Celebra cântăreță irlandeză Sinéad O’Connor a lăsat în urmă o moștenire muzicală impresionantă și o viață marcată de provocări personale. La momentul decesului, averea sa era estimată la 1,7 milioane de lire sterline, sumă pe care le-a lăsat-o celor patru copii ai săi. Iată care a fost ultima dorință a artistei!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
La momentul decesului său, averea artistei era estimată la 1,7 milioane de lire sterline, bani care au fost împărțiți între copiii săi rămași în viață: Jake Reynolds (36), Roisin Waters (27) și Yeshua Bonadio (16). Artista a mai avut un fiu, Shane Lunny, care s-a stins din viață la doar 17 ani, în 2022. Deși suma nu este una exorbitantă în comparație cu veniturile altor artiști de renume, aceasta reflectă provocările financiare cu care s-a confruntat artista de-a lungul anilor.
Sinéad OConnor le-a lăsat 1,7 milioane de lire sterline copiilor ei prin testament
În anii 90, artista irlandeză cu look inconfundabil datorită ochilor săi mari, de căprioară, și capului ras aproape la zero, era pe culmile succesului și avea milioane de fani. Din nefericire, uitată de o lume întreagă și ducând o luptă acerbă cu dependențele și problemele de sănătate mintală, Sinéad OConnor s-a stins din viață la doar 56 de ani, lăsând o moștenire artistică impresionantă. Averea rămasă de pe urma artistei nu a fost însă pe măsura faimei sale din tinerețe, însă banii vor fi împărțiți de cei trei copii ai săi rămași în viață.
Potrivit Daily Mail, Sinéad le-a lăsat copiilor săi toată averea, îndemnându-i să „îi valorifice muzica pentru cât valorează'. Conform sursei citate, averea artistei a fost redusă la 1,4 milioane de lire sterline după plata datoriilor, a costurilor de înmormântare și a taxelor legale.
„Doresc ca, după moartea mea și la discreția oricăruia dintre copiii mei care au peste 18 ani, albumele mele să fie lansate. Copiii mei îmi pot distribui cenușa așa cum cred ei de cuviință', a transmis artista.
Artista murit din cauza „exacerbării bolii pulmonare obstructive cronice și a astmului bronșic, împreună cu infecția scăzută a tractului respirator inferior'.
John Reynolds, primul ei soț, a înregistrat oficial decesul miercurea trecută, la Lambeth, actul fiind certificat de medicul legist senior din Inner South London, Julian Morris.
Decesul artistei cunoscute pentru super hit-ul „Nothing compares to you’ s-a produs la circa un an și jumătate după ce fiul ei, Shane, în vârstă de 17 ani, s-a sinucis în ianuarie 2022.
Sinéad OConnor, o viață plină de traume
De-a lungul vieții, Sinéad OConnor a fost deschisă privind lupta ei cu depresia și dependențele. În 2015, artista a anunțat pe Facebook că a luat o supradoză, dar a fost găsită la timp și a primit îngrijiri medicale. În 2020, spunea că va intra într-un program de reabilitare pentru a-și trata dependența de droguri și traumele din copilărie. Ea menționa atunci că a trăit într-un mediu abuziv, ceea ce a contribuit la problemele sale ulterioare.
În pofida copilăriei traumatizante, a abuzurilor fizice, verbale, dar și sexuale (!) la care a supus-o mama ei, cântăreața afirma că a iertat-o pe cea care i-a dat viața. Mama lui Sinéad a murit într-un accident de mașină în anul 1996, între cele două rămânând astfel multe lucruri nespuse, de aici și starea psihică atât de labilă a artistei.
„Urăsc că nu am fost în stare să o iubesc. Urăsc că nu am fost în stare să am grijă de ea, poate să-i ofer puțină dragoste. Și s-o ajut, nimeni nu a ajutat-o! Urăsc că nu pot s-o îmbrățișez și să-i spun că o iubesc și că e o mamă bună. Aș fi avut grijă de ea, pentru că e un monstru absolut’, și-a explicat Sinéad sentimentele contrarii față de cea care i-a dat viață.
De altfel, cu doar câteva săptămâni înaintea decesului ei, Sinéad OConnor a discutat despre cariera ei muzicală și despre dramele personale pentru un documentar care va apărea la Sky pe 29 iulie.
„Nu exista terapie când am crescut, așa că motivul pentru care am intrat în muzică a fost terapia. Pentru mine a fost un șoc să devin un star pop. Nu asta îmi doream. Îmi doream doar să strig și să mă eliberez'.
Artista a rememoratnu o dată momente tulburătoare din copilărie, când a fost abuzată de mama ei. La un moment dat, aceasta a obligat-o să trăiască în grădină „24/7 timp de o săptămână sau două', și-a amintit artista. „Țipam, implorând-o să mă lase să intru. Mi-am petrecut întreaga copilărie fiind bătută din cauza condițiilor sociale în care trăia mama mea', a mai spus ea.
Fiul ei s-a sinucis la 17 ani
Sinéad OConnor, regretata artistă care s-a stins din viață pe 26 iulie 2023, a trăit o dramă absolut sfâșietoare anul trecut, în luna ianuarie, când fiul ei adolescent s-a sinucis. Faimoasa artistă le-a dat atunci trista veste fanilor săi, chiar în zorii zilei de 8 ianuarie:
„Frumosul meu fiu, Neviim Nesta Ali Shane OConnor, însăși lumina vieții mele, a decis să pună capăt luptei sale pământești astăzi și este acum cu Dumnezeu. Să se odihnească în pace și nimeni să nu-i urmeze exemplul. Copilul meu. Te iubesc atat de mult! Te rog să fii în pace', a scris artista pe Twitter.
Artista postase atunci şi melodia lui Bob Marley „Ride Natty Ride’, cu explicaţia: „Acesta este pentru Shaney al meu. Lumina vieţii mele. Lampa sufletului meu. Copilul meu cu ochi albaştri. Vei fi mereu lumina mea. Vom fi mereu împreună. Nicio graniţă nu ne poate despărţi’, a mai scris Sinéad.
Fiul lui Sinéad OConnor, în vârstă de 17 ani, a fost găsit mort la două zile după ce a fost dat dispărut.