Sofia Vicoveanca este foarte apropiată de fiul ei, dar și de nepoată. Ei bine, într-un interviu pentru Viva.ro ro, îndrăgita artistă în vârstă de 83 de ani ne-a mărturisit că moștenitorul ei i-a făcut o surpriză uriașă, o vacanță exotică unde cei trei urmează să plece în luna februarie.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
La 83 de ani, Sofia Vicoveanca pleacă în Egipt alături de fiul ei, dar și de nepoată. Moștenitorul vedetei și-a obișnuit mama cu vacanțe exotice, iar anul acesta urmează o nouă călătorie pe care cei trei abia o așteaptă. Anii trecuți, cântăreața a vizitat Kenya și Bali.
‘Eu fac toate treburile casei. Sunt ale mele, eu le fac și nu este problemă…’
Sofia Vicoveanca a intrat cu bine în noul an și se află la Suceava. Celebra artistă a fost îndemnată de fiul ei să nu își ia angajamente artistice după data de 15 februarie, ca să poată pleca într-o vacanță în Egipt.
‘Sunt la Suceava, fac trebușoară. Parcă toate strigă ‘pe mine nu mă iei?’ Mai fac rânduială. Praful nu-ți cere voie unde să se așeze. Și nu am pe nimeni. Sunt singură. Eu fac toate treburile casei. Sunt ale mele, eu le fac și nu este problemă. Mi le aranjez în așa fel, când am nevoie să nu răstorn toată casa căutând.‘, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro. Celebra interpretă spune că are grijă, totuși, să se și odihnească.
‘Mai trebuie și odihnă. Și mie pruncul meu mi-a spus: ‘Mama, la final de februarie să nu-ți faci program.’ Dar eu l-am întrebat dacă stă bine cu banii. Dar sigur că voi contribui și eu. El îmi face surprize de genul acesta și mi-a promis că mergem undeva și m-a avertizat din timp să nu îmi iau angajamente artistice. ‘La sfârșit de februarie, chiar din 15 februarie, nu există să îți iei ceva, ai plecat cu mine în Egipt’. Gata, plec.’, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
Sofia Vicoveanca: ‘Nu am mai fost în Egipt’
Sofia Vicoveanca a mai fost cu fiul ei, Vlad Bogdan Micu, și cu nepoata, într-o vacanță în Kenya, în urmă cu trei ani, iar în urmă cu doi ani au ajuns în Bali.
‘Deja e tradiție să plecăm împreună în vacanțe peste hotare. Am fost în Kenya și v-am povestit faza cu elefantul. Stătea nervos elefantul și eu am început să îl întreb cu glas grav: ‘Te doare ceva? Ai mâncat ceva? Ești fetiță, ori ești băiețel? S-a oprit și-a scuturat trompa și s-a întors către mine. Și asculta glasul meu. Pentru că eu nu îl certam, dimpotrivă, îi duceam grija și îl alintam. Iar nepoata mea cea mică, care a văzut, a început să vorbească tare cu el și el iar a început să fie nervos. Am amintiri din vacanțe frumoase. Așa că, abia aștept vacanța din Egipt. Dar până atunci mai vin la București, tot cu treburi. Nu am mai fost în Egipt.’, a declarat Sofia Vicoveanca.
Cum are grijă Sofia Vicoveanca de tenul ei
Sofia Vicoveanca nu se uită în buletin pentru că vârsta nu o interesează și nici nu stă locului pentru că „o găsește boala’. În schimb, este mereu activă, mănâncă sănătos și are grijă întotdeauna și de sufletul ei.
„Eu am un ten foarte uscat, dar asta nu înseamnă că nu am grijă de el. Dar, nu folosesc ceva scump. Mi-am dat seama că mai bine mănânci fructele, decât să le pui felii pe ten, nu văd rostul, așa cum fac alte femei.
Dacă le faci salată și le mănânci, e mai bine, te și vitaminizezi, așa că tot corpul are de câștigat. Cel puțin, eu așa procedez. Și nici operații estetice n-am, Doamne ferește, nu-mi trebuie! Totul pornește din interior. Mergem înainte, la anii pe care îi am eu zic bogdaproste și îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă mă ține bine!, a mai mărturisit Sofia Vicoveanca pentru Click!
Foto: Facebook.