniale, bucătarul a mărturisit că uneori „trebuie să facem lucruri de fațadă, pe care nu le simțim’.

Vlăduț Manoliu a făcut senzație la emisiunea Chefi la cuțite


Vlăduț Manoliu este un chef bucătar extrem de talentat, cu o poveste impresionantă în spate. El i-a impresionat pe chefi în audiții și a ajuns în echipa lui Sorin Bontea, de la care a fost luat cu ajutorul unei amulete în echipa lui Chef Florin Dumitrescu.

„Mi s-a spus că nu o să ajung foarte departe în bucătărie, dar fiind ambițios am decis să demonstrez că pot. Erau un copil, m-au trimis la curățat cartofi și au venit înapoi după patru ore. Au fost uimiți de cât curățasem, așa că apoi mi-au arătat mașina de curățat cartofi. Am învățat bazele bucătăriei la Hanul Ancuței, am învățat bucătărie hard core și am ajuns să și gătesc, tot acolo. Am gătit pentru trei președinți ai României. Când am fost în Irlanda am gătit pentru Conan McGregor și familia lui’, a dezvălui tânărul, înainte de-a ajunge în fața celor trei chefi.


Cine este Ionuț Georgel Belei de la Chefi la cuțite

Ionuț Georgel Belei a impresionat juriul de la Chefi la cuțite. Ionuț Georgel Belei s-a prezentat în fața juriului cu o rețetă de nougat cu caramel sărat și fructe. Chiar dacă chef Cătălin Scărlătescu i-a atras atenția cu privire la fructe, că în loc de grepfruit ar fi mers mai degrabă o portocală sau că mousse-ul nu a fost perfect, dat fiind timpul limitat, desertul lui Ionuț Georgel Belei a făcut furori.


A primit toate cele trei cuțite și nu doar atât: chef Sorin Bontea a fost atât de impresionat de Ionuț Georgel Belei, încât a decis să-i ofere râvnitul cuțit de aur.

În prezent, Ionuț Georgel Belei lucrează de 2 ani la un restaurant cu specific mediteraneean din Heppenheim, un oraș de lângă Frankfurt, care s-a închis pe vreme de pandemie.

Citește și: Cine este Alberto Chelu de la Chefi la Cuțite.A primit cuțitul de aur de la Florin Dumitrescu

Citește și: Cine este Cătălin Voicu de la Chefi la cuțite.A cântat în trupa Ro-Mania și e complet schimbat


Citește și: Cine este Amalia Bellantoni de la Chefi la Cuțite.Ce meserie a avut înainte să apară la TV

Citește și: Cine este Shoji Toshihisa de la Chefi la cuțite.S-a mutat de 8 ani în România

Citește și: Cine este Coca Nicolae Eupsihie de la Chefi la cuțite! A trăit o dramă în copilărie

„Era un bucătar italian, mă puneam să îl ajut, lăsam vasele să stea în treaba lor, stăteam apoi până la 1-2 să termin treaba. Acum sunt pe post de bucătar. Am schimbat restaurantele, am ajuns să lucrez și cu un chef care avea o stea Michelin, am lucrat apoi cu un chef italian foarte bun, de la care am învățat foarte multe’, a povestit Ionuț Georgel Belei parcursul lui profesional.