De ce nu a mai putut Sofia Vicoveanca să înfieze o fetiță înainte să îl nască pe fiul ei. În perioada inundațiilor din 1970, artista s-a sfătuit cu soțul ei și au hotărât să depună un dosar pentru adopție. Zis și făcut. Doar că Nicolae Ceaușescu a dat ordin ca micuții care au rămas fără părinți să fie duși la orfelinate. Mai târziu, Dumnezeu le-a dăruit un fiu, pe Vlad, care ieri a împlinit 52 de ani.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
De ce nu a mai putut Sofia Vicoveanca să înfieze o fetiță înainte să îl nască pe fiul ei. Vedeta și-a dorit enorm să devină mamă. Și pentru că momentul s-a lăsat așteptat, iată că aceasta a vrut să adopte un copil care a rămas fără părinți în urma inundațiilor din anii 70. Însă Dumnezeu a avut alte planuri pentru ea.
Ce relație are celebra cântăreață cu fiul ei, Vlad, care este operator la TVR
Sofia Vicoveanca a vrut să înfieze un copil înainte să îl nască pe fiul ei, Vlad. Interpreta de folclor spune că în anii 70 au fost inundații mari în Moldova. Multe familii și-au pierdut copiii sau copiii părinții. A stabilit după o discuție cu soțul ei să înfieze o fetiță. Au depus dosar, numai că Ceaușescu a dat ordin ca orfanii să fie duși la orfelinate.
Au rămas cu un gust amar, însă Dumnezeu le-a dăruit, la scurt timp, un fecior. De ziua lui, pe 6 martie, artista a venit la București să fie cu fiul ei și cu nepoatele, dar acesta nu avea liber de la serviciu. Așa că artista a petrecut în compania fiului abia pe seară.
„Băiatul meu lucrează în televiziune. Este cameraman și are filmare. Știți cum e petrecerea la noi, cu vorbe calde, cu privirea… Aș vrea să știe că îi sunt un suport bun. Aniversarea nu e neapărat o chestie de pahare. Eu vin din lumea satului și acolo este așa: sufletul să îl pui pe tavă și să îi oferi cuiva drag!’, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
‘Mama rămâne mamă’
Artista are o relație specială cu fiul ei, Vlad, care a împlinit 52 de ani. Celebra interpretă de folclor susține că nu mai are pe nimeni altcineva.
‘Eu îi sunt alături. Dar și el îmi este alături. Nu putem unul fără altul. Practic, ne avem unul pe celălalt. Nu am pe nimeni altcineva. Și pe nepoatele, bineînțeles, de la el. Dar știți cum este, mama rămâne mama’, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
‘Sunt în București, la băiatul meu. Am avut filmare și luni și marți. Joi plec la Suceava. Azi am rămas acasă special pentru băiatul meu, credeam că el are liber. Dar nu are liber. Așa că eu am călcat rufele și fac bagajul pentru că mâine plec la Suceava.’, a completat îndrăgita cântăreață.
Sofia Vicoveanca: ‘Dumnezeu ne-a dăruit un băiat’
Sofia Vicoveanca a vrut să înfieze o fetiță în tinerețe, dar Dumnezeu a binecuvântat-o în final cu un băiat. În timp ce în Moldova au fost inundații mari, solista și soțul ei au căzut de acord să înfieze o fetiță, care a rămas fără părinți, în urma acestor catastrofe. Au depus dosar, dar Ceaușescu a dat ordin ca cei care au rămas fără părinți să fie duși la orfelinat. Așa că artista și soțul ei nu au mai fost căutați de nimeni, să înfieze fetița, dar… Dumnezeu le-a dat un băiat.
„Așa a fost să fie. Eu tare mi-am dorit un copil. Și cum în anul 1970 au fost mari inundații, ne-am gândit să înfiem un copil orfan. Am depus un dosar, dar Ceaușescu a avut alte planuri și a băgat copiii în orfelinate. Și eu cu soțul meu am trăit o mare tristețe pentru că nu am mai fost chemată să înfiez un copil. Însă, Dumnezeu ne-a dăruit un băiat. A fost voința Lui să ni-l dăruiască’, a mai spus Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
A fost în Bali cu fiul și cu nepoata
Celebra interpretă de folclor a fost în 2022 în Africa, iar anul trecut, aceasta a avut parte de un sejur în Bali, alături de fiul ei, Vlad și de una dintre nepoate.
‘Nu mă așteptam la atâta frumusețe în Bali, am zis: ‘Doamne, mulțumescu-ți, că îmi dai putere să văd din frumusețile tale, lăsate nouă pe pământ. Dar, ca acasă nu-i nicăieri’, a declarat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
Interpreta de muzică populară susține că drumul a fost lung, cu escală în Qatar, dar efortul a meritat. Fusul orar de șase ore diferență i-a dat puțin peste cap, în primele două zile.
‘Am călătorit mult prin lume. Nu am numărat aceste plecări, poate cine nu are ce face stă să numere. Eu am treabă. Am multe de făcut. Drumul a fost lung, dar a meritat. Am schimbat avionul în Qatar. E adevărat, drumul a fost lung până în Bali și dificil cu fusul orar, în primele două zile. Erau șase ore diferență, dar până la urmă ne-am acomodat și nu a fost o problemă. M-am bucurat de tot ce am văzut pe acolo.’, a mai declarat îndrăgita interpretă de muzică populară.
Sofia Vicoveanca: ‘Măcar să am timp să port toate lucrurile pe care le am’
Sofia Vicoveanca a fost în vacanță cu daruri de la fiul ei și de la una din fetele acestuia. Aceștia au răsfățat-o și au plimbat-o în vacanța din Bali; i-au dăruit o bluză și suveniruri locale.
‘Din această vacanță, nepoata mea și băiatul mi-au cumpărat câte ceva, o bluză și niște magneți. Dar, în general, am multe lucruri de peste tot. Ce să-mi mai cumpăr, că am de toate. Cele pe care le am îmi sunt de ajuns. Sigur, ei mi-au cumpărat aceste lucruri să le păstrez amintire și să-mi facă o plăcere. Dar, în general am multe lucruri. Măcar să am timp să port tot ce am’, a mai declarat îndrăgita interpretă de muzică populară.
Foto: Facebook.