Șerban Huidu susține că și-a revenit după cele două accidente care i-au marcat viața, dar nu mai e cel dinainte, după cum chiar el recunoaște. La mai puțin de un an după ce era să moară la schi, în decembrie 2010, realizatorul de la Prima TV a fost, fără voia lui, artizanul unui accident auto în care au murit trei oameni. Șerban Huidu susține că accidentul de la schi a fost mult mai grav pentru el, personal, decât cel rutier soldat cu o triplă tragedie care a ăndoliat atâtea familii.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
În anul 2011, Șerban Huidu a provocat un accident rutier, în urma căruia și-au pierdut viața trei oameni. Incidentul a avut loc în prima parte a zilei, pe DN 1, la intrarea în localitatea brașoveană Timișul de Sus, după ce mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens. Acum, 13 ani mai târziu, Șerban Huidu se apără și recunoaște că „a pledat vinovat de culpă, dar nu de intenție”, când oamenii încă se declară revoltați de faptul că vedeta Prima TV nu a făcut nici o zi de închisoare.
Șerban Huidu, despre modul în care cele două mari accidente i-au schimbat viața
În decembrie 2010, Şerban Huidu s-a aflat în comă indusă ca urmare a unui accident suferit pe o pârtie din Austria, iar recuperarea a fost foarte grea, fiind nevoit să învețe din nou să vorbească.
La nici un an de la accidentul din Austria, în octombrie 2011, Șerban Huidu a fost din nou implicat într-un accident, rutier de data aceasta. Totul s-a petrecut în drumul său spre munte, undeva în zona localității Timișu de Sus, din Brașov. Prezentatorul a intrat pe contrasens și a lovit din plin un autoturism.
În mașina sa se aflau cei doi copii, bona micuților și soția lui, Cristina, care nu au fost răniți. Din păcate, accidentul s-a soldat cu trei victime din mașina cealaltă care au decedat în urma impactului. „Cârcotașul' a fost judecat pentru ucidere din culpă și a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată în valoare de 300 de lei. De asemenea, autoritățile i-au anulat permisul de conducere pentru șase ani.
„Pentru mine, personal, uman vorbind, a fost mai greu primul accident, pentru că a trebuit să mă adaptez la niște realități. Al doilea accident a fost mai simplu pentru mine, deși a fost mai grav, pentru că am făcut eu pace cu mine. Am pus pe o hârtie ce puteam face să se întâmple, ce puteam face să nu se întâmple. Mie mi-a dat pozitiv, din punctul meu de vedere!
Atunci am avut puterea să accept toate răutățile care vin, că eu știu exact ce s-a întâmplat acolo. Din punctul meu de vedere, primul accident a fost mult mai complicat, pentru că a trebuit să mă adaptez unor situații cu care nu eram deloc obișnuit. Vulnerabilitate, lucruri pe care voiam să le fac și nu le puteam face.
Am învățat din nou lucruri, să merg, să vorbesc. Complicat. Foarte complicat. Pentru mine, personal, primul accident a fost mult mai grav. La al doilea… valul de ură… eram destul de obișnuit cu ura. Nu m-a afectat atât de mult. Din punctul de vedere al emisiunii, cred că primul accident a fost cel care a dus la ruptură, nu al doilea. Al doilea a fost cireașa de pe tort. Primul accident a făcut ca invidia să dea la o parte celălalt sentiment, ăla bun, admirația. Primul accident a scos invidia din oameni', a declarat Șerban Huidu în cadrul podcastului „Vin de-o poveste'.
Șerban Huidu vorbește despre ghinion când vine vorba despre accidentul rutier în care au murit trei oameni
Radu Țibulcă a continuat discuția despre cele două accidente majore care i-au schimbat viața lui Șerban Huidu, acesta din urmă oferind câteva detalii despre împrejurările care s-au produs cele două momente de cumpănă.
„Subiectul cu accidentele este destul de complicat și am anumite rețineri în a-l aborda, dar sunt convins de faptul că cele două momente de cotitură își au niște unde care se resimt până în zilele noastre”, a continuat moderatorul Radu Țibulcă.
La 13 ani de la accidentul în care au murit trei oameni, Șerban Huidu susține în continuare că partea lui de vină a fost una mică și dă vina pe ghinion și pe soartă.
„Păi vorbeam despre soartă, care poate să fie noroc sau ghinion. Să știi că au am avut și noroc cu carul și ghinion îndeajuns. Știi ce e mai frustrant? Prima sentință a și spus că e un grad mic de culpă care a dus la niște rezultate înfiorătoare. Și așa era, de fapt. La al doilea accident. (n.r. accidentul rutier în care au murit trei oameni). N-a fost un grad mare de culpă. Adică nu am condus ca nebunu, n-am băut… Înțelegi? Aveam copiii în mașină… Presa a scris că am condus… Mda! Dacă aveau câtuși de puține motive să îmi dea… Îmi dădeau, dar n-au prea fost!
De aceea am spus că, pentru mine, al doilea accident a fost mai simplu de dus, chiar dacă valul de ură a fost mai mare. Pentru că erau lucruri pe care puteam să le diluez mai ușor decât în primul accident, în urma căruia am învățat să vorbesc, să merg… A trebuit să devin alt om! Și asta e complicat!„, a completat Șerban Huidu.
Șerban Huidu, penalizat de fanii podcastului prezentat de Radu Țibulcă
Șerban Huidu a fost pus la zid de unii dintre fanii podcastului prezentat de Radu Țibulcă și încurajat de alții. Oamenii îi atrag atenția fondatorului emisiunii „Cronica Cârcotașilor” că „depășirea în curbă fără vizibilitate pe dublă linie continuă este omor calificat„, vizavi de accidentul din octombrie 2011, în care și-au pierdut vina trei oameni.
Țibulcă, moșule, cum poate să fie fără nicio remușcare și cu o așa stimă excelentă de sine în care nu se mai încape pe el, știind că a luat viața a trei persoane? Personal, dacă aș fi în locul lui la vreun podcast, aș începe exprimându-mi regretele despre aceea tragedie.
Apoi aș fi menționat și decizia instanței de judecată, unde știm cu toții, la dracu, că dacă era vreunul din noi, oamenii simpli, am fi făcut 20 de ani de pușcărie, minim! Îl stimam în trecut, eram fanul emisiunii lui alături de Gănușă, dar în prezent nu-l pot digera', a scris Daniel Vasile Pascu pe Youtube.
Păcat ! Cand îl vezi și știi că a omorât trei oameni nevinovați, nu mai are nicio importanță ce a făcut înainte sau ce va face de acum încolo! E un tip care cu insistență dorește să fie văzut, dar produce silă, pentru că o faptă atât de gravă nu poate fi uitată sau iertată!', a scris utilizatorul babacloanta2003.
Dezabonare. Al doilea accident a fost mai degrabă o crimă. Depășire în curbă fără vizibilitate pe dublă linie continuă este omor calificat. Dacă se întâmpla la nemți treaba, își lua 20 de ani de pușcărie cu despăgubiri către copii familiei de acasă. La noi, apare în podcasturi mândru.', a scris Alex Bălăban pe Youtube.
Șerban Huidu a și răspuns unora dintre comentarii.
Ha… deci dacă ei spun minciuni despre mine și eu le răspund înseamnă că sunt arogant, nu? Și am pledat vinovat. De ceea ce am fost vinovat. De culpa. Nu de intenție. Și ca să fiu pe înțelesul tău: Amin!', a răspuns Șerban Huidu unui comentator supărat pe cârcotaș.