Ștefania Rareș nu a avut o viață ușoară și, la un moment dat, a povestit câteva dintre cele mai grele momente prin care a trecut. Solista de muzică populară a transmis mereu că nu are lumea de ce să o invidieze pentru că a trecut prin numeroase greutăți și nici nu a adunat o avere din muzică, așa cum se poate crede.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Doamna muzicii populare sucevene, așa cum este alintată Ștefania Rareș în folclor, povestea acum ceva vreme despre necazurile care i-au marcat viața și peste care spune că a trecut numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Nici mari averi nu a câștigat din muzică, dar au bucurat-o mereu aplauzele publicului.
Ce spune Ștefania Rareș despre avere și banii câștigați din muzica populară
Ștefania Rareș a fost invitată în cadrul podcastului „Povești de Film, cu Mara Bănică', acolo unde a vorbit despre cariera sa profesională și despre viața sa personală.
Întrebată de către jurnalistă despre situația sa financiară, interpreta de muzică populară a dezvăluit că, contrar așteptărilor, nu a strâns averi de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, Ștefania Rareș a mărturisit că are cu ce să se întrețină, însă nu are bani strânși la ciorap.
„Mara Bănică: Ați avut saltele de bani sau conturi grase?
Ștefania Rareș: Nu, n-am avut. Săracă m-am născut și tot săracă mor. Nu sunt o săracă să nu am cu ce mă întreține, dar averi eu nu am putut strânge niciodată. Eu am fost angajată 40 de ani.
Mara Bănică: Și nu mergeați la nunți în particular?
Ștefania Rareș: La nunți mergeam după ce terminam spectacolul. Le angajam de la ora 22:00 în sus', a dezvăluit Ștefania Rareș în cadrul podcastului Marei Bănică.
Cele mai grele momente prin care a trecut Ștefania Rareș
Printre problemele cu care s-a întâlnit Ștefania Rareș de-a lungul vieții se numără necazuri serioase, care pornesc încă din copilărie. A fost dată afară din casă de două ori, i-a murit soțul și, colac peste pupăză, a făcut infarct și a fost nevoită să suporte o operație complicată pentru a fi salvată.
„Toate au fost rânduite de Dumnezeu și, sigur, am avut momente de disperare. Nici acum nu sunt o fericită, n-am fost niciodată o fericită… doar atunci când m-am căsătorit și când a venit primul copil. M-am chinuit mult să aduc doi copii pe lume. Am avut noroc de doctori, care m-au îngrijit, cu drumurile mele…
Soțul meu mai și râdea: Cum să avem noi un copil când Ștefania e prin corespondență mereu? Așa, știți ce am vrut să spun, da? Așa… (n.r.: râde) Pe urmă, după ce am zis că m-am liniștit și sunt fericită, au venit necazurile pe la vreo 45 de ani. Soțul meu a devenit bolnav. S-a și prăpădit după vreo cinci ani.
L-am îngrijit mai mult decât m-aș fi îngrijit pe mine. După aceea, m-au dat afară din casă. Mi-au demolat o casă, mi-au dat alta la mâna a doua. M-au scos afară și de acolo, deși n-aveau dreptul la casa aia și m-am judecat vreo 25 de ani. (n.r.: se referă la o casă naționalizată) Pe urmă, am făcut infarct la spectacolul din Callatis.
M-a luat Salvarea, am venit la București. Profesorul care m-a consultat mi-a zis că trebuie să mă opereze. Am făcut o criză de nebunie. Dumnealui s-a uitat la mine și a zis: `Doamnă, dacă nu vă operați, o să muriți pe marginea șanțului`. Atunci, am plâns o lună, mi-au dat termen, mi-au făcut tot felul de investigații. Am zis că dacă asta a hotărât Dumnezeu, asta e. M-am operat și sunt 20 de ani de când m-am operat. Am respectat întotdeauna ce mi-a zis doctorul.„, dezvăluia Ștefania Rareș într-un interviu mai vechi pentru fanatik.ro.
Ștefania Rareș suferă cumplit și acum că și-a lăsat copiii când erau mici
Ștefania Rareș a stat departe de copiii ei, ca să le asigure un viitor strălucit, doar că prețul acelui succes de moment a fost unul mult prea mare.
'N-am crezut ca o sa fiu atat de iubita si apreciata de socrii mei. I-am considerat mama si tata. Soacra si cumnata mea m-au ajutat enorm, eu am plecat tot timpul. Dupa ce am nascut-o pe Raluca, am avut un contract de trei luni in Canada si a trebuit sa stau sase luni.
Daca nu-i aveam pe socrii mei, nu stiu cum ar fi crescut copiii mei, nu le-au lipsit nimic… in afara de dorul de mama. Cand m-am intors din Canada, fata mea nu m-a mai recunoscut. Am lasat-o cu ochii verzi si cand m-am intors ii avea caprui. Am vrut s-o iau in brate si a fugit, nu ma mai cunostea.
E o durere in suflet de dor, durere de dor! Sa-ti fie dor si sa te doara. E adevarat ca am castigat bani si am fost apreciata, dar nimeni nu-ti vindeca dorul de copii. Ei au suferit pe o parte, eu pe alta. Am facut asta ca sa ne fie mai bine si mai usor. Sa-i multumim Lui Dumnezeu ca, astazi, ii vad cand imi deschid usa. Imi pare rau ca nu suntem toti patru', a mărturisit artista în emisiunea 'Sub Lupă'.