Speak, despre vremurile în care el și Alex Velea făceau foamea: "Aveam saci de pufuleți! Trăiam cu 10 lei pe zi, dar eram mai fericit atunci"

.

Speak nu a ascuns niciodată faptul că la începutul carierei i-a fost foarte greu și a împărțit pufuleții cu Alex Velea, într-o perioadă în care trebuia să supraviețuiască amândoi, cu nici 100 de lei pe săptămână. Cei doi au locuit împreună timp de trei ani pentru că nu își permiteau să plătească separat chiria. Nici împreună, de altfel, dar făceau eforturi foarte mari să reziste cu 100 de lei cât primeau pentru un concert.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!


Speak vorbește acum cu umor despre perioada în care se culca flămând, după o cină copioasă cu biscuiți și apă minerală, însă recunoaște că i-a fost extrem de greu atunci. A împărțit greutățile cu Alex Velea și chiar dacă a fost crunt să trăiască doar cu 10 lei pe zi, Speak spune că perioada aceea l-a pregătit pentru viață și era mai fericit atunci.

Speak, detalii neștiute despre începutul carierei, când împărțea pufuleții cu Alex Velea


Speak a vorbit despre frica lui cea mai mare, care nu este sărăcia, ci bolile incurabile. Artistul este pregătit să trăiască și în condiții modeste, însă ce îl sperie cu adevărat este boala și de aceea își face analizele o dată la trei luni, pentru a elimina orice risc.

Păi cum, că așa am crescut, nu mi-e frică, de acolo vin, știu cum e. Când eram în facultate, 70 de lei pe săptămână, 10 lei pe zi. Îmi dădeau ai mei 70 de lei pe săptămână și îmi trimiteau mâncare. Îi consumam în primele zile, că îmi luam nessuri, țigări, apă și o păcăleam.

Când vă este foarte foame, mâncați biscuiți și beți apă minerală. Și vă culcați, că de multe ori mă culcam când îmi era foame. Mâncam mulți, mâncam pufuleți. Când îl mai prinzi pe Velea, să-l întrebi. Aveam saci de pufuleți, nu pungi, saci. Pungi, luate de la engros. Și vezi că eram mai fericit atunci. Nu o simțeam așa, nu știam atât de multe lucruri„, a povestit Speak pentru cancan.ro.


Speak își amintește cum Velea l-a angajat pentru a-și suplimenta câștigurile, ceea ce l-a ajutat să treacă cu bine prin acea perioadă grea.

Noi aveam apartamentul împreună, plăteam împreună, dar eu veneam, plecam, veneam, plecam. După ce am fost nevoit să plec, nici nu făceam bani. Fratele meu m-a ajutat. Stătea în București, el e avocat, el m-a ajutat. Eu făceam 100 de lei pe concert. Velea făcea 2000 de lei. Eram șofer, manager, toate funcțiile le-am avut, el a avut o singură funcție, trebuia să cânte., a spus Speak la podcastul lui Mihai Morar.


Citește și: Dan Badea a cerut-o pe Mădălina în căsătorie la un restaurant din Las Vegas, deși locația inițială trebuia să fie Marele Canion. De ce nu a reușit și cum l-a ajutat Amalia Năstase: „A fost foarte bine că a așteptat, pentru că…’

Citește și: Ce promisiune i-a făcut Dan Negru lui Florin Piersic: ‘I-am adus un tort uriaș, în formă de piersică, de 10 kg. La 90 de ani, i-am promis unul de… În ce țară vor să meargă împreună / EXCLUSIV

Chiar dacă Alex Velea era deja o vedetă, banii câștigați de acesta nu ajungeau decât pentru strictul necesar, povestește Speak. Acesta spune că toți pe care îi primea el și Alex Velea la concerte erau reinvestiți tot în proiectele muzicale.


„Eu trebuia să conduc, să mă duc acolo, sună cu cazare, montează sculele, mergi a doua zi acasă. Și el știa că mă plătește puțin. Din aia 2000 de lei, mai puneai benzină, te mai duceai la o benzinărie și luai ceva, te duceai acasă cum ai plecat, cu 50 de lei. Spiritul nostru acela era. Mă știa lumea prin Iași, eu puneam muzică. În 2007 m-am cunoscut eu cu Alex„, a povestit Speak.

De ce a întrerupt Speak colaborarea cu Alex Velea

Solist și producător, Speak a contribuit la mai multe piese care au devenit hit-uri. Totul pe vremea în care lucra alături de Alex Velea și Smiley.


„De la Alex Velea am plecat în 2014, dar nu pot să zic că am plecat… A fost o emisiune pe Antena 1 și mi s-a propus să merg acolo, dar, la ce program aveam acolo, nu mai puteam să merg la cântări.


Și am zis că două luni, cât durează emisiunea și cu antrenamentele, nu o să mai am cum să vin. Era foarte greu! Mi-a zis că mă susține! Cumva, ne-am despărțit, dar nu ne-am certat. Mi-a zis Alex: „Hai s-o rupem aici, ca să nu ne încurcăm unii pe alții. Eu mi-am găsit pe altcineva să meargă în locul tău și am zis OK'.

Și în 2016 am plecat de la HaHaHa Production, unde eram producător și artist. Am avut eu frustrările mele! Făceam foarte multă muzică și nu se lansa. Iar de atunci sunt pe cont propriu!’, a povestit Speak în podcastul lui Mihai Morar, acum doi ani.