Stilistul Ovidiu Buta a comentat ţinutele vedetelor de la Viva! Party 2017. Ce note au primit Carmen Brumă, Anca Serea sau Ileana Badiu - VIDEO

 Florentina Liutic
.

Viva! a sărbătorit 18 ani de la apariţia primului număr la Flavors in the Garden@Clubul Diplomatic într-o atmosferă cu totul specială. Vedete de top din televiziune, film, modă şi muzică au petrecut câteva ore alături de noi, etalându-şi ţinutele semnate de designeri celebri şi şi-au amintit de apariţiile în revista Viva! de-a lungul anilor.

 

Stilistul Ovidiu Buta a fost alături de Viva! la petrecerea de 18 ani, cel mai aşteptat şi glam eveniment al anului, şi a comentat ţinutele cu care vedetele şi-au făcut apariţia pe covorul roşu. Carmen Brumă, Anca Serea sau Ileana Badiu sunt câteva dintre vedetele care au reuşit să se remarce prin outfit-urile lor.

 

Carmen Brumă a purtat aseară o ținută albă, din două piese, care a fost apreciată de Ovidiu Buta. E o ținută confortabilă. De multe ori trebuie să mai și exagereze cu accesoriile. Aș da nota 9. Este o apariție de nota 9. Ideea e să te joci cu imaginea ta'.

Anca Serea şi Adi Sînă sunt protagoniştii numărului aniversar VIVA!, iar aceştia au avut aseară o apariţie perfectă. Anca i-a atras atenţia lui Ovidiu Buta cu rochia sa gri, extrem de elegantă. „Este o apariție încântătoare din această seară. Îi dau 10. Adi este întotdeauna bine. Fiți mai relaxați',  a spus Ovidiu.

La fel ca în fiecare an, Ileana Badiu a bifat aseară o nouă apariţie sexy la petrecerea Viva! ' M-am tuns special pentru acest eveniment, acum trebuie să mă obișnuiesc',  a spus Ileana.  „Te prinde bine. Îți vine foarte bine. Unde ți-au dispărut fustele mini? Ești în mini sacou',  a observat Ovidiu Buta.

 

Mulțumim sponsorilor care au fost alături de noi la Viva! party 2017: Avon, Mercedes-Benz, Pandora, Tastemakers şi Mort Subite.

Multumim Martini & Evian, Atelierelor ILBAH & Mirunei Ardelean pentru decor, M.Marquise&Deichmann pentru vestimentația hostesselor de la agenția B Models.

Multumim Flavours in the Garden@Clubul Diplomatic

 

Vezi si:

Vedete pe covorul rosu la petrecerea Viva! 18 ani

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton