Un neurochirurg celebru infirmă zvonurile apărute în publicațiile germane, cum că Michael Schumacher a participat la nunta fiicei sale, care a a avut loc recent în Mallorca. Dr. Jussi Posti susține că este imposibil să mai ridici din pat un om care s-a aflat în stare vegetativă atâția ani și care și-a transformat casa într-un spital.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Dr. Jussi Posti, responsabil al departamentului de neurochirurgie și leziuni cerebrale traumatice de la Spitalul Universitar Turku din Finlanda, se îndoiește că fostul pilot german Michael Schumacher este suficient de sănătos pentru a fi asistat la ceremonie.
Starea de sănătate a lui Michael Schumacher, analizată de un neurochirug, după ce s-a scris că acesta a participat la nunta fiicei sale
Mai multe surse media britanice, printre care Daily Mail, plus revista germană Bunte, preluate de publicații din întreaga lume, au scris, în urmă cu câteva zile, că Michael Schumacher a participat la nunta fiicei sale, Gina Maria, care a avut loc săptămâna trecută la Mallorca.
Neurochirurgul Jussi Posti e sceptic în ceea ce privește versiunea publicațiilor germane despre prezența lui Michael Schumacher la nunta fiicei sale, Gina Maria. „Dacă în casa lui a fost construit un spital, cu totul medicalizat în jurul lui, se pare că și-a petrecut cea mai mare parte a timpului ca și cum ar fi fost în spital.
Pe baza informațiilor disponibile, nu cred că Michael Schumacher duce o viață foarte activă. Totul indică faptul că nu se simte bine. Ca pacient la pat, majoritatea oamenilor devin atât de fragili și înțepeniți încât nu mai este posibil să îi ridici din pat după atâția ani', susține Posti în presa straină, citat de golazo.ro.
„Totul sugerează că el a fost, probabil, în aceeași stare în ultimul deceniu. Mă îndoiesc că ceva brusc s-a schimbat în acest stadiu', spune medicul.
Despre oamenii cu traume asemănătoare celor suferite de fostul pilot german, neurochirurgul a spus: „În mod normal, pacienții recuperează ceea ce pot recupera timp de până la doi ani, iar apoi nivelul de recuperare este în general stabil. În esență, aceste tipuri de pacienți sunt modele foarte experimentale în cel mai bun caz.
Se poate întâmpla ca nimeni în afară de apropiați să nu poată stimula suficient pacientul pentru a-i permite să comunice într-un mod semnificativ”, a mai afirmat Dr. Jussi Posti.
Citește și: Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Michael Schumacher este imobilizat la pat de 11 ani
Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi în Alpii Francezi. A fost operat de urgență, dar trauma cerebrală era mult prea profundă.
După un an, s-a anunțat că a ieșit din comă. De atunci, a fost tratat acasă, până în 2020 în Elveția, apoi în Spania, în sud-vestul insulei Mallorca. De la accident, nu a mai apărut niciodată în public.
Daily Mail a scris că Schumacher, acum în vârstă de 55 de ani, a asistat la nunta fiicei sale, Gina-Maria, 27 de ani, organizată chiar în Mallorca, pe domeniul familiei.
Publicația a prezentat și declarația Elisabettei Gregoraci, fosta soție a lui Flavio Briatore, ex-patronul scuderiei de Formula 1 Benetton. Ea a dezvăluit cum comunică Schumacher: „Michael nu vorbește, comunică mesajele cu ochii. Numai trei persoane îl pot vizita, știu cine sunt. Soția lui a creat un spital în casa din Spania„.
Pe de altă parte, fiul lui Schumacher a pilotat în Formula 1 pentru Haas în 2021 și 2022, spunea: „Eu și tata ne înțelegem într-un alt mod acum”, iar fostul lider Ferrari, Jean Todt, a făcut și el câteva precizări despre starea actuală a lui Michael Schumacher:
„Michael e aici, nu-i duc lipsa. Doar că nu mai e Michael cum îl știam. E diferit și e ajutat minunat de soția și de copiii lui, care îl protejează”.