Geta, sora lui Culiță Sterp, și mama concurentului Survivor, i-au transmis acestuia un mesaj, după ce a pierdut jocul de comunicare. Multă lume s-a întrebat de ce Daniela, iubita Faimosului, nu a fost trecută gestul familiei pentru cântăreț.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Faptul că Daniela, iubita însărcinată a lui Culiță Sterp, a lipsit din mesajul transmis către concurentul Survivor, a alimentat zvonurile potrivit cărora între cei doi nu ar fi o relație prea bună la momentul actual.
'De ce nu am menționat-o și pe Daniela în mesaj? Pentru că era vorba doar de familie! Era vorba de mine, de mama, de Iancu și de soră-mea', explică Geta, sora lui Culiță Sterp.
Sora lui a dat explicații cu privire la faptul că printre semnatarii mesajului lipsea cea care urmează să îi ofere un copil lui Culiță Sterp.
Când o să aibă comunicare cu ea, eu nu am pretenția să mă semneze'. 'Acolo sunt niște restricții, ne-au și spus să nu o trecem pe Daniela, să trecem doar familia.Se exagerează, și Danielei i-au trimis unii mesaje că ce rea e mama Geta', a mai precizat sora Faimosului de la Survivor, Culiță Sterp.
'De rea, sunt rea, eu nu mă laud că-s bună. Chiar sunt', a spus mama Geta ' Aici nu te contrazic', a completat sora lui Culiță Sterp.
'Dragul mamii, vreau să îți spun că ne este foarte dor de tine. Încă din prima zi, suntem ochi și urechi la tot ce se întâmplă acolo. Când ai plecat, am avut emoții, ne întrebam dacă o să te descurci, iar după primele jocuri ne-ai lăsat mască, în sensul cel mai bun al cuvântului… oamenii te sunțin, te iubesc și cred în tine. În fiecare zi primim sute de mesaje de la persoane din toată țara, care ne spun că te votează și te vor susține până la final. Tine-o tot așa și vei ajunge departe, cu siguranță. Acasă totul e bine, avem multă treabă cu oile, au fătat aprope toate. Când se termină competiția, că așteptăm pe toți concurenții, să facem miei la proțap, să vă potoliți foamea. Te iubim din tot sufletul și suntem foarte mândrii de tine! (Mama, Iancu, Ileana și Geta)', este mesajul pe care Culiță Sterp l-ar fi primit în Republica Dominicană, dacă ar fi câștigat jocul de comunicare, potrivit wowbiz.ro.
Iubita lui Culiță Sterp intervine în scandalul cu Jador, de la Survivor
Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp, intervine în scandalul momentului care îl vizează și pe tatăl copilului ei. După cearta cu prietenul lui, Jador, au existat mai multe reacții negative la adresa lui Culiță, iar iubita Faimosului a avut o primă reacție pe marginea acestui subiect.
Daniela susține că iubitul ei nu vrea să-l dea afară pe Jador din competiție, ci doar a vrut s-l facă să vadă unde a greșit. Mai mult, ea a subliniat că și ei îi atrage atenția atunci când consideră că partenera lui a greșit undeva, pentru că îi vrea binele.
„În primul rând, uitați să luați în considerare faptul că oamenii aia, ca și noi cei de acasă (care în schimb mâncăm ce poftim și ne odihnim în condiții bune) au tot 7 zile pe săptămână si 24 de ore într-o zi din care noi îi vedem de 4 ori, câte 2 ore, și alea montate. Despre asta este televiziunea. Trebuie să mai vedem și lucruri care ne țin în ‘priză.
Citește și: Mama lui Jador, în lacrimi. Ce spune despre prietenia dintre el și Culiță Sterp, la Survivor:„E distant…’
Citește și: Jador și-a jignit colegii de la Survivor:’Zanni fură. Culiță e un trădător ‘
În al doilea rând, după cum îl știu eu, dacă i-a atras atenția lui Jador și în fața camerelor împreună cu echipa, după ce i-a spus și în privat, înseamnă că a vrut să-i arate cât de serios este în ceea ce încearcă să i se spună și să învețe din asta. Și mie, dacă greșesc, îmi atrage atenția pentru că îmi vrea binele meu și al relației, la fel cum vrea și binele echipei. Nu încearcă nimeni să îl dea afară pe Jador, în special Culiță, pentru că sunt prieteni, iar dacă asta ați înțeles voi, vă uitați degeaba la emisiune‘, a transmis iubita lui Culiță Sterp într-un story.