Silvia Dumitrescu se numără printre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Recent, cântăreață a vorbit despre perioada comunismului, dar și ce probleme a întâmpinat din cauza vestimentației sale. Vedeta ajungea să se schimbe de zece ori pe zi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Silvia Dumitrescu, 63 de ani, s-a lansat la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia în 1985, unde a obținut premiul I la secțiunea „Interpretare”. De atunci și până acum, Silvia Dumitrescu a impresionat atât cu vocea sa, cât și cu stilul ei extravagant.
Cu părul tuns scurt, colorat în nuanțe puternice și rochii scurte, Silvia Dumitrecu era o apariție spectaculoasă ori de câte ori urca pe scenă. Recent, artista a dezvăluit cu ce problemă s-a confruntat în perioada comunista.
Citește și: Cum se menține în formă Silvia Dumitrescu, la 63 de ani: „Am probleme cu coloana, așa că prefer să…”
Silvia Dumitrescu a dezvăluit ce greutăți a întâmpinat din cauza comunismului
Silvia Dumitrescu se numără printre cele mai cunoscute și apreciate artiste de la noi din țară. Cântăreața a vorbit recent despre perioada comunismului, când era obligată să se îmbrace altfel decât își dorea. Vedeta a recunoscut că o deranja foarte mult că regimul comunist îi impunea ținuta vestimentară, fiind nevoită se schimbe chiar și de zece ori pe zi.
„Nu mă lăsau să apar îmbrăcată cum voiam eu. Era obligatoriu să am fusta până la genunchi. Eu când mă vedeam îmbrăcată așa, când mă duceam la cabinieră, un loc de costume al televiziunii, mă bufnea plânsul. De câte ori mergeam la vreo filmare, toți redactorii, producătorii, regizorii, erau disperați că le era frică să nu-i dea afară din televiziune. Mă schimbau de câte opt-zece ori. Câteodată mai scăpam eu ceva așa, ce nu era voie. Bine, nu aveam voie nici să mă mișc. Râdeau de mine că mă puneau să repet. Era un show total. Iar când dădeau drumul la filmarea reală, stăteam înțepenită, abia dacă mă mișcam. Eram caraghioasă, parcă cineva mă ținea într-o menghină.', a spus artista pentru cancan.
De asemenea, Silvia Dumitrescu a dezvăluit că atunci când pleca în străinătate alături de trupa sa, nu existau limite. „Nu, acolo ne puteam da în stambă. Dar și când aveam turneele prin țară, eu le-am început prin 87, pe scena din România era nebunie. Primele piese erau sacrificate pentru că lumea se uita la cum eram îmbrăcată, cu creastă, cu lanțuri, cu piele. Acolo chiar ne îmbrăcam cum voiam. Cu mini, cu ghetuțe cu tocuri.„
Silvia Dumitrescu are probleme de sănătate
Silvia Dumitrescu are problemă cu coloana vertebrală, motiv pentru care nu mai poate purta tocuri. Cu toate astea, artista continuă să poarte vestimentații extravagante și să-i surprindă pe internauți cu aparițiile sale. Silvia Dumitrescu nu mai poate face efort fizic, iar singurul sport pe care îl practică este inotul.
„Tot tinerește mă îmbrac, dar nu mai port tocuri. Nu mai am voie din cauza coloanei. Oricum nu prea mergeam pe tocuri, ci preferam încălțămintea sport. Acum am acumulat niște kilograme, dar mă simt bine în pielea mea. Voi face 64 de ani…„
Sursa: Facebook