Soprana Daniela Vlădescu, fosta iubită a lui Nicu Ceaușescu, își exprimă dezamăgirea, la 67 de ani: "Nimic din ceea ce îmi doream pentru viața mea nu s-a împlinit"

 Dumba Gabriela
.

La 67 de ani împliniți recent, soprana Daniela Vlădescu, fosta iubită a lui Nicu Ceaușescu, spune că este dezamăgită de felul în care a fost viața ei până acum. La 20 de ani își închipuia că va trăi altfel, însă „lumea pe care o credeam frumoasă s-a dovedit a fi găunoasă, oamenii în care am crezut s-au dovedit a fi trădători”, după cum spune Daniela Vlădescu.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Povestea cântăreței de operă Daniela Vlădescu și a fiului lui Nicolae Ceaușescu a început în urmă cu 35 de ani, iar cei doi s-au cunoscut în timp ce se aflau în delegaţie la Festivalul Tineretului de la Moscova. Soprana a recunoscut că a avut mult de suferit din cauza relației cu Nicu Ceaușescu.

56116_173517732665708_3070384_o56116_173517732665708_3070384_o

Ce mai face soprana Daniela Vlădescu, fosta iubită a lui Nicu Ceaușescu

Marea soprana Daniela Vlădescu a împlinit, pe 10 decembrie 2023, vârsta de 67 de ani. Mărturisește că, de la 20 de ani, nimic din ce și-a dorit nu s-a mai împlinit.

La 20 de ani eram studentă și la mama acasă cum s-ar spune. Deci eram fericită, iubitoare, încrezătoare. La 67 de ani îmi pare rău că nu mai am 20, și asta nu din cochetărie. Dar nimic din ceea ce îmi doream pentru viața mea nu s-a împlinit. 47 de ani de părere de iubire, părere de carieră, părere de prietenie, părere de încredere.

Lumea pe care o credeam frumoasă s-a dovedit a fi găunoasă, oamenii în care am crezut s-au dovedit a fi trădători. Sistemele în care am trăit s-au dovedit a fi imperfecte. Dar mi-au rămas amintirile. Din ele trăiesc și în ele îmi găsesc refugiul din viața cotidiană. Și mi-au rămas cățelușii și pisicuțele, prieteni devotați care fac viața să fie frumoasă„, a declarat Daniela Vlădescu pentru fanatik.ro.

„Îmi doresc să trăiesc într-o Lume a Iubirii, a Credinței, a Păcii, a Generozității, a Adevărului, a Bunăstării, a Recunoștinței, a Onoarei, a Siguranței. În astfel de Lume cred că oamenii ar fi mai buni și mai drepți, iar răutatea, lăcomia, minciuna, ticăloșia nu și-ar mai găsi loc”, a mai spus fosta iubita a lui Nicu Ceaușescu.

Citește și: Detalii șocante despre relația dintre Nadia Comăneci şi Nicu Ceauşescu, în presa italiană:„Nu era dragoste în pat, ci autentice violuri și tortură!

Citește și: Nicu Ceauşescu a fost un Don Juan în Epoca de Aur.Care dintre iubite l-a îngrijit pe patul de moarte

Daniela Vlădescu a suferit din cauza relației cu Nicu Ceaușescu

Cu toate că atunci când l-a cunoscut nu auzise cuvinte tocmai de laudă la adresa lui, Daniela Vlădescu a decis să-i ofere o șansă lui Nicu Ceaușescu. S-a dedicat relației, a pus suflet, însă a fost dezamăgită.

Am fost foarte dezamăgită și ceea ce am primit înapoi a fost pedeapsă, nu recompensă. El nu m-a iubit. Eu mi-am pus pe tavă toată viața, au trecut 35 de ani de când l-am cunoscut. N-a fost singura iubire a vieții mele, mereu am iubit făcând sacrificii.

Dacă l-aș mai vedea o dată așa cum l-am văzut eu, aș face la fel. A fost un om sensibil, care recita poezii, niciodată nu l-am văzut făcând rău cuiva. Când l-am cunoscut, auzisem rele despre el’, a precizat Daniela în emisiunea Acces direct, acum ceva timp.

În anul 1985, lovitura a venit din partea Elenei Ceaușescu, având interdicție la TV.

„După ce l-am cunoscut, el nu mai bea, era încurajat să bea. Nu avea casa lui, stătea cu sora lui, avea o viluță, avea salariul de 11 mii le lei pe lună, eu ca artistă la operă aveam 3.600 lei. Eu nu i-am cerut niciodată nimic. Nu am fost o căpușă. Pe părinții lui nu i-am cunoscut. Familia lui nu a avut nimic împotriva mea. Aveam o mașină care mă urmărea. Am avut microfoane la geamuri, am văzut acum, recent, când am pus termopane. În 1985 am fost interzisă de Elena Ceaușescu la televizor’, a mai povestit Daniela.

Daniela Vlădescu mai spunea, acum câțiva ani, că a suferit enorm din cauza lui Nicu Ceaușescu.

Am suferit mult, am fost dusă la închisoare și închisă cinci zile și cinci nopți. Trei zile nu am mâncat nimic. Părinții mei erau disperați. Pe Nicu nu l-am vizitat la închisoare. M-au interogat ca să mă facă să spun lucururi rele despre el. Mi-au spus că trăia cu altcineva în casa de la Sibiu. Erau nume mari. Așa am aflat adevarul. Am fost bolnavă, am făcut noduli la corzile vocale. Mi-am împărtășit sentimentele cu cine nu a meritat!’, mai spunea Daniela Vlădescu.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton