Adrian Mutu, în vârstă de 45 de ani, este căsătorit de aproape un deceniu cu Sandra. Aflat în emisiunea „Don Mutu', faimosul fotbalist a fost reticent în a povesti cum s-a înfiripat povestea lor de dragoste, chiar dacă anterior a mai discutat despre acest subiect. El a argumentat că există anumite aspecte pe care preferă să le păstreze private.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Adrian Mutu și Sandra sunt căsătoriți din anul 2015 și au împreună un băiețel, pe Tiago. Cu câțiva ani în urmă, fotbalistul povestea că a remarcat-o pe cea de-a treia soție când avea 30 de ani și era însurat cu Consuelo Matos Gomez. Pe atunci, Sandra era elevă de liceu și se afirmase puternic în industria modellingului, fiind fostă câștigătoare de Miss România.
Adrian Mutu a povestit cum a cunoscut-o pe Sandra, cea de-a treia soție
În direct la „DON MUTU', Adrian Mutu a fost reticent în a mai oferi detalii despre începutul relației cu Sandra, deși a abordat subiectul cu mai multă deschidere în trecut. Prima lor întâlnire a avut loc la o cină cu prieteni comuni. Când s-au văzut pentru a doua oară, faimosul fotbalist i-a adus un buchet de flori.
„Nu pot să dau totul din casă, într-o zi o să povestesc. E o chestie intimă, am trecut de etapa aia, la 20-30 de ani, când povesteam de viața mea… Ți-am spus cum am cunoscut-o, la o cină cu niște prieteni comuni. Nu e nimic spectaculos cum am cunoscut-o. I-am dus flori a doua oară când ne-am văzut', a spus Adi Mutu, potrivit Fanatik.
În 2021, Adrian Mutu a mărturisit că Sandra i-a atras atenția după ce a văzut-o la Miss România. Pe atunci, ea avea doar 15 ani, iar el era însurat cu Consuelo Matos Gomez, o frumoasă brunetă din Republica Dominicană. Adrian Mutu a spus că nu s-a gândit niciodată că ar putea să-i devină soție.
„Eu am văzut-o pe Sandra când era mai mică, când era la Miss România, avea 15 ani, mi-a plăcut de atunci, îmi plăcea de faptul cum arăta, aveam 30 de ani pe vremea aia, eram și însurat. Când am divorțat eu m-am mutat și în România și am avut posibilitatea să o cunosc pe Sandra și m-am bucurat’, a povestit Adrian Mutu, în cadrul podcastului lui Măruță.
Cine i-a dat lui Adrian Mutu porecla „Briliantul'
Tot în timpul discuției cu Horia Ivanovici, Adrian Mutu a povestit cum a primit porecla „Briliantul'.
„Și era doamna Luchi (fosta soție a lui Gheorghe Nețoiu – n.r.), îmi aduc aminte, pe margine și se uita așa. Se uită la nea Gigi Nețoiu și zice: Ăsta e, mă, briliantul tău, mă? Și de atunci a rămas Briliantul. Doamna Luchi mi-a spus prima dată Briliantul', a spus Adrian Mutu la podcastul „DON MUTU'.
Sursa foto: Facebook