Adrian Mutu se consideră un bărbat matur acum și foarte fericit. La 40 de ani, fotbalistul se bucură de a treia căsnicie și, împreună cu actuala soție, Sandra și fiul lor de doi ani, Tiago locuiește în Emiratele Arabe Unite, de aproape un an, pentru că antrenează echipa de tineret a clubului Al Wahda. În privința mariajelor anterioare, cu Alexandra și Consuelo, Adrian Mutu recunoaște că s-a pripit, dar nu regretă deciziile.
„Când nu am fost însurat, am avut relaţii pe care le poate avea orice bărbat… Dar relaţiile mele importante au fost patru la număr, dintre care trei au devenit mariaje, iar prima când eram în liceu. E ok să experimentezi, nu e ok să faci asta când eşti însurat. Dar trebuie să-ţi dai seama ce fel de bărbat eşti. Şi am înţeles că, dacă vrei să te însori, ca bărbat ar fi bine să faci asta puţin mai târziu, pentru că ajungi la alt nivel de maturitate şi de cunoştinţe despre tine ca persoană.
M-am precipitat (nr. cu însurătoarea), iar lucrurile pe care le faci atunci când eşti precipitat nu înseamnă că sunt greşite. Înseamnă că le-ai făcut cu inima, dar nu ai avut experienţă.', a declarat Adrian Mutu pentru revista OK!.
Fotbalistul susține că are o relație civilizată cu fostele sale soții: „Avem relaţii civilizate. Atunci când copiii vin la mine, e normal ca fostele soţii s-o cunoască pe Sandra, ei stând cu ea o perioadă de timp. Sandra e o persoană serioasă şi responsabilă. Şi e firesc ca ele să îşi dorească să vadă ce fel de persoană e ea. (…) De dragul copiilor, putem ieşi cu toţii la cină, astea sunt lucruri normale. Nu ştiu de ce ar trebui să ţinem supărarea, când putem să ne bucurăm de acel moment'.
Ce relație are fotbalistul cu restul copiilor
Din căsnicia cu Alexandra Dinu, Mutu are un băiat, Mario, în vârstă de 17 ani și două fete din mariajul cu Consuelo, Adriana Lea – 12 ani și Maya Vega – 10 ani. Fotbalistul nu îi vede foarte des pe cei trei copii, având în vedere că locuiesc în alte colțuri de lume, cu mamele lor, însă Mutu face eforturi să păstreze o relație cât se poate de apropiată cu aceștia.
„Ţin legătura cu toţi copiii mei. Şi ei între ei vorbesc. Avem un grup pe whatsapp. Chiar râdeam cu soţia, pentru că, fiind pe fusuri orare diferite, m-am trezit într-o dimineaţă cu 494 de mesaje pe whatsapp. Numai din grupul cu Mario, Adriana şi Maya. Am şi făcut captură de ecran.', a declarat fotbalistul pentru OK!.
„Pe fete le văd cam de două ori pe an, când am timp. La vară mergem în Republica Domincană, ca să le văd. În tot acest timp, încercăm să avem şi vacanţa noastră, eu cu Sandra. Asta ne-am propus chiar dacă avem copii, să rezervăm 7 zile de vacanţă numai pentru noi doi, ca porumbeii. Iarna asta am fost în Maldive. Acum ne-au invitat nişte prieteni în Liban.', completează fotbalistul.