A murit Mircea Albulescu

 Florentina Liutic
.

Actorul Mircea Albulescu a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani la Spitalul de Urgenta Floreasca. A fost unul dintre cei mai importanţi actori români, având o carieră impresionantă în teatru şi film.

mircea-albulescu-466409l

Între anii 1956 – 1998 a jucat pe scenele teatrelor bucureştene, Municipal, Teatrul de Comedie, Teatrul Național, iar în film a interpretat peste 70 de roluri, multe dintre ele in regia lui Sergiu Nicolaescu.

A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Mircea Albulescu a fost Doctor în Arte la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică cu teza de doctorat „Teatrul radiofonic; convertibilitatea mijloacelor de expresie actoricească în procesul creaţiei”.

Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa Danton' de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern'

A publicat mai multe carti de versuri, Vizite', Pajura singurătăți', Fluture în lesă de aur', Clanțe', Ultimele noduri' și proză: Bilete de favoare', Baraka' și Bazar sentimental' si are in palmares numeroase premii acordate pentru cariera de exceptie.

Foto: cinemagia.ro

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton