Adrian Enache și-a pierdut tatăl anul trecut, iar vestea tristă a primit-o cu câteva ore înaintea unui spectacol la Teatrul de Revistă din București. Cu lacrimi în ochi, artistul a descris suferința acelei zile și a amintit-o pe colega lui, Mirela Vaida, care i-a fost alături pe scenă și față de care are un sentiment profund de recunoștință.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Pe 18 iunie, tatăl lui Adrian Enache s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Artistul a primit vestea devastatoare cu doar câteva ore înainte de spectacolul „Acces direct…la muzică’, susținut la Teatrul e Revistă „Constantin Tănase’ din București. Deși se afla în stare de șoc, artistul și-a respectat programul și a urcat pe scenă alături de colega lui, Mirela Vaida. Impresionată de situație, prezentatoarea de la „Acces direct’ a postat atunci un mesaj pe rețelele de socializare.
Adrian Enache, cu lacrimi în ochi despre moartea tatălui său
Cu ochii înlăcrimați, Adrian Enache a rememorat cumplita zi când și-a pierdut tatăl, chiar înainte să urce pe scenă. Artistul rămăsese fără voce și nu-și putea stăpâni plânsul, dar vorbele de încurajare ale Mirelei Vaida i-au dat putere, astfel că a dus la bun sfârșit spectacolul.
„La un moment dat s-a dus către ceruri tatăl meu și credeam că nu mai pot vorbi în ziua aceea. Vara trecută, aveam spectacol cu Mirela Vaida. Era sala arhiplină și eu nu puteam să scot un sunet pentru că tatăl meu a murit uitându-se la emisiunea mea la televizor. A închis ochii zâmbind și a fost mulțumit. Am ajuns la o jumătate de oră și l-am prins în brațe.
Am zis că nu mai pot în ziua aia. M-au sunat toți de la teatru. A venit Mirela la mine și m-a îmbărbătat, m-am uitat către Dumnezeu și am știut că acolo e tatăl meu, care s-a uitat la mine cum se uita el și a spus „Nu mă face de râs! Tu ești numărul 1! De ce îți spune lumea mega starul României? Ce facem acum, te faci de rușine?’.
În momentul ăla mi-a revenit vocea, eram răgușit de plâns, Mirela a fost lângă mine. Ea a scris după pe rețelele de socializare că nu a văzut în viața ei un om care plângea în culise și pe scenă râdea cu publicul său. Publicul nu avea nicio vină’, a povestit Adrian Enache.
Mirela Vaida: „Asta înseamnă să fii un mare artist’
Mirela Vaida a fost impresionată de profesionalismul lui Adrian Enache și a postat atunci un mesaj pe rețelele de socializare.
„Vedeți voi… nici nu știu cum să mă exprim acum. Am avut spectacol în seara asta la Teatrul Tănase, alături de Adrian Enache. Lui Adi i-a murit tatăl…înainte de spectacol…iar Adi a fost impecabil. A cântat, a jucat, iar între momente, plângea în culise. Asta înseamnă să fii un mare artist. Să poți juca în momentele astea grele… Adrian, suntem cu toții alături de tine, a scris Mirela Vaida pe Instagram.
Sursa foto: Facebook / Instagram