"Singura rochie frumoasă" de la Oscars 2024 în viziunea Danei Budeanu. A fost purtată de actrița Carey Mulligan și este un tribut adus lui Cristobal Balenciaga

.

Dana Budeanu a vorbit despre „singura rochie frumoasă de la Oscars”, respectiv cea purtată de actrița Carey Mulligan și care este o rochie sirenă, replica realizată de Balenciaga la originalul lui Cristobal Balenciaga din 1951. În ceea ce privește restul rochiilor purtate pe covorul roșu de la Premiile Oscar 2024, Dana Budeanu susține că sunt „cele mai nasoale din istorie”.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


În afară de ținuta actriței Carey Mulligan, despre care Dana Budeanu susține că a fost „singura rochie frumoasă', creatoarea de modă s-a arătat dezamăgită de aparițiile vedetelor la Premiile Oscar din acest an.

Cum arată singura rochie de la Premiile Oscar 2024, care i-a plăcut Danei Budeanu

Dana Budeanu a urmărit aparițiile vedetelor la Premiile Oscar 2024 și a criticat ținutele purtate pe covorul roșu de la Dolby Theatre din Los Angeles, apreciind că sunt „cele mai nasoale din istorie'.


„Toate rochiile de până acum la Oscar sunt oribile’, a scris Dana Budeanu pe rețelele de socializare.

O singură rochie i-a plăcut creatoarei de modă, cea purtată de actrița Carey Mulligan.

„SINGURA ROCHIE FRUMOASĂ DE LA OSCAR DE ASEARA… Replica realizată de Balenciaga la originalul lui Cristobal Balenciaga din 1951, rochia sirenă’, a transmis Dana Budeanu, care a și postat o fotografie cu actrița Carey Mulligan la Oscar 2024, dar și cu inspirația pentru rochia ei.

La rochia celebră Balenciaga, Carey Mulligan a purtat o pereche de mănuși lungi, de culoare neagru-închis și cercei clasici cu diamante de la Fred Leighton. În ceea ce privește make-up-ul, Carey Mulligan a avut un machiaj minimalist și proaspăt și și-a aranjat părul blond bob drept, cu o cărare pe mijloc.

Citește și: Cine este Jean Negulesco, singurul român nominalizat la Oscar. S-a iubit cu Marilyn Monroe și are o stea pe Walk of Fame

Citește și: Nominalizările pentru Premiile Oscar 2024. Filmul „Oppenheimer apare în 13 categorii


Cele mai frumoase ținute de la Oscar 2024

Unele celebrități au ales să poarte ținute atemporale full black, precum Jamie Lee Curtis, Rita Moreno și Vanessa Hudgens, o parte dintre actrițe au optat pentru rochii colorate, glamour și foarte sexy.

Printre cele mai frumoase ținute de la Oscar 2024 se numără Zendaya, care a impresionat într-o superbă rochie Armani Prive, evidențiindu-se prin eleganță și rafinament. Cu toate acestea, titlul de cel mai bine îmbrăcat la Premiile Oscar 2024 a fost câștigat fără îndoială de Sandra Huller.


Actrița, protagonistă în două filme de mare impact din acest an – „Anatomy of a Fall’ regizat de Justine Triet și „The Zone of Interest’ regizat de Jonathan Glazer – a strălucit într-o rochie Schiaparelli absolut superbă. Cu toate acestea, trofeul Oscar pentru „cea mai bună actriță în rol principal’ revenit lui Emmei Stone pentru rolul din „Poor Things’, aceasta fiind îmbrăcată într-o rochie Louis Vuitton.


Jennifer Lawrence, prietena apropiată a Emmei Stone, a ales pentru această ocazie o rochie cu buline semnată Dior, cu un aer retro, dar în același timp foarte fresh. Charlize Theron a strălucit și ea într-o creație Dior, subliniind încă o dată rafinamentul și eleganța casei de modă.

America Ferrera, cunoscută de toată lumea pentru filmul ei de mare succes Barbie, a purtat, așa cum toată lumea se aștepta, o rochie roz. Nu, nu a ales orice rochie roz, ci una lucioasă și mulată pe corp, creată de Versace, care părea că face parte din garderoba păpușii Barbie, citează libertatea.ro.


În rândul caselor de modă care au fost prezente pe lista celor mai bine îmbrăcate la Premiile Oscar 2024 se numără și Gucci – Kirsten Dunst și Lily Gladstone au optat pentru rochii personalizate. În plus, două ținute Loewe au atras atenția și artistele care le-au purtat au fost considerate printre cel mai bine îmbrăcate la Oscar 2024: Andrea Riseborough, într-o rochie cu imprimeu tartan, și Greta Lee, într-o ținută alb-negru cu drapaje.