Adela Popescu dezvăluie secretul căsniciei fericite cu Radu Vâlcan: "Toate cuplurile se ceartă, dar..."

.

După 13 ani de relație dintre care opt ani de căsnicie și trei copii, Adela Popescu a dezvăluit secretul căsniciei fericite cu Radu Vâlcan. Recunoaște că nu există doar lapte și miere în casa lor și, ca orice cuplu, și ei se mai ceartă uneori, însă Adela Popescu a oferit câteva sfaturi pentru ca relația să nu aibă de suferit pe termen lung.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut la filmările pentru telenovela „Iubire și onoare', în 2010. Deși a fost dragoste la prima vedere între ei, iar actrița recunoaște că era foarte îndrăgostită, își punea totuși unele semne de întrebare.

Cum trec Adela Popescu și Radu Vâlcan peste unele neînțelegeri

„Am avut noroc că ne-am întâlnit, nu există niciun secret. Nu cred în suflete pereche. Eu cred că oamenii pot iubi de mai mute ori, nu se pune problema, dar cred în ideea de compatibilitate emoțională, adică ce pentru el e important, să fie și pentru mine și să ne dorim amândoi aceleași lucruri în viitor și să nu escaladeze certurile, pentru că absolut toate cuplurile se ceartă, dar să nu escaladeze.


La un moment dat începi să spui vrute și nevrute, dar nu trebuie să faci asta. Cum ai văzut că un pic se depășește măsura, nu trebuie discutat de ce ne-am certat, trebuie discutat fix pe cuvântul acela care a fost peste normalitatea cuplului. Trebuie să spui „stop’, nu trecem peste asta’, a declarat Adela Popescu pentru Spectacola.

Citește și: Cum își educă Adela Popescu și Radu Vâlcan cei trei copii: „După modelul de parenting pe care l-am avut noi în copilărie. Radu îmi reproșează că… / EXCLUSIV

Citește și: Ce provocări au întâmpinat Adela Popescu și Radu Vâlcan în căsnicie, de când au devenit părinți: „Un cuplu este încercat în perioadele în care copiii sunt foarte mici / EXCLUSIV

Cine este mai calm dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan

În orice cuplu există o parte mai calmă, care face primul pas, iar în cazul celor doi, ar fi vorba chiar despre Radu Vâlcan. Când vine însă vorba de copii, Adela ne spune că ea este cea mai răbdătoare și calmă, în relația cu micuții.


„Lumea ar spune că el este mai calm, dar nu-i adevărat, nu este el, nu, vă zic eu. Cu copiii eu sunt mai calmă și mai răbdătoare, categoric, dar el face activități de tată, pe care trebuie să le facă un tată.

Îi mai și ceartă, îi mai și pedepsește, copiii cumva îi știu lui de frică, dar trebuie să fie și așa, o persoană mai rea în familie’, a mai spus Adela Popescu.


Radu Vâlcan, foarte romantic cu soția lui

Radu Vâlcan este și foarte romantic și Adela Popescu a mărturisit că primește adesea bilețele de dragoste din partea soțului ei, pe care le ține însă ferite de ochii lumii. 

„Așa mai face el, stă seara liniștit, cât eu culc copiii sau mai fac alte activități, și se mai gândește așa la noi doi și îmi mai trimite un mesaj, foarte puține le postează, majoritatea mi le trimite mie prin mesaje.

Eu sunt mai melodioasă, în sensul că sunt mai atentă la ambientul din casă, pun flori, creez contexte, dar el stă ce stă și odată îmi trântește un mesaj sau o declarație și mă dă peste cap.’, a mai spus Adela.


Cum a fost începutul relației dintre Adela Popescu și Radu Vâlcan

„Au fost două etape. A fost prima etapă în care eram mega îndrăgostită de Radu, așa cum este și normal să fie la început de relație. Mi se pare că este esențial. Dacă nu atunci, atunci când? Cu toate că eram foarte îndrăgostită, îmi puneam destul de multe semne de întrebare, fiindcă eu sunt o ființă destul de rațională.

Eu consider că acum îl admir mai mult pe Radu decât la început, pentru că l-am cunoscut în mai multe ipostaze și l-am cunoscut profund. L-am cunoscut și în momente tensionate, și în momente de fericire, și în momente de abundență financiară, și în perioade mai grele din punctul acesta de vedere. Suntem împreună și vreau să cred că vom rămâne pentru totdeauna', a declarat Adela Popescu recent pentru VIVA!.