Matei Vîrtosu, fost jurnalist și purtător de cuvânt la Avocatul Poporului, a murit la 53 de ani, în dimineața zilei de joi, 15 august. Acesta era diagnosticat cu o boală cruntă și s-a stins pe patul de spital, după o lungă suferință. A avut o carieră longevivă în jurnalism și comunicare, fiind apreciat pentru profesionalismul și dedicarea sa.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Fostul jurnalist Matei Vîrtosu a încetat din viață. A avut o carieră impresionantă în domeniul mass-media și a fost, în ultimii ani, purtător de cuvânt la instituția Avocatul Poporului. Dispariția sa a lăsat un gol profund în rândul colegilor de breaslă și a celor care l-au cunoscut.
A murit Matei Vîrtosu, fost jurnalist și purtător de cuvânt la Avocatul Poporului
Matei Vîrtosu și-a dat ultima suflare joi dimineață, 15 august. Fostul jurnalist era diagnosticat cu o boală incurabilă, iar ultimele săptămâni le-a petrecut pe patul de spital, potrivit paginademedia.ro.
A avut o carieră longevivă în special în zona jurnalismului politic, la Pro TV și Pro FM. Din 2013, Matei Vîrtosu a devenit purtător de cuvânt la Avocatul Poporului, după ce a câștigat concursul pentru acest post.
Instituția a detaliat parcursul său profesional: licenţiat în ştiinţe juridice, cu o experienţă de 20 de ani în presă, şi-a început cariera în radio, ca reporter la secţia politic în UNIPLUS RADIO, unde a moderat o perioadă de timp emisiunea „Nişte jurnalişti pentru liniştea ţării'.
Matei Vîrtosu, regretat de colegii de breaslă: „Un super om, un super jurnalist'
În timpul carierei, Matei Vîrtosu a mai activat ca reporter politic la RADIO PROFM şi corespondent în cadrul televiziunii PROTV. El a fost șef al secției de politic.
Vreme de un an, jurnalistul a ocupat aceeași funcție în cadrul postului de televiziune DIGI 24 HD. Jurnalista Sorina Matei, care i-a fost colegă de breaslă, regretă trecerea în neființă a acestuia: „Drum bun și luminat, Matei! Un super om, un super jurnalist'.
Sursa foto: G4Media