Soțul Adelei Popescu a mai fost căsătorit o dată. Cine este prima soție a lui Radu Vâlcan: ”Așa a fost să fie”

.

Puțin știau că Radu Vâlcan a mai fost căsătorit o dată. Adela Popescu nu este prima soție a prezentatorului TV. Acum, probabil sunteți curioși cine este prima soție a lui Radu Vâlcan și cum arată aceasta. 

Povestea lor de dragoste a început în urmă cu mai bine de 20 de ani. Tereza era o femeie de afaceri și nu avea nicio legătură cu lumea mondenă din care face parte fostul ei soț. În anul 2003, Radu Vâlcan și Tereza s-au căsătorit, însă căsnicia lor a durat doar patru ani, pentru că în anul 2007 cei doi au divorțat de comun acord.


„Nu am greşit nici eu, nici ea. Aşa a fost să fie să fim împreună şi să ne despărţim. Ne-am căsătorit şi am învăţat multe, sunt încercări din viaţă. M-am căsătorit la 20 şi ceva de ani pentru că mi se părea cool. Aşa mi-am imaginat eu că o să fie acel moment, dar nu a fost aşa. Eu doream stabilitate, îmi place familia. Nu mai merge relaţia, nu ne mai înţelegem şi te încarci negativ, asta e o relaţie care nu te mai ajută ca individ să creşti, a declarat Radu Vâlcan în urmă cu ceva timp.


Tereza a decis la momentul acela să-i păstreze numele prezentatorului TV, însă trei ani mai târziu, aceasta s-a căsătorit cu un grec. Acum, numele primei soții ale lui Radu Vâlcan este Tereza Tranaka. Tereza locuiește în București împreună cu soțul ei.

Citește și: Adela Popescu a dezvăluit numele celui de-al doilea copil. Cum îl va chema pe băiețelul ei: ‘După discuții îndelungate’

Citește și: Cati de la Insula Iubirii a fost pusă la zid. Radu Vâlcan a răbufnit: ‘Nu te mai droga!’

FOTO: Facebook