Adevărul dureros despre relația dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi: "Nu e normal să trăiești în teroare!"

 Oana Pantazi
.

Saga dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi se apropie de final și au început să iasă la iveală tot felul de detalii neștiute, deși cei doi, paradoxal, în pofida anunțării divorțului încă se mai afișează împreună sau se duelează în declarații pe conturile de socializare. Iată ce declară una dintre prietenele Biancăi despre relația dintre cei doi!

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au avut una dintre cele mai tumultuoase și mai mediatizate relații din showbizul autohton, o poveste de dragoste cu suișuri și coborâșuri, un fel de carusel al certurilor și împăcărilor, care au reușit să deruteze atât publicul, cât și, probabil, pe cei doi protagoniști.

Deși încă se afișează împreună, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au intentat deja divorțul, cei doi urmând să nu mai formeze un cuplu în acte în luna decembrie. Doar în acte, pentru că evidența ne-a demonstrat că, într-un fel sau altul, eternii îndrăgostiți s-au conciliat.

Bianca era speriată de ieșirile lui

Conform wowbiz.ro, care a intrat în posesia unor informații furnizate de către una dintre prietenele apropiate ale Biancăi Drăgușanu, căreia blondina i s-a confesat, lucrurile ar sta, într-adevăr, așa cum s-a speculat – Alex Bodi are un temperament greu de stăpânit

'Bianca a povestit, încă de dinainte de a se căsători, că sunt niște probleme. Că Alex este foarte impulsiv, că ar fi agresat-o, dar nu povestea prea multe. Era convinsă că va reuși să îl liniștească… Nu se plângea des, dar adeseori era speriată de ieșirile lui și de felul cum interacționau. Când am întrebat-o de ce s-a căsătorit totuși cu Alex dacă el e violent, a răspuns simplu: că îl iubește și îl iartă…', a povestit amica Biancăi.

Deși prietenii Biancăi au sfătuit-o să nu se lase agresată și să ia măsuri, se pare că acest lucru nu s-a întâmplat: 'Toți i-am spus că nu este ok, că nu e normal să trăiești în teroare, cu frică că te bate… Dar ea spera, zicea că îl iubește, noi ziceam să anunțe măcar Poliția când se întâmplă ceva… Dar ea îl ierta de fiecare dată, se împăcau imediat…', a mai spus sursa pentru wowbiz.ro.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi divorțează pe 3 decembrie

Se pare că de data aceasta nu mai există nicio cale de împăcare, iar decizia a fost luată. Bianca Drăgușanu și Alex Bodi vor semna actele de divorț pe 3 decembrie, la doar câteva luni după ce au spus DA în fața ofițerului Stării Civile.

Deranjat de declarațiile făcute de Bianca Drăgușanu în ultima perioadă, Alex Bodi a luat atitudine și a atacat-o pe vedetă. Afaceristul a făcut câteva afirmații care o vor enerva la culme pe blondină, mai ales că acest a adus-o în discuție pe Sofia, fetița Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav. Mai mult, Alex Bodi spune că o mamă nu se comportă precum soția lui, iar micuța Sofia a fost pentru el ca propriul copil.

„Într-adevăr pe data de 3 decembrie vom divorța, am luat decizia de comun acord. Va fi definitiv, indiferent de alte discuții apar pe tema asta. Ne dorim amândoi lucrul acesta. Cred că timp de un an de zile, am cam făcut-o pe ea femeie, am ridicat-o la alte înălțimi decât se aștepta, nu vreau să intru în alte detalii, doar vreau să specific că omul care a dormit la ea în casă să-i spunem doamnei Bianca că ridichile stau în pământ.

„O mamă și o doamnă de afaceri nu postează ce postează ea”

Am dormit la ea în casă pentru că așa am căzut de acord, eu aveam casă în București. Eu i-am tratat fetița ca pe un copil de-al meu, o mamă și o doamnă de afaceri nu postează ce postează ea și nu face ce face pentru a-și arăta maturitatea.

Normal că în fiecare cupluri există certuri, la noi fiecare ceartă o cataloga ca fiind foarte violentă. Am avut discuții mai aprinse, nu pot să zic că doamna a vrut să sară în fața mașinii, poate a vrut să traverseze strada, eu am prins-o și am tras-o de mână. Am reacționat mereu foarte impulsiv și asta e. Îmi scrie multă lume dacă e adevărat că ne despărțim. Nu mi-a luat pașaportul, a fost o declarație pe care am spus-o în glumă”, a declarat soțul Biancăi Drăgușanu în cadrul emisiunii Star Matinal de Weekend.

Foto: Instagram

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton