Alex Furman și Darius Măcinic au fost eliminați de la Survivor România 2025. Cea de-a treia săptămână de la Survivor România 2025 a adus o mare surpriză, chiar neașteptată, pentru concurenți și telespectatori. Mai concret, nu un singur concurent, ci doi au fost eliminați din competiția de la PRO TV! Decizia a surprins pe toată lumea, iar acum, Darius Măcinic și Alex Furman au oferit prima reacție după eliminare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Darius Măcinic a fost eliminat din Survivor România 2025 după un duel pierdut cu Francesca, fiind sigur că el o să fie câștigător, însă nu a fost așa. Ei bine însă, în timp ce el a părăsit competiția după ce a pierdut, Alex Furman nu a fost eliminat din competiție din cauza unei înfrângeri în luptă, ci din motive medicale.
Alex Furman și Darius Măcinic au fost eliminați de la Survivor România 2025
Alex Furman nu a avut ocazia să lupte până la final, ca restul concurenților, astfel că în momentul în care a fost eliminat din cauza problemelor de sănătate, a primit vestea cu calm și a ales să privească partea pozitivă a lucrurilor.
„Mi se pare că viața e ca un film. S-a întâmplat ceva ce nu m-aș fi așteptat să se întâmple, dar mă bucur să vă revăd. Vreau să vă mulțumesc tuturor, pentru că ați făcut ca jungla să fie un loc în care mi-aș dori să mă pot întoarce', a afirmat Alex Furman la Survivor România 2025, înainte să plece înapoi spre România.
În același timp, Darius Măcinic a luptat cu toate forțele pentru a câștiga. Dacă inițial, ar fi trebuit să se dueleze cu fratele lui, Uwe Dai, a avut ocaiza să își aleagă alt adversar, iar atunci când a decis să se lupte cu Francesca era convins că o să câștige. Nu, nu a fost așa, astfel că tocmai a fost eliminat.
Alex Furman, primele declarații după ce a fost eliminat: „Mintea mi-e puternică, dar un corp nemâncat, nedormit…'
Chiar dacă Alex Furman își dorea să rămână mai mult timp în competiția Survivor România 2025, din păcate a fost nevoit să părăsească emisiunea din motive medicale, iar acest lucru l-a dezamăgit profund. Nu a avut ocazia să își continue parcursul și să „lupte cu toate armele', însă Alex a ales să privească situația cu optimist și a subliniat că fiecare experiență din viața sa are un sens, chiar dacă nu întotdeauna se aliniază cu dorințele sale.
„Sunt puțin dezamăgit, pentru că nu mă așteptam ca drumul meu să fie atât de scurt și să se termine în felul acesta. Eram ferm convins că o să ajung departe, dar așa e viața, neașteptată! Am încredere în Univers că știe mai bine decât mine de ce trebuia să fie așa.
Am învățat ca data viitoare când fac ceva asemănător să nu mai dau chiar tot din mine, ci să fiu mai calculat. Din dorința mea de a da 100% am întrecut puțin limitele corpului meu. Pentru că, deși mintea mi-e puternică, un corp nemâncat, nedormit, înfrigurat și avariat nu e suficient. Per total a fost o experiență care mă face să mă simt norocos și mândru de viața pe care o am acasă. Și mă bucur extrem de mult că am reușit să trăiesc asta', a spus Alex Furman în exclusivitate pentru Libertatea.
Darius Măcinic, primele declarații după ce a fost eliminat: „Eram prea sigur pe mine că voi câștiga acest duel…„
La polul opus este Darius Măcinic, complet dezamăgit și surprins că nu a câștigat. În primele declarații după ce a părăsit Survivor România 2025, acesta a spus clar că a subestimat-o pe Francesca, care în acel duel era adversarul său, astfel că de aici a pornit cu stângul, fiind prea sigur pe el.
„Un sfârșit de consiliu neașteptat! Mai neașteptat și surprinzător a fost însă pierderea duelului de eliminare. Eram prea sigur pe mine că voi câștiga acest duel, probabil asta a și făcut diferența, siguranța cu care am pornit examenul de a rămâne în competiția Survivor, subestimând adversarul.
Bineînțeles sentimentele la momentul respectiv erau foarte amestecate, începând de la nelămurire, surpriza votului venit din partea celorlalți participanți, nu aș putea spune echipă, pentru că acest cuvânt ar presupune altceva. Singurul respect în momentul de față l-aș putea avea pentru Francesca, pentru că a reușit să mă învingă la această probă. Ca și sportiv nu pot să nu respect acest lucru', a spus Darius Măcinic în exclusivitate pentru Libertatea, după ce a părăsit Survivor România 2025.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/02/c1-001-cover-6-161.jpg)
Când se difuzează Survivor România 2025
Survivor România 2025 continuă să captiveze telespectatorii, fiind difuzat la Pro TV luni, de la ora 20:30, iar marți și miercuri de la 21:30. Daniel Pavel va da startul fiecărei ediții, aducând în prim-plan cele mai intense și așteptate momente din show-ul de supraviețuire. Emisiunea promite să fie plină de dueluri spectaculoase, alianțe surprinzătoare și momente de neuitat. Fanii sunt tot mai curioși să afle cine va reuși să depășească obstacolele extreme și să câștige marele trofeu, în final.
Sursă foto: facebook