Stephan Pelger a organizat un bal mascat cu vedete chiar de ziua lui

.

Designerul Stephan Pelger a ales să își sărbătorească ziua de naștere într-un mod atipic, organizând un bal mascat în scop caritabil, la care au luat parte o serie de prieteni celebri.  Aceștia s-au întrecut în a alege cele mai interesante și strălucitoare outfituri, adecvate unui astfel de eveniment.

 


Invitația designerului suna astfel: ‘De ziua mea voi face ce știu cel mai bine: voi selecta și premia cele mai interesante trei costume. Și, ca să nu vă preocupați de cadou, vă spun că cel mai frumos dar pe care mi-l puteți face este însăși prezența dumneavoastră.’

 

Una dintre cele mai inspirate vedete în alegerea costumului a fost Laura Cosoi, care a purtat o ținută strălucitoare marca Stephan Pelger și o mască ce amintea de filmul ‘Eyes Wide Shut’, așa cum însăși vedeta a specificat pe pagina sa de Instagram.


 

Ileana Badiu a ales o coafură și o rochie elaborate, ținuta find semnată tot de Stephan Pelger. Totuși, în mod atipic pentru femeia de afaceri cu cele mai invidiate picioare, aceasta a ales cu ocazia balului o rochie lungă.

 

Legat de propriul său costum, Stephan Pelger, de nerecunoscut cu lookul realizat de hair stilistul Cami Negrea, a comentat amuzat pe social media: ‘ Emoții mari la speech…Chiar dacă arăt ca un cântăreț, nu am cântat, altfel era sala goală rapid.’ Designerul a fost însoțit la petrecere chiar de mama sa.

 

Suma strânsă în urma balului mascat urmează a fi donată, prin intermediul Salvați Copiii, în educația unui copil abandonat, care va avea șansa de a alege ce este mai bine pentru el.

 

Oana Popoiag