O mai ții minte pe Silvia de la Vegas? Silvia Lăuneanu, cunoscută publicului drept Silvia de La Vegas, era în anii 2000 una dintre cele mai sexy artiste de la noi, ea devenind celebră alături de Daniel Robu. Cântăreața s-a mutat în America, după ce și-a întâlnit marea iubire la 40 de ani și are un copil genial, cu IQ 140.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Silvia de la Vegas trăiește acum la New York, alături de iubirea vieții ei, un alt roman stabilit în America și împreună au un copil genial, de care sunt foarte mândri. Silvia de la Vegas făcea furori în anii 2000 cu fizicul său și cu vioara, dar acum este o mămică dedicată familiei sale.
Silvia de la Vegas are un copil genial, cu IQ 140
Silvia de la Vegas și-a întâlnit iubirea vieții la New York, în persoana unui fost pilot militar pe nume Sorin, cu aproape zece ani mai în vârstă decât ea. Împreună sunt acum părinții unui copil de șapte ani, cu IQ de geniu.
„Mica mea minune e foarte năzdrăvană. Este un băiețel în toată regula, deja a împlinit 7 ani. Îi place foarte mult la școală. Noi trăind, practic, pe două continente nu am fost foarte siguri dacă să-l dăm la școală în România sau în Statele Unite. Până la urmă, varianta a fost România și nu ne pare deloc rău, pentru că am găsit o școală foarte bună.
Se face școală pe pâine, iar mie îmi place foarte mult acest lucru. În fond, ăsta e cel mai de preț lucru pe care i-l pot oferi copilului meu: educația! Face foarte bine. E fericit la școală, de-abia așteaptă să i se dea calificative. Este chiar supărat că nu primește de-acum din clasa zero tot felul de note. Este foarte competitiv, și pentru că e înainte cu multe materii, are timp să se ocupe și de alte lucruri„, a declarat Silvia de la Vegas pentru fanatik.ro.
Cântăreața spune că fiul ei iubește matematica și scrie singur de la trei ani
„Aritmetica mentală îi place la nebunie. Chiar spunea doamna care se ocupă de el că nu a văzut în viața ei un puști mai topit după cifre și matematică. Direcția lui cred că este, totuși, înspre tehnică, parte logică, matematică.
Mintea lui fascinantă nu este degeaba. Am ajuns la niște evaluări pe care trebuia să le facem. Am făcut o atestare pentru IQ și i-a ieșit un scor fascinant, 140 IQ (cifră de la care, conform specialiștilor, intră în categoria genialității, n. red.). De aceea citește în ambele limbi, de aceea e bun la matematică. De aici a fost și aplecarea lui către a învăța. El de la trei ani a început să scrie de unul singur', a mai spus Silvia de la Vegas.
Citește și: Cum arată Lavinia Pîrva în costum de baie, la 38 de ani. Imagini din vacanța exotică
Ce pasiuni are fiul Silviei de la Vegas
Fiul Silviei de la Vegas iubește școala, dar și sportul. Este pasionat de scufundări și orice sport implică apa.
„Atunci când nu este la școală, cu toate că are un program foarte lung, el începe de dimineață la 8:30 și la 16 încheie tot ce au de făcut ei la școală… Este o școală privată, de aceea este acest program, dar fac multe lucruri interesante după amiază, nu e deloc o pierdere de timp. El face foarte mult sport. Face diving, sărituri de la platforme în apă, asta pentru că înoată de când era bebe.
S-a plictisit la un moment dat de înotul pur și simplu și a zis că vrea altceva, vrea acrobații. Ok! Vrei acrobații? Hai să le facem în adevăratul sens al cuvântului și l-am dus la diving. Cu asta își ocupă serile și îi place foarte mult. Cred că acesta este sportul favorit, de fapt, și chiar se pricepe. E foarte bun săritor, și îl recomand tuturor. În afară că trebuie să înoți, e gimnastică în aer și plonjare în apă„, a mai declarat Silvia de la Vegas.
Silvia de la Vegas se împarte între România și America
Deși locuiește în America, Silvia de la Vegas petrece mult timp și în România, pentru a avea grijă de mama și soacra ei, ambele bolnave. De aceea, nici n-a apucat să-și ia cetățeania americană.
„Mama a fost principalul motiv pentru care eu a trebuit să mă reîntorc în România. Cumva, m-a încurcat această reîntoarcere, pentru că încă nu am apucat să aplic pentru cetățenia americană, încă sunt deținătoare de green card. Alexandru și Sorin sunt amândoi cetățeni americani. Eu pentru că trebuia să tot fac naveta între State și America, tot acest zbor transatlantic m-a încurat să obțin cetățenia.
De aceea am revenit în țară și am petrecut timp aici. Starea sănătății mamei mele nu se va îmbunătăți niciodată, pentru că are o boală pe care doar o ții pe loc, iar soacra mea are demență. Și eu și Sorin suntem doi oameni plecați de acasă de mici. Am fost nevoiți să le mutăm pe ambele mame, și pe mama mea și pe soacra mea. Amândouă stau în casa pe care am cumpărat-o în România. Noi când venim în România, tot acolo mergem„, a mai spus Silvia de la Vegas.