Ștefan Floroaica a lucrat ca salvamar în America și s-a luptat de multe ori cu problemele financiare. A reușit să își mai rotunjească veniturile după ce a obținut rolul din serialul Lia-soția soțului meu. Acum lucrurile s-au mai aranjat în viața lui, așa că se pregătește pentru o nouă etapă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Ștefan Floroaica are o relație de un an și jumătate cu Sânziana Negru și mărturisește că se vede tată și că a vorbit despre acest pas cu partenera lui de viață. Deși între cei doi există o diferență de șapte ani, pentru că el are 30 de ani și Sânziana Negru 37 de ani, aceasta nu s-a simțit niciodată.
Ștefan Floroaica și-a încercat norocul și în America, ca salvamar
Ștefan Floroaica a lucrat ca salvamar, a participat la reality-show de supraviețuire și a mai încercat și alte joburi, asta până a primit un proiect care îl pune în valoare.
„Am fost în America de două ori ca salvamar. Era o muncă de vară, nu îmi doream o carieră în treaba asta. Apoi m-am intors și am mers la emisiunea de supraviețuire. (…) Renunțasem de tot la ideea de a mai fi actor. Pentru că doi ani de zile nu se lipise nimic de mine. Eu am încercat, după aia am dat-o pe jiu jitsu, urma să ajung la mondiale, și m-a sunat doamna asta, Domnica. Și mi-a zis: „tre să o iei pe asta'. Eu am luat-o ca pe o presiune. Și s-a întâmplat, s-a aliniat atunci tot. Și asta se întâmplă de doi ani și ceva. Și mai avem puțin și închidem filmările', a povestit Ștefan Floroaica, în podcastul lui Teo Trandafir.
Ștefan Floroaica a avut probleme financiare
Chiar dacă acum starea lui financiară s-a îmbunătățit, actorul nu poate uita cum, când abia începuse filmările, apela la monedele de 50 de bani pe care le avea, pentru că nu mai avea alți bani mâncare.
„Chiar dacă o duc bine acum financiar, nu simt o mare diferență. Viața mea nu e atât de diferită ca și trăiri față de atunci când nu aveam deloc bani. Când am început proiectul eu aveam datorii de câteva zeci de mii de euro. Eu mergeam la filmări și încă nu începusem să încasăm salariul și știu că aveam o punguță în care țineam monedele de 50 de bani. Și uneori când ajungeam acasă nu mai aveam bani să-mi iau mâncare și trebuia să mă duc cu ăia de 50 de bani să-mi iau niște lucruri. Aveam prieteni, puteam să mă duc, dar evident că nu apelam. Știam că este o chestie periodică', a dezvăluit Ștefan Floroaica.
Ștefan Floroaica vrea să devină tată
Ștefan Floroaica are o carieră înfloritoare, dar are convingerea că doar atunci când va fi tată va bifa cea mai prosperă perioadă.
„Am impresia că eu nu pot să-mi ating potențialul până nu sunt tată. Până în punctul în care o să fiu tată o să fiu rătăcit sufletește și cred că acolo este momentul când devin și eu bărbat', a subliniat el.