Cum s-a schimbat viața lui Daniel Buzdugan după pelerinajele pe Muntele Athos: "Nu mai ai tentații în jur și..."

 Dumba Gabriela
.

Daniel Buzdugan a mers în mai multe pelerinaje pe Muntele Athos și spune că fiecare experiență l-a învățat ceva în plus. Viața lui s-a schimbat de când s-a apropiat de Dumnezeu și a realizat că trebuie să fim mai buni cu cei din jur pentru că fiecare ascunde o dramă despre care noi nu știm. Ce spune Daniel Buzdugan despre pelerinajele pe Muntele Athos și alte locuri sfinte în care a simțit și mai aproape prezența lui Dumnezeu.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Daniel Buzdugan alege să meargă pe Muntele Athos ori de câte ori are nevoie de pace şi linişte sufletească. Atunci când zbuciumul cotidian îl apasă, un pelerinaj în locul sfânt e terapia de care are nevoie, iar momentele petrecute aici l-au ajutat să vadă viața cu alți ochi.

312300289_8316277195081184_8099049732350599743_n312300289_8316277195081184_8099049732350599743_n

Cum a trăit Daniel Buzdugan experiențele pe Muntele Athos

Daniel Buzdugan spune că a ajuns de câteva ori pe Muntele Athos și a avut multe de învățat de la călugării de acolo, dar mai ales în urma timpului petrecut departe de tentații.

„E un loc unde voiam să ajung, am ajuns de câteva ori. E un loc care te încarcă, te pune într-o situaţie de rugăciune, pentru că nu mai ai alte tentaţii în jur. Şi-atunci te duci acolo pentru a te ruga şi pentru a te linişti, a-ţi pune nişte întrebări şi a primi răspunsuri. E un loc frumos unde ai parte şi de multă cultură. De exemplu, am aflat cu surprindere că la mănăstirea Vatopedu, multe clădiri de acolo au fost construite cu sprijinul lui Ştefan cel Mare.

Mă şi întrebam cum ştiau oamenii ăia de pe Muntele Athos atâtea informaţii despre acel loc special. În condiţiile în care atunci nu exista nici Google, nici cărţi prea multe nu erau, nici Waze. Dar uite ce înseamnă de fapt să îţi urmezi credinţa şi nădejdea. Să te duci şi să ai grijă de ai tăi, pentru că acolo erau şi călugări români pe vremuri, ca şi acum de altfel„, a dezvăluit Daniel Buzdugan pentru fanatik.ro.

Daniel Buzdugan e de părere că într-un pelerinaj îţi poţi primi toate răspunsurile de care ai nevoie, dar nu numai. 

„Dacă eşti atent la conştiinţă, la vocea interioară pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, adică la vocile din noi şi mai puţin la tentaţiile din exterior, atunci îţi primeşti toate răspunsurile. De multe ori, se întâmplă să acoperim vocea interioară cu alte lucruri neimportante', a mărturisit prezentatorul.

Ce face Daniel Buzdugan când merge pe Muntele Athos

Mulți ar putea crede că pe Muntele Athos petreci exclusiv timp în rugăciune și ai această obligație în zilele petrecute alături de călugări. Daniel Buzdugan spune că nu este așa.

Te duci la slujbe dacă vrei, dacă nu, nu te obligă nimeni. De multe ori mi s-a întâmplat să fiu pus la treabă de către călugări. Chiar ultima dată când am fost, am curăţat pere din care făceau îngheţată, fără lapte, fără ouă. Au ei o reţetă pe care am şi testat-o a doua zi.

La ei se mănâncă doar de două ori pe zi, atât avem nevoie, de două mese şi atât. Şi nici nu prea simţi nevoia pentru că intri în spaţiul acela atât de liniştit şi liniştitor, încât multe dintre aplicaţii, aşa cum le zic eu, adică gânduri şi tot ceea ce îţi distrage atenţia, dispare.

