Alexandra Ungureanu, în lacrimi la Asia Express, pentru mama ei: "S-ar putea întampla ceva foarte rău"

 Dumba Gabriela
.

Nici bine nu a început Asia Express 4 că Alexandra Ungureanu regretă decizia de a merge cu mama sa pe Drumul Împăraților. Cântăreața a izbucnit în lacrimi încă de la începutul cursei și a mărturisit că nu se aștepta să fie atât de greu. Cel mai mult, Alexandra se teme pentru siguranța mamei sale.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Alexandra Ungureanu nu și-a mai putut stăpâni lacrimile la Asia Express 4, mai ales că mama ei a început deja să resimtă oboseala, iar goana permanentă după transport și cazare au cam adus-o la epuizare. În vârstă de 68 de ani, mama Alexandrei Ungureanu a trecut printr-un moment extrem de greu acum 14 ani, când a fost diagnosticată cu cancer.

211211

Din fericire, mama Alexandrei Ungureanu a reușit să învingă boala și acum a avut curajul de a-și însoți fiica în provocarea Asia Express 4. Amândouă credeau, însă, că va fi mai ușor, iar începutul competiției le-a extenuat deja.

„Am ajuns prea repede la o concluzie cu care am fost prevenită și nu am vrut să țin cont de ea. Chiar îmi fac griji că o supraexpun pe mama, că este mai greu decât am crezut și că s-ar putea să se întâmple ceva foarte rău”, a declarat Alexandra Ungureanu, cu ochii în lacrimi.

Alexandra și mama ei au o relație foarte apropiată, iar ea are grijă ca mamei ei să nu-i lipsească niciodată nimic.

Citește și: Alexandra Stan și soțul ei, Emanuel Necatu, s-au despărțit! Gestul lui i-a dat de gol

Citește și: Simona Halep și Toni Iuruc, primele imagini din „săptămâna de miere’.Ce destinație au ales

Citește și: Elena Lasconi, primarul orașului Câmpulung Muscel, are probleme de sănătate: „Trebuia să mă operez de un an’

De ce a ales Alexandra Ungureanu să meargă la Asia Express cu mama ei

Solista în vârstă de 39 de ani a fost convinsă că, la Asia Express 4, mama îi va fi cel mai important sprijin.

'Am niște tabieturi și simt că am nevoie de o nebunie. Mama e superbă și e un om foarte mișto și sper ca lumea să o cunoască așa cum e, ea are temerea asta că e învățătoare, a ieșit la pensie anul trecut, îi e teamă de generațiile care se vor uita și speră să nu se facă de râs', a spus Alexandra Ungureanu înainte să plece în Asia Express.

Cântăreața speră ca, în acest concurs, să-și învingă frica de înălțime, dar și de spațiile închise, cu ajutorul mamei ei, cu care e sigură că va face o echipă de excepție.

'Vom încerca să compensăm limitele fizice cu alte atuuri. Mama e în permanență în picioare, are o energie și nu se culcă până nu notează tot ce a avut de făcut. O să fie foarte greu, eu cu ea mă bazez pe comunicare, eu cred că e genul de om care poate să covingă pe oricine de orice', mai spunea Alexandra Ungureanu acum câteva luni.

Părinții Alexandrei Ungureanu au fost diagnosticați cu cancer

Alexandra Ungureanu este extrem de sensibilă atunci când vine vorba despre mama sa, având în vedere faptul că ambii săi părinți au fost diagnosticați cu cancer. Din nefericire, tatăl cântăreței a pierdut lupta cu virusul nemilos.

„Ambii părinţi au fost diagnosticaţi cu cancer. Tata cu cancer la colon în fază terminală, iar mama cu cancer uterin în fază incipientă. Mama a descoperit la timp ce probleme are, pentru că este genul de om care se îngrijeşte foarte tare. Tată, din păcate, a aflat când nu a mai avut ce să facă. Din momentul în care a fost descoperit… a mai durat două luni.

Viața mea s-a scindat în două: înainte de acel moment și după', a povestit Alexandra în 2013, pentru „Poveștiri Adevărate', de la Acasă TV.

„Mă ascundem în culise să plâng, atunci când mă suna mama să îmi spună că lucrurile nu se desfăşoară tocmai bine. După ce a murit tata, la două zile eram pe scenă şi nu îmi aduceam aminte versurile pieselor mele', a mai declarat solista.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton