A murit Adrian Cherciu, unul dintre antrenorii de la Splash! Vedete la apă! Vestea a venit ca un șoc pentru toți apropiații și fanii săi. Nimeni nu se aștepta la asta, mai ales că regretatul sportiv avea doar 55 de ani. Iată care a fost cauza morții și când are loc înmormântarea!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Este doliu în sportul românesc, după ce Adrian Cherciu, unul dintre antrenorii emisiunii Splash! Vedete la apă, de la Antena 1, a murit. Acesta a încetat din viață la doar 55 de ani. Recent întors de la Campionatele Europene de sărituri în apă, regretatul sportiv s-a stins, după o luptă de trei săptămâni, în urma unor complicații medicale, notează cei de la Clubul Sportiv Navi în anunțul oficial
Adrian Cherciu a fost unul dintre cei mai cei mai buni antrenori de sărituri din România. Acesta devenise și mai cunoscut pentru public, odată cu apariția lui la emisiunea Splash! Vedete la apă, difuzată la Antena 1, unde antrena diverse vedete în competiție.
A murit Adrian Cherciu, unul dintre antrenorii de la Splash! Vedete la apă
Potrivit GSP, Adrian Cherciu a murit la doar 55 de ani, în urma unor probleme de sănătate. Regretatul antrenor va fi înmormântat la Cimitirul Metalurgiei, potrivit anunțului făcut de Bogdan Ioniță, bunul său prieten, pe Facebook.
„Drum lin prieten drag! Pentru cei care doresc să-și ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu. Trupul neînsuflețit va fi depus de la ora 14:00, la Capela din Cimitirul Metalurgiei. Înmormântarea va avea loc luni, în jurul orei 12:00, la Cimitirul Metalurgiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace', a scris pe Facebook bunul lui prieten și coleg de la emisiune, Bogdan Ioniță.
Adrian Cherciu avea doar 55 de ani
Și cei de la Clubul Sportiv Navi au făcut o postare dureroasă în mediul online, în memoria lui Adrian Cherciu, pe care-l alintau „Adiță'. Se pare că regretatul antrenor a fost cel care a adus „prima medalie cucerită de România la un Campionat Mondial de sărituri în apă'.
„Lacrimi pentru Adița! Colegul nostru, Adrian Cherciu, a plecat dintre noi in aceasta dimineata. Intors recent de la Campionatele Europene de sarituri in apa, a incetat din viata, dupa o lupta de 3 saptamani, in urma unor complicatii de sanatate.
Unul dintre cei mai pasionati antrenori de sarituri in apa, care a fost alaturi de mii de copii care au facut primul pas intr-un bazin de inot si a indrumat multe generatii de copii catre performanta. Antrenorul care a adus prima medalie cucerită de România la un Campionat Mondial de sărituri în apă.
Este o mare pierdere pentru lumea natatiei si pentru echipa Navi. Adița, o sa ne lipseasca glumele tale facute pe marginea bazinului', este mesajul postat de Clubul Sportiv Navi, pe Facebook, în urma plecării dintre noi a lui Adrian Cherciu.
Sursă foto: Facebook, Captură video