De 1 Decembrie, Buzdugan și Morar au organizat, pentru al șaselea an consecutiv, parada hiturilor și a slagărelor, în cadrul căreia artiștii pe val precum Smiley sau Lidia Buble au cântat în stil propriu cele mai cunoscute cântece din istoria românilor.
Buzdugan și Morar au continuat de 1 Decembrie tradiția începută în 2010, transformând la Radio ZU Sărbătoarea Unirii în marea parada a șlagărelor.
Refrene de la Maria Tanase, Phoenix, Angela Similea, Laura Stoica și mulți alți artiști de referință în muzica românească s-au auzit pe frecvențele postului de radio, toate fiind interpretate în variante noi, adaptate la stilul fiecărei voci, de către artiștii pe val.
Smiley a reinterpretat piesa ‘În stație la Lizeanu’. Lidia Buble a cântat în maniera personală cântecul popular ‘ Viața trecătoare’, Lora i-a adus un tribut emoționant celebrei Maria Tănase, Oana Sârbu și Nicole Cherry au cântat ‘ Ani de liceu’, în vreme ce Alina Eremia și-a folosit vocea pentru melodii precum ‘Fericirea are chipul tău'(Mihaela Runceanu) sau „Să cântăm, chitara mea’ (Dan Spătaru). Acestea au fost doar o parte din surprizele pregătite de Buzdugan și Morar de Ziua României.