Alexandra Ungureanu, 40 de ani, i-a cucerit pe telespectatori în emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities', unde a și câștigat marele premiu. Vedeta este pasionată de muzică, dar și de fashion, devenind una dintre cele mai stilate persoane publice de la noi.
Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de YouTube Happyfish „Aproximativ discuții’, cu Gojira, artista a povestit despre întreaga experiență de la concursul „Bravo, ai stil!’. În spatele camerelor de filmat, spune ea, se întâmplau certuri și discuții pentru care nu era pregătită.
„Moda a fost un pretext, era interacțiunea dintre fetele alea puse acolo ca într-un acvariu cu pești, tot felul de tipologii și de personalități. Din acele interacțiuni, ies niște aspecte care pentru oameni sunt interesante și eu m-am conturat în urma acestui show după ani de zile în care am dat strict muzică, pentru că asta a fost alegerea mea din start, pentru că nu am vrut să devin foarte vulnerabilă, m-am ținut destul de departe de paparazzi, de cancanuri, pentru că așa am și vrut. Am vrut să pun capul liniștită seara pe pernă. Lumea îmi știa mai degrabă vocea decât fața’, și-a amintit cântăreața.
„Nici până acum nu știu ce am reușit să arăt acolo’
Alexandra Ungureanu a recunoscut că s-a înscris la concurs pentru că simțea că are nevoie de o expunere care să o ajute să-și vândă mai bine pasiunea de aproape o viață și anume, muzica. Știa doar că ce făcuse până în 2020, pe plan profesional, nu funcționase așa cum spera.
„Nu eram înțeleasă, da, se știa despre mine că sunt diferită, lumea nu aprecia, nu s-ar fi îmbrăcat ca mine. (…) Totuși, a fost atât de mult timp în care am reușit să arăt și latura aia umană, că se credea că sunt rece, arogantă, că nu am o poveste, că nu am nimic de spus. Nici până acum nu știu ce am reușit să arăt acolo de oamenii au empatizat cu mine și m-au plăcut așa cum sunt’, a mai continuat ea.
Celebrei artiste i-a fost greu să iasă din zona de confort și să participe la un reality show, însă chiar și așa, e mulțumită de alegerea luată.
„Că m-am trezit că am de împărțit deodată niște lucruri pe care nu aș fi vrut să le am cu fetele alea niciodată în viața asta, mi se păreau (n.r. discuțiile) total naive și superficiale. Am trecut și peste asta, am înțeles cum funcționează genul ăsta de emisiune’, a povestit cântăreața la podcast.
Alexandra Ungureanu a câștigat Gala din 2020 a emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities’, de la Kanal D, fiind aleasă în direct, în urma voturilor telespectatorilor. În acea seară, s-a dat o luptă strânsă cu o altă concurentă apreciată de public, Theo Rose. Cea mai stilată celebritate de la noi a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de lei.
Cu un procentaj de 50,3%, Alexandra Ungureanu a fost favorita publicului, aceasta fiind urmată îndeaproape în clasament de Theo Rose, cu un scor foarte apropiat, de 49,7%.
Mesajul pe care i l-a transmis Cornel Ilie de la Vunk
În afară de cariera solo, artista a devenit cunoscută după ce a colaborat cu formația Sistem în 2001, lansând hiturile „Emoții’, „Senzații’ sau „Departe de tine’. În 2004, a devenit vocea formației Crush. La podcastul lui Gojira, Alexandra Ungureanu și-a amintit de una dintre cele mai importante întâlniri din industria muzicală. Cântăreața a povestit cum a decurs întrevederea cu Cornel Ilie, solistul trupei de pop rock Vunk.
„Eu încercam să mă bag în seamă cu toată lumea, îmi doream foarte mult să sparg și eu gheața după ani de zile de festivaluri și de concursuri. Și el mi-a spus atunci că ‘îmi place super mult vocea ta, mi-e foarte greu să definesc timbrul, dar ai un soi de sictir în voce care-mi place. Așa am simțit și eu în felul în care cânt, toată viața mea am cântat atehnic. Eu am tot fost pe la profesori de canto, încercând să cânt corect și deschizând gura, dar nu, eu cânt printre dinți’, a lămurit ea.
„Eu toată viața am suferit că nu sunt compozitoare și deja m-am prins că nu o să vină niciodată asta. Am crezut că dacă ești un solist bun, trebuie să existe și chestia asta în tine. Mi-a fost foarte greu să accept că nu a fost la mine. Am fost ani la rând frustrată pentru că mă solicitau foarte mulți oameni pentru colaborări crezând că eu și scriu, dar îmi era rușine să spun că eu nu scriu. Pot să încerc, dar nu am curajul ăla să duc piese până la capăt’, a mai continuat artista la podcast.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.