După 3 ani de relație cu suișuri și coborâșuri, Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit din nou. La un moment dat, au avut chiar planuri de căsătorie, însă relația lor nu a mers, în pofida mai multor tentative de împăcare. Iată ce spune milionarul despre cum ar trebui să fie viitoarea sa parteneră!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
În luna mai, Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au luat pe toată lumea prin surprindere când și-au anunțat despărțirea, cu atât mai mult cu cât, în urmă cu ceva timp, cei doi nu excludeau posibilitatea de a deveni o familie, iar milionarul spunea că i-ar plăcea să devină tată. A urmat o nouă împăcare, însă concilierea nu a făcut decât să ducă spre o nouă despărțire, confirmată recent chiar de Sebastian.
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit din nou
Cu toate că erau despărțiți de ceva vreme, Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au mers împreună la nunta Lorei și părea că s-au împăcat din nou, însă, recent, milionarul a confirmat că nu mai formează un cuplu. fostul jurat de la Imperiul Leilor este însă optimist, fiind convins că în viața lui va apărea femeia potrivită la momentul potrivit.
‘Sebastian e într-o continuă căutare, n-am bifat uite toate aspectele succesului, succesul e așa o chestie holistică, trebuie îmbinată și cariera, viața personală, sănătatea, iubire. N-am pe cineva, dacă asta vrei să mă întrebi, dar la momentul potrivit, cu siguranță se va ivi’, a spus Sebastian Dobrincu pentru Spynews.ro.
Mai mult, acesta a dezvăluit și care este unul dintre aspectele care contează pentru el într-o relație.
‘N-ar trebui să fie pentru mine, ar trebui să fie pentru ele, dar un aspect pe care îl prioritizez e comunicarea, să fie fire comunicative și deschise la a-și schimba opinia și de a asculta persoana de lângă, care cred că e un algoritm important și în iubire, și în afaceri, și în orice’, a mai spus el pentru sursa citată, conchizând că în privința aspectului fizic ‘nu am preferințe, nu sunt așa de pretențios’.
Sebastian Dobrincu: „Încă nu pot spune că sunt împlinit'
Recent, Sebastian Dobrincu mărturisea că speră să-și găsească partenera potrivită și să-și întemeieze o familie în viitor. Totuși, acesta a subliniat că, în acest moment, viața sentimentală nu este o prioritate și preferă să lase destinul să-l surprindă.
„Sunt etape și etape. Mai am loc de îmbunătățit, încă nu pot spune că sunt împlinit. Nu mă vezi la casa mea, de fapt la casa mea mă vezi, nu mă vezi cu familia mea. Mai am timp să îmi fac familie, am 26 de ani și cred că lucrurile frumoase se întâmplă când te aștepți mai puțin. Cu siguranță mi se va ivi persoana potrivită și mie, deci nu mă hazardez, nu este ca și cum caut în mod activ. Las viața să mă plimbe pe valuri așa cum crede ea că este mai bine, a declarat tânărul pentru cancan.ro.
Sebastian Dobrincu spera la o căsătorie cu Ioana Ignat
Sebastian Dobrincu nu a ascuns faptul că a luat în considerare o eventuală căsătorie cu Ioana Ignat, în cei trei ani cât au format un cuplu.
„Cât timp eram împreună am luat în calcul asta (n.red. să se căsătorească cu Ioana Ignat). Acum, nemaifiind împreună, este greu să luăm în calcul asta, dar, așa cum a apărut ea în viața mea, cu siguranță vor apărea și alte persoane mai potrivite și asemenea îi doresc și ei, a mai spus el pentru sursa citată.
Tânărul antreprenor a subliniat însă că nu trăiește cu regrete față de deciziile pe care le-a luat, de-a lungul timpului, în carieră și viața privată.
„Nu, nu am regrete, nu trăiesc într-un regret și cred că este cea mai mare frică a mea, să mor cu regrete, de aceea sunt împăcat că am încercat tot ce s-a putut în tot, iar când încerci tot nu prea ai regrete. Ești cu conștiința împăcată. Deci, ce rost au regretele, până la urmă? Să ajungem pe patul de moarte, la 99 de ani, regretăm nu știu ce. În cazul acesta o să murim niște nefericiți, a mai spus Dobrincu.