La 8 ani de când nu mai formează un cuplu, Iulia și Mihai Albu continuă să se războiască. Acum însă, designerul s-a decis să ducă lupta la un alt nivel – își va da fostul soț în judecată. Iată ce acuzații îi aduce!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Iulia și Mihai Albu sunt departe de a fi îngropat securea războiului, iar relațiile dintre ei sunt tot mai furtunoase, în pofida faptului că s-au despărțit de nu mai puțin de 8 ani, după un mariaj care a durat 9 ani. Motivul discordiei? Fiica lor, Mikaela, pe care tatăl ei nu poate să o vadă pe cât de mult și-ar dori. Mihai Albu susține că fosta lui soție l-a împiedicat să-și vadă fata conform programului de vizitare, catalogând-o drept „mincinoasă' și „perversă'.
Războiul dintre Iulia și Mihai Albu s-a mutat în online, pe conturile de socializare, dar și în platourile televiziunilor, unde fiecare își spune partea de adevăr, iar acuzațiile reciproce nu mai contenesc.
În timp ce Mihai Albu se plânge că nu este lăsat de către fosta lui soție să-și vadă fiica, Iulia este extrem de deranjată de faptul că el o jignește cu fiecare ocazie, fiind decisă să nu lase lucrurile așa.
Iulia și Mihai Albu se acuză reciproc
După ce Mihai Albu a lăsat să se înțeleagă că Iulia nu ar fi o mamă-model, vedeta a luat foc, cu atât mai mult cu cât acesta a lăsat să se înțeleagă că fosta lui soție intenționează să-l înlocuiască din viața Mikaelei cu actualul ei iubit… Iar războiul dintre Iulia și Mihai Albu s-a acutizat.
‘Intenția este ca partenerul ei să îmi ia locul în viața fetiței. Nu de mult, individul mi-a spus că el este tatăl legal al copilului, în fața fetiței. Atunci dacă aveam un pistol… Este foarte greu să răspunzi la așa ceva.
Eu îi reproșez că mă vorbește în fața copilului doar de rău. Îi spune că sunt ‘boșorog expirat’, așa mi-a spus fetița, care m-a întrebat ce înseamnă și eu a trebuit să îi explic’, a declarat Mihai la Antena Stars.
După ce a fost criticată pe rețelele sociale după ce fostul ei soț ș-a plâns că nu a putut să-și vadă copilul, Iulia Albu a reacționat.
„Nu mai lua ca adevăr absolut elucubrațiile unui ipocrit. Efectiv ne rugăm de el să își viziteze copilul iar el refuză spunând că ne batem joc de el și că el nu are timp. El ar vrea sa [ vadă doar la el acasă unde sta câte 8 ore pe tabletă și practic nu îl deranjează. În această perioadă o poate vedea strict în fața blocului unde se pot juca și 3 ore, dar na, asta presupune un efort pentru el, din câte ințeleg‘, a scris Iulia Albu.
Iulia și Mihai Albu își vor face dreptate la Tribunal
Drept urmare, scandalul dintre Iulia și Mihai Albu s-a mutat la Tribunal. Designerul a decis să-și facă dreptate în instanță, unde soțul ei este acuzat de denigrare și jigniri. Mai mult, Iulia are de gând să-i ceară despăgubiri materiale fostului ei soț.
‘Nu permit nimănui să șteargă pe jos cu numele meu! Îl dau în judecată pentru toate injuriile aduse și voi cere și daune morale pe măsura prejudiciului de imagine pe care mi l-a adus’, a declarat vedeta pentru Playtech.
„Totul a pornit de la concubinul Iuliei'
Se pare însă că scandalul dintre Iulia și Mihai Albu abia acum începe… După ce Iulia a cerut ordin de restricție împotriva fostului ei soț și l-a amenințat că îl dă în judecată, acesta susține că cea care trebuie să răspundă în fața legii este ea, iar asta deoarece a fost împiedicat să își vadă copilul.
„Anul acesta, fata ar trebui să fie de Crăciun la mama și de Revelion la mine. Eu sper să fie așa, îmi doresc! Pentru că de Sfântul Mihail și Gavril nu mi-am văzut fata pentru că ea a reușit să obțină un ordin de restricție pentru câteva ore. Nu aveam voie să mă apropi la mai puțin de 100 de metri. A doua zi a fost ridicat ordinul pentru că nu erau motive întemeiate.
Totul a pornit de la concubinul Iuliei care mi-a spus că el este tatăl legal al copilului, iar replica mea a fost că „dacă aveam un pistol …’ am râs și am spus că am glumit. Aluzia aia era în ideea că m-a atacat și că m-am simțit neîndreptățit’, a spus Mihai Albu într-un interviu telefonic în cadrul emisiunii ‘Star Matinal’.
Mihai Albu: „Trebuie să răspundă în fața legii'
Pentru că o consideră pricipala vinovată din cauza căreia nu și-a văzut
fiica, Mihai Albu susține că fosta soție trebuie să răspundă în fața
legii. Mai mult, nu este de acord cu felul în care Iulia vorbește
despre el, în fața fetiței. Și, de asemenea, e de părere că ar trebui să
primeze interesul copilului, nu scandalul dintre ei.
‘Eu sunt acela care nu mi-am văzut copilul. Trei luni nu mi-am văzut copilul, în urma întâmplării am făcut plângere penală. Până la urmă trebuie să răspundă ea în fața legii pentru nerespectarea legii judecătorești.
În orice caz, copilul mi-a spus o groază de lucruri care se vorbesc despre mine acolo, legat de aspect, de vârstă, nu mi se pare normal să fiu tratat așa. Am 58 de ani împliniți, dar nu trebuie să îi explic copilului meu ce înseamnă „boșorog expirat’. Ăsta este un exemplu, dar nu mai vreau să comentez asta, o las pe ea să acționeze. Eu cred că ar trebui să vedem interesul superior al copilului, nu al nostru’, a mai menționat designerul.