Al Bano, despre Romina Power, după ce s-a spus că formează din nou un cuplu. Au concertat în România: „Marius Vizer și Cristi Borcea mi-au organizat o petrecere tradițională” / INTERVIU EXCLUSIV

.

Al Bano ne-a spus adevărul despre relația cu Romina Power, după ce s-a spus că formează din nou un cuplu. Al Bano și Romina Power au susținut două concerte în România, în luna noiembrie, succesul lor fiind unul răsunător, combinația perfectă de cântec italian, energie la orice vârstă și nostalgie. Cu puțin înainte de spectacolul de la Sala Palatului, din București, am avut ocazia să vorbesc 15 minute cu Al Bano… un om sufletist, credincios și mai ales fericit!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!


Am aflat abia în dimineața concertului de vineri, 11 noiembrie, că voi avea privilegiul să-l întâlnesc pe Al Bano personal, ba chiar să facem un scurt interviu, înainte de a urca pe scenă. Asta, datorită prietenei mele Laura Stone, care mi-a pus o vorbă bună, la organizatori, pe ultima sută de metri. Vă spun sincer că am fost atât de încântată, încât nici nu mi-am dat voie să simt cu adevărat fericirea care-mi izbucnise în suflet, de teamă să nu se întâmple ceva neprevăzut care să-mi conducă planurile pe apa sâmbetei…


Mi-e greu să vă explic în doar câteva cuvinte ce înseamnă Al Bano pentru mine. Dincolo de faptul că muzica lui este muzica atât a copilăriei, cât și a adolescenței mele, Al Bano este una dintre primele mele legături cu Italia, devenită, de câțiva ani, țara sufletului meu. Nu vă mai spun cât i-am ascultat pe el și pe Romina în perioada pandemiei, când stăteam închiși în casă, și câte lacrimi am vărsat pe „Libertà, quanti hai fatto piangere, senza te, quanta solitudine….

Citește și: Cum arată Al Bano și Romina Power acum.Cei doi artiști cântă împreună de 47 de ani și au fost căsătoriți 29 de ani

Citește și: Al Bano, viața sentimentală de film.Totul despre trio-ul amoros cu Romina Power și Loredana Lecciso

Citește și: Ce relație are Adela Popescu cu soacra ei:„Radu tot timpul mi-a transmis faptul că eu sunt cea mai importantă’


Citește și: Clarence Gilyard Jr. a murit, la 66 de ani.Actorul din Top Gun și Die Hard suferea de o boală gravă

Al Bano, adevărul despre relația cu Romina Power, după ce s-a spus că formează din nou un cuplu

Am ajuns la Sala Palatului cu o oră și jumătate înainte de concert și, la doar câteva minute distanță, a ajuns Romina Power… în scaun cu rotile. Știam că avusese un accident, ba chiar mă gândisem că nu va onora contractul. M-am blocat și acum, amintindu-mi momentul… Romina nu era neputincioasă, ci zâmbitoare, ne-a salutat pe toți, dar eu aveam lacrimi în gât și efectiv, de emoție și de teama de a nu izbucni în plâns, nici nu am putut răspunde la salut… Ulterior, Romina a venit pe scenă în cârje, a făcut glume și haz de necaz pe seama stării ei de sănătate, a cântat impecabil, a interacționat cu publicul de nenumărate ori, iar chimia dintre ea și Al Bano transcende orice metaforă sau comparație pe care aș putea eu să o scriu acum.


Al Bano este… un fenomen. La 79 de ani, să poți cânta două ore și jumătate, aproape fără pauză, este supranatural. Nu mai spun de vocea lui veșnic tânără, de carismă, de prezența scenică, de felul în care știe să țină publicul aproape și să-l ridice de pe scaune. Vă mai spun doar atât: momentul în care s-a așezat în genunchi, mulțumind publicului din România, cel în care pianistul a cântat imnul României, acompaniat de sală, care a interpretat versurile, și finalul în care Al Bano a rămas vreo 15 minute pe scenă, să dea autografe, m-au făcut să plâng teribil. Sunt emoții pe care nu le voi uita niciodată.


Al Bano și Romina Power au concertat în România

R: Bine ai venit, Al Bano, în România! Ce faci, cum te simți?

AB: Grazieeeee! Bine, mă simt foarte bine. Tu?

Ai stat în București două zile înainte de concert… Ce-ai făcut, cum ți-ai petrecut timpul?

Am observat, am simțit, am experimentat. Marius Vizer și Cristi Borcea mi-au organizat o petrecere tradițională, la care am avut ocazia să simt cultura românească, deopotrivă pe cea nouă și pe cea veche, până în străfundul ei, în cele mai mici detalii. Și am fost foarte impresionat de măreția și bogăția culturii voastre.


Ce te-a impresionat cel mai mult la cultura românească?

Este o mână care o îmbrățișează pe cealaltă. O mână este românească, o mână este italiană. Totul a pornit din vremurile străvechi, de la daci și romani, de la Decebal și Traian, care au lăsat un semn atât de frumos aici, pe teritoriul României.

Așa spun și eu mereu, despre mine… Că am o mână de român și una de italian. Și inima la fel…

Mă bucur mult să aud asta! (n. red. între timp, răspunde câteva secunde la telefon, vorbește în limba spaniolă și povestește despre el că găsește magia peste tot și că el însuși este magic.)


Care e povestea numelui lui Al Bano

Al Bano, cum de găsești magia peste tot, în vremurile astea așa grele?

Magia vine, de fapt, din ceea ce fiecare dintre noi are în adâncul inimii. Dacă tu ai măcar un strop de magie în suflet, apoi vei putea dezvolta alte magii, pentru tine și cei din jur. Eu știu sigur că dețin magia felului de a ști cum să trăiești frumos. Iar agricultorii care au plantat această magie în sufletul meu sunt mama și tatăl meu.

Pentru că tot ai amintit despre părinți, știu că și numele tău, Al Bano, e strâns legat de povestea părinților tăi…


Da, tatăl meu a fost nevoit să participe la cel de-al Doilea Război Mondial. Chiar mi-a zis o frază pe care nu o voi uita niciodată: „M-au trimis la război, dar eu nu am omorât pe nimeni. Cei care mi-au ieșit în cale nu mi-au făcut nimic rău. Atunci, eu de ce să îi împușc?.

Așadar, tatăl meu a fost, în prima linie a războiului, un mare actor. S-a tăiat singur la gură și a scuipat sânge, a încercat să își provoace singur febră și să dea de înțeles că este bolnav, astfel că, în cele din urmă, l-au trimis în spatele frontului. El mergea în casele albanezilor, se refugia acolo, erau oameni foarte săraci, dar tot găseau să-i dea și lui ceva, să-l ajute. Atunci, tata a spus: „Albanezii m-au salvat. Și, pentru asta, primul meu fiu va purta numele Al Bano. Iar mama l-a completat și a spus: „El va fi norocul nostru! Și asta e, aici sunt!

Cum a arătat copilăria artistului: „M-am născut într-o familie foarte săracă’

Tu provii dintr-o familie modestă… Care sunt valorile pe care ți le-au insuflat părinții tăi, cum a fost copilăria ta?

Eu m-am născut într-o familie foarte săracă. Bine, la vremea respectivă, toți eram săraci. Eram o familie ca oricare alta și toți eram săraci. Doi-trei oameni poate că erau mai răsăriți, în rest eram toți săraci. Eram copiii sărăciei. Noi aveam, însă, un alt fel de bogăție, atunci. Bogăția sufletului, a sentimentelor, a dragostei, bogăția de a crede în Dumnezeu. Toată această bogăție mi-am însușit-o și în continuare încerc și eu să împrăștii aceste valori către toată lumea.

Îndrăznesc să spun că muzica este marea ta iubire…

Da. Muzica este marea mea pasiune. Marea mea revoluție, arma mea cea mai puternică.

Ai avut vreun moment în viață în care ai simțit, cu adevărat, că muzica te salvează?

La vârsta de 6 ani. La vârsta de șase ani am simțit că inima mea e bine datorită muzicii. Mă simțeam bine doar când cântam. Eu stăteam în casă, casa mea avea două camere, ascultam la radio corul, artiști cunoscuți, și cântam și eu împreună cu ei… Iar copiii se adunau în fața casei și mă aplaudau. Pentru mine, asta era medicina mea, era medicamentul meu.

Cum a debutat pe scenă

Cum îți amintești debutul tău profesionist, pe scenă, când ai cântat în fața unui public adevărat și ai câștigat și bani?

Totul s-a întâmplat la Milano, eram foarte tânăr. Pe stadionul Vigorelli, în fața unui public numeros și a multor cântăreți foarte cunoscuți, la vremea aia. Știu că eram așa de emoționat, că am și vomitat înainte. (râde)

Sunt sigură că și după atâția ani de carieră ai emoții. Ai vreun ritual înainte de a intra pe scenă, îți place să faci ceva anume?

Mă rog la Dumnezeu să mă ajute să am parte de ceva bun, de fiecare dată.

Simți că există vreun lucru pe care nu l-ai putut realiza, în carieră?

Am făcut tot ce am vrut și mult mai mult decât am vrut și decât credeam că pot să fac.

Am înțeles că ți s-a propus ideea de a realiza un film inspirat de viața ta…

Da, mi-au propus, dar încă nu este nimic concret.

Al Bano, despre relația actuală cu Romina Power

Cum este acum relația dintre tine și Romina Power? Fosta ta soție, mama copiilor tăi, partenera ta de scenă?

O prietenie foarte strânsă și frumoasă.

Am văzut zvonuri inclusiv în presa din Italia că ați forma din nou un cuplu…

Formăm un cuplu pe scenă, de cântăreți. Deci suntem împreună pe plan profesional. În plan particular, fiecare are viața lui, are alt partener. Viața noastră s-a schimbat și ne-a adus aici, unde suntem acum.

Acum, ai o iubită?

Una? Doar una? (râde). Nu, eu am o parteneră de viață, se cheamă Loredana, avem doi copii, totul este bine așa.

Copiii tăi au înclinație în zona artistică? Ei cum percep faptul că au un tată așa celebru?

Asta trebuie să îi întrebați pe ei. (râde) Dar, din punctul meu de vedere, ei sunt fericiți cu ceea ce fac. Au înțeles diferența între viața lor de acum și viețile altor prieteni de-ai lor, și se bucură de tot ce au.

„Eu, în viața asta, am avut tot ce putea avea un om, și bine, și rău deopotrivă’

Dar tu ești fericit, Al Bano, cu viața pe care o ai acum?

Da, chiar pot să spun că sunt fericit. Sunt fericit, împăcat, mulțumit. Eu, în viața asta, am avut tot ce putea avea un om, și bine, și rău deopotrivă. Știu cum să gestionez binele și știu cum să înfrunt și răul. Mottoul meu este: „Eu sunt problema pentru orice problemă mi-ar apărea în cale.

Și, totuși, cum ai reușit să depășești cele mai grele momente din viața ta?

Grație Bunului Dumnezeu. Îi spun mereu: „Ca un far să mă luminezi și să-mi arăți calea corectă.

Tu locuiești și acum în regiunea Puglia, în sudul Italiei, acolo unde, de altfel, te-ai și născut. Ai un hotel acolo, nu?

Încă din 1971 am deschis o masseria (n. red. așa se numesc pensiunile în zona Puglia, construite, în general, din piatră, în stil tradițional pugliez), pe o suprafață de 800 de metri pătrați, într-un sătuc, pe care chiar am reușit să-l cresc, privind turismul. Cazare, restaurant, piscină, tenis, spa. Acolo am și fabrica de vinuri, noi suntem mari producători de vinuri.

Ce pasiune ascunsă are cântărețul

Asta voiam să te mai întreb, legat de pasiunea ta pentru vinuri…

Da, este a doua mea pasiune. Sunt lucruri pe care le-am învățat de mic copil și pe care nu le-am uitat niciodată. Vezi tu, când eram mic și am plecat din sudul Italiei, i-am promis tatălui meu așa: „Tata, eu plec. Dar eu, când o să ajung să am succes, și crede-mă că o să-l am, mă voi întoarce aici și voi înființa o podgorie, iar primul vin va avea numele tău: Don Carmelo. Și așa a fost.

Cum ești tu, Al Bano, când nu ești artist? Și ce faci?

Vinul despre care vorbeam mai devreme. Și construcții. Mă ocup și cu asta. Și gesturi caritabile. Dar doar pentru cei care merită. Și trăiesc, în general.

Al Bano, despre prietenia cu Marius Vizer

Știi și tu foarte bine că ai mulți fani în România, așadar te rog să lași un mesaj pentru toți cei care te admiră!

Vă mulțumesc mult pentru faptul că mă urmăriți constant și că mă iubiți, chiar dacă nu vin aici chiar atât de des. Eu am câțiva prieteni foarte buni în România. Marius Vizer, Cristi de la Dinamo… Eu, de altfel, sunt nașul fetei lui Marius Vizer (n. red. și al Irinei Nicolae, ex. A.S.I.A.).

Cum l-ai cunoscut pe Marius Vizer?

Aaaa, lui îi plăcea muzica mea de mult și ne-am cunoscut, în cele din urmă, la un concert pe care eu l-am susținut la Viena. Mi-a spus că „Liberta e melodia lui favorită… Mi-a propus atunci să devin ambasador al Federației de Judo, mie mi-a plăcut ideea și apoi chiar am compus imnul Federației.

Și melodia mea preferată este tot Liberta!

Și a mea!

Sursă foto: Hepta, Profimedia, Instagram, Silviu Covaci