Filmul „Anul Nou care n-a fost', regizat de Bogdan Mureșanu, surprinde veritabil atmosfera din România comunistă. Adrian Vănică, unul dintre actorii din distribuție, mărturisește că rolul interpretat l-a ajutat să înțeleagă mai bine greutățile părinților săi, fiind cuprins de nostalgia acelor vremuri.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
„Anul Nou care n-a fost’, o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, a avut premiera pe 1 septembrie 2024. Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Iulian Postelnicu, Mihai Călin, Emilia Dobrin și Andrei Miercure se numără printre actorii care fac parte din distribuție.
Adrian Văncică a înțeles mai bine greutățile părinților săi în perioada comunistă, după rolul din „Anul Nou care n-a fost’
Actorul mărturisește că rolul din „Anul Nou care n-a fost’ i-a trezit nostalgie și l-a făcut să înțeleagă mai bine fricile și greutățile simțite de părinții săi în anii comunismului. E înspăimântat de gândul că ar fi putut avea o astfel de viață, unde predominau teama și controlul.
„Nostalgic, pentru că m-am jucat „de-a tata, cum ar veni. M-am jucat „de-a tata, m-am jucat de-a adulţii din copilăria mea, mi-am adus aminte cum erau ei, ce probleme aveau, ce frici aveau, ce angoase, ce stil de-a privi lucrurile… E complicat să trăieşti o viaţă cu presiunea aia continuă, cu teama, cu frica, eşti învăţat să te uiţi mereu în stânga şi-n dreapta, să fii suspicios. Gândul că puteam să am un astfel de destin astăzi e înfricoşător’, a povestit actorul, potrivit okmagazine.ro.
„Și eu mi-am făcut temele la lumânare’
Actorul și-a amintit cum era copilăria în comunism, când își făcea temele la lumânare și alimentele se cumpărau pe cartelă. Nu își punea prea multe întrebări la vârsta respectivă, dat fiind că nu avea alte repere, nu vizitase alte țări.
„Măi, nu-mi puneam aşa de multe probleme, luam totul ca atare. Şi eu mi-am făcut temele la lumânare ori la lampă cu fitil, nici noi n-aveam apă caldă, iar când venea, era cu program. (…) Pe vremea aceea, eram în Târgovişte, ţin minte că şi pâinea era pe cartelă… Dar, la vârsta aia, eu le luam ca atare şi mi se părea normal ce se întâmplă, pentru că nu aveam alte repere, nu ştiam că în altă ţară, în altă lume, poţi să-ţi iei câtă pâine vrei. N-aveam vârsta să îmi pun probleme de sistem: aoleu, comunismul, democraţia…’, a adăugat acesta pentru sursa citată anterior.
Filmul „Anul Nou care n-a fost’, premiat la Festivalul de la Veneţia: „Am fost copleșit emoțional’
Filmul „Anul Nou care n-a fost’ a primit două premii la Festivalul Internaţional de la Veneţia, fiind vorba de Premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film şi, respectiv, premiul Bisato dOro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, oferit de criticii independenţi.
„A fost colosală! Să fii invitat la un festival de categoria A, cum este acesta, este o recunoaştere a unei munci pe care atât de mulţi oameni au depus-o, dar şi o mare bucurie. Dar şi să fii acolo, fizic, să te afli într-o sală de 1.400 de oameni şi oamenii aceia să nu se mai oprească din aplaudat… Am fost copleşit emoţional. Când te afli într-o asemenea atmosferă, îţi ţâşnesc lacrimile din ochi ca atunci când dai cu sapa şi-ţi sare petrol. (râde) Au fost nişte emoţii pe care de puţine ori le-am trăit în viaţa asta’, a încheiat acesta.
Sursa foto: Facebook