Datorită acestui fapt, nemaiconsumând energie, nici nu mai ai alte nevoi. Creierul are nevoie de foarte mult zahăr şi de grăsimi, dar în momentul în care ajungi acolo şi te linişteşti, se închid foarte multe gânduri şi aplicaţii cum le spun eu şi nu mai ai nevoie decât de două mese pe zi', a povestit matinalul de la Radio ZU.

Citește și: Andreea Antonescu s-a consultat cu fostul soț, Traian Spak, atunci când a început relația cu Victor Vrînceanu: „El a știut și când am rămas însărcinată’. Ce a stat la baza divorțului lor

Citește și: Dana Roba nu-și poate simți o parte din cap, după ce a fost lovită de soț cu ciocanul și operată pe creier: „Am dureri foarte mari'

Citește și: Georgiana Lobonț este însărcinată: ‘Nu îmi vine să cred. Vai de capul meu, o să mai avem un copil’. Cum a dat artista vestea

Momentele grele l-au apropiat pe Daniel Buzdugan de Dumnezeu

Daniel Buzdugan a trecut prin situaţii grele în viaţă care l-au făcut să-şi îndrepte paşii către Dumnezeu. Credinţa a fost cea care l-a ajutat să iasă de fiecare dată din impas.

„În momentul în care treci printr-o greutate, printr-o situaţie mai dificilă, atunci Îl descoperi pe Dumnezeu. Atunci descoperi că El îşi arată bunătatea. Dacă treci printr-o nenorocire sau o situaţie foarte grea, dacă îţi îndrepţi sufletul şi inima şi ochii spre cer, atunci o să vezi că uşor vine şi ajutorul.

Iar acest ajutor poate veni de la un om, minunile se întâmplă prin oameni, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni. Iar dacă eşti atent la lucrurile acestea, o să realizezi cât de mult ai avut de sporit sufleteşte trecând printr-un necaz. Doar aşa vei izbăvi, dacă nu vei alege să rămâi pe fundul prăpastie, ci vei privi în sus.

Şi eu am trecut de multe ori prin situaţii grele, iar El m-a ajutat. Ca orice om de altfel. Nimeni nu scapă. Chiar dacă te uiţi în jur şi spui despre alţii Doamne ce viaţă fericită duc, ce maşini au, ce case, dar nu ştii ce suferinţe se ascund în familia, în sufletul sau în viaţa fiecăruia.

Dincolo de lucrurile acestea văzute, mai sunt şi lucrurile nevăzute din sufletul fiecărui om. Fiecare dintre noi avem de dus câte o cruce. Să nu fugim de crucea pe care o avem de dus. Viaţa nu e simplă pentru nimeni', a mărturisit prezentatorul.

Ce-i îndeamnă Daniel Buzdugan pe cei care trec prin situații grele

Dumnezeu te ajută, spune Daniel Buzdugan, atunci când îți îndrepți inima către el. Astfel, vedeta Radio ZU îi îndeamnă pe cei care trec prin momente grele să nu uite de rugăciune.

„Să meargă spre rugăciune, spre ceea ce făceau dintotdeauna moşii şi strămoşii noştri. Să aibă curaj, să aibă nădejde. Şi mai ales, să aibă credinţa că acel cineva care ne-a făcut, adică Dumnezeu, în momentul în care noi facem un pas sper El, El va face restul paşilor. Să ai curajul să te opreşti şi să te gândeşti la ceea ce este cu adevărat important. Atunci când sufletul suferă, el suferă după lucrurile care sunt cu adevărat valoroase.

Te ajută credinţa în Dumnezeu şi faptele bune, de a ajuta pe cineva, de a te face voluntariat. De a te implica şi de a dărui mai mult decât de a primi. Dacă am face mai des exerciţiul acesta, am vedea că atunci când dăruieşti, eşti mai fericit şi mai înălţat sufleteşte decât atunci când primeşti', a mai spus Daniel Buzdugan pentru Fanatik.ro.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton