Silviu Prigoană, după ce George Restivan a susținut că a intervenit în relația lui cu Adriana Bahmuțeanu: „Mi-aș fi dorit să-și găsească liniștea, să se căsătorească, să aibă familia ei, poate așa ar fi renunțat la atâtea șicane. Mie nu-mi pasă de iubiții ei"

 Tudorache Simona
.

Silviu Prigoană nu vrea să intre în discuții cu George Restivan, cel care i-a fost logodnic Adrianei Bahmuțeanu, și susține că singura lui preocupare sunt copiii pe care îi are cu vedeta, Maximus și Eduard, pe care își dorește să îi vadă majori cât mai curând, unul are 17 ani și altul 14 ani.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI

George Restivan susține că Silviu Prigoană i-a făcut zile grele fostei sale soții pe parcursul relației lor, care a durat doar un an și trei luni. Omul de afaceri e foc și pară pe Silviu Prigoană, care a trimis Protecția Copilului la fosta soție acasă după o ceartă aprigă între Blake, băiatul lui George, și Eduard, unul dintre băieții Adrianei Bahmuțeanu.

adriana-bahmuteanu-33-5adriana-bahmuteanu-33-5

Silviu Prigoană nu răspunde atacurilor lui George Restivan

Silviu Prigoană mărturisește că nu îi pasă de iubiții fostei sale soții, indiferent de naționalitatea lor. Omul de afaceri susține că și-ar fi dorit ca Adriana Bahmuțeanu să se căsătorească și să își găsească liniștea.

„Nu știu ce a fost la ei în familie, ce discuții au fost. Eu am alte probleme, mă interesează doar copiii minori pe care îi avem împreună. Atât și nimic mai mult. Mi-aș fi dorit să-și găsească liniștea, să se căsătorească, să aibă familia ei, poate așa ar fi renunțat la atâtea șicane. Mie nu-mi pasă de iubiții ei, indiferent ca-s americani sau vietnamezi. E un capitol închis pentru mine', a spus Silviu Prigoană pentru Spynews.ro.

Citește și: Anisia Gafton este extrem de mulțumită de rezultatul operației la nas, în ciuda numeroaselor critici: „Mă întinerește cu 10 ani. Eu m-am plăcut și înainte, mă plac și acum. Serghei îmi spune…”. Cum a reacționat logodnicul ei când a văzut-o imediat după intervenție / EXCLUSIV

Citește și: Mircea Baniciu a dezvăluit cine i-a descoperit, de fapt, talentul: „A convins-o pe mama mea să mă ducă la ore de pian”. Cât de mult l-au sprijinit părinții, la început de drum și de ce a ales Facultatea de Arhitectură, deși era pasionat de muzică / EXCLUSIV

Citește și: Bianca Drăgușanu a dezvăluit cum l-a prins pe Gabi Bădălău că o înșela: „El mi-a povestit, după un an, că cică s-a prescris, și…”. Nu e singura dată când a fost trădată în dragoste de iubitul ei

Citește și: Cum a făcut-o Cătălin Botezatu celebră pe Bianca Drăgușanu. Vedeta îi este recunoscătoare pentru tot: 'Mi-a schimbat viața…' / S-au cuplat în 2009, când ea era necunoscută în lumea mondenă

Citește și: Ce acuzații îi aduce George Restivan lui Silviu Prigoană, după ce fiii lor au avut o ceartă, în casă: „Eu nu am nimic cu Adriana, o iubesc și acum, dar eu am fost martor la luptele grele pe care le ducea”

Silviu Prigoană nu mai vorbește cu Adriana Bahmuțeanu

Omul de afaceri recunoaște că nu mai discută cu Adriana Bahmuțeanu decât în scris, prin hârtii, și tot ce are legătură cu cei doi copii pe care îi au împreună.

„Discutăm doar în scris și doar când vine vorba de copii. Punem totul pe foaie și mai departe se ocupă curierul. Nu telefonic, prin e-mail sau mesaje. În scris, atât! Că altfel ar fi zis că aș fi amenințat-o sau mai știu ce alte lucruri. Oricum se va termina odată și situația asta, unul dintre băieți are 17 ani, celălalt 14… Nu mai e mult și vor fi și ei majori', precizează Silviu Prigoană.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton