Alexandra Ungureanu, 40 de ani, i-a cucerit pe telespectatori după ce a câștigat finala emisiunii Bravo, ai stil! Celebrities acum doi ani și după ce a participat, alături de mama ei, în Asia Express, în sezonul patru. În plan personal, vedeta a trecut prin momente dificile, mai ales după ce și-a pierdut tatăl. Artista recunoaște că a avut o relație incredibil de puternică cu ambii părinți.
Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de YouTube Happyfish „Aproximativ discuții', cu Gojira, vedeta a povestit despre unul dintre cele mai grele momente din viața personală, atunci când și-a pierdut părintele în 2007. Cântăreața spune că și acum are probleme cu somnul, pentru că îi e teamă de moarte.
Alexandra Ungureanu trăiește în permanență cu o teamă
„A avut un cancer galopant, s-a dus fulgerător. La două zile după înmormântare eram pe scenă, cântam cu Brenciu, și nu-mi aminteam textul. Nu-mi amintesc aproape nimic din anul ăla (n.r. 2007), știu că am luat-o și pe maică-mea cu mine. Ea cu două luni înaintea lui taică-miu fusese diagnosticată cu cancer de col uterin și taică-miu – de colon. Am simțit că viața mea s-a terminat pentru că, pentru mine, erau punctul de reper suprem. Indiferent ce probleme aveam, echilibrul meu erau ei. (…) Până atunci, cea mai mare frică a mea era să nu-i pierd. Din momentul ăla, s-a năruit tot și am început să am panica și frica asta de moarte. Am probleme cu somnul din cauza asta și în ziua de azi pentru că nu știu ce e dincolo și mi se pare tot timpul, când pun capul seara pe pernă, că mai e foarte puțin. Asta mă preocupă, ce anume urmează', s-a destăinuit celebra cântăreață.
Alexandra Ungureanu s-a născut în Onești, județul Bacău, și a absolvit Academia de Studii Economice (ASE) din București. Pe atunci, vedeta se gândea că va lucra într-o multinațională, că va face o grămadă de bani și că va cânta doar în weekenduri.
„Eu, ca material de bază, aș fi fost un om extrem de disciplinat și într-un alt domeniu, pentru care m-am și pregătit, am făcut eu ASE-ul, gândindu-mă că pe vremea aia cuvântul corporatist nu suna peiorativ', a mai continuat ea la podcast.
De la muzică în reality show-uri
Până să fie gazda emisiunii muzicale „Duet cu Alexandra', de la Kanal D, artista a participat anul trecut alături de mama ei în Asia Express, în sezonul patru. Cele două au format însă prima echipă eliminată din concurs, după ce au găsit în cufărul lor un diamant roșu.
În 2020, vedeta câștigă emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities', fiind aleasă în direct, în urma voturilor telespectatorilor. În acea seară, s-a dat o luptă strânsă cu o altă concurentă apreciată de public, Theo Rose. Cea mai stilată celebritate de la noi a câștigat marele premiu în valoare de 100.000 de lei.
„Nu eram înțeleasă, da, se știa despre mine că sunt diferită, lumea nu aprecia, nu s-ar fi îmbrăcat ca mine. (…) Totuși, a fost atât de mult timp în care am reușit să arăt și latura aia umană, că se credea că sunt rece, arogantă, că nu am o poveste, că nu am nimic de spus. Nici până acum nu știu ce am reușit să arăt acolo de oamenii au empatizat cu mine și m-au plăcut așa cum sunt', a spus artista la podcastul lui Gojira.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.