Al Bano și Romina Power sunt invitații de onoare ai ediției cu numărul 70 a Festivalului de la Sanremo. Cei doi artiști au și o o piesă în premieră, 'Raccogli l’attimo'. Povestea lor de dragoste este una demnă de roman și se vorbește chiar de o nouă nuntă, la 50 de ani de la prima lor căsătorie și după ce timp de 20 de ani s-au urât de moarte și s-au hărțuit prin tribunale.
Fanii cuplului Al
Bano și Romina Power se bucură să îi revadă pe cei doi împreună, la Festivalul
de la Sanremo.
În 2018, ziarul
italian Nuovo anunța că Al Bano și Romina Power se recăsătoresc, însă până acum
nu a avut loc evenimentul pe care fanii din întreaga lume îl așteaptă cu
sufletul la gură.
De altfel, în 2018 Al
Bano a divorțat de prezentatoarea Loredana Lecciso, după o căsnicie de 18 ani,
iar la momentul respectiv s-a speculat că motivul despărțirii este tocmai
dragostea pe care i-o purta Rominei.
Al Bano și Romina
Power s-au cunoscut în 1965 la Sanremo, iar cinci ani mai târziu s-au căsătorit
și au devenit unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din muzica internațională.
Cei doi au avut
împreună patru copii: Yilenia (născută în 1970), Yari (46 de ani), Cristel (34
de ani) şi Romina Jolanda (32 de ani), iar căsnicia lor a fost minunată până
când, în 1994, fiica lor cea mare a dispărut fără urmă.
Din acel moment, au
început să se acuze reciproc de dispariția fetei și căsnicia lor s-a destrămat
treptat, iar în anul 1999 au divorțat. Au urmat 20 de ani de ură și ceartă prin
tribunale.
În 2014, Yilenia a fost declarată moartă oficial, însă cu un an înainte, Al Bano și Romina Power s-au reunit la Moscova și au început să cânte prin toată lumea, devenind totodată din nou un cuplu.
Citește și